Despre ecumenismul satanic

Ecumenismul este inspirat de către franc masoneria anticreştină şi pregăteşte calea lui Antihrist
Ecumenismul întreţine cele mai strânse contacte cu organizaţii internaţionale nebisericeşti, politice, unele din ele secrete, îndreptate împotriva Bisericii lui Hristos, în primul rând cu masoneria. Acest fapt nici nu mai este tăgăduit, ci este declarat cu calm şi impertinenţă drept o calitate aproape pozitivă a mişcării ecumenice.
Despre legătura C.E.B. cu O.N.U., organizaţia politică cea mai mare din lume, mărturisesc elocvent documentele Adunării Generale a C.E.B. din Evanston (august 1954), la care a luat parte personal Dag Hammarcnield, secretarul general al O.N.U. În cuvântarea pe care a ţinut-o la forul ecumenic el “a subliniat apropierea şi similitudinea fundamentală ce marchează activitatea celor două organizaţii: ele îşi propun aceleaşi sarcini, cu o mică deplasare a accentelor”. O.N.U. şi C.E.B. sînt reciproc apropiate prin obiective pur pământeşti, Pentru noi este mai important să scoatem la iveală contactele directe ale ecumenismului cu franc-masoneria şi influenţa nemijlocită a ultimei.
Francmasoneria, protestantismul şi catolicismul
Ce reprezintă francmasoneria? Cuvântul franţuzesc “mason” se traduce ca zidar. Francmasonii îşi zic “zidari liberi”, susţinând că ei făuresc viitorul omenirii, “fericirea” întregii lumi. In acelaşi timp, francmasoneria este duşmanul cel mai mare şi de temut al creştinismului şi mai ales al Ortodoxiei, având ca scop distrugerea Bisericii şi religiei in general. In 1881, francmasonul belgian Flerie scria: “Jos Răstignitul!… Împărăţia lui s-a sfârşit! Nu este nevoie de Dumnezeu!” Alt francmason de vază, de gradul 33, a declarat în 1912: “Până nu vom lichida bisericile, nu vom putea să activăm fructuos şi să construim ceva durabil”. In 1913 francmasonul Sicar de Plauson spunea: “Este un război pe care trebuie să-l continuăm până la victorie sau până la moarte – e războiul împotriva duşmanilor de totdeauna ai francmasoneriei: toate dogmele, toate bisericile”. “Să reţinem, scria alt mason, că creştinismul şi francmasoneria sînt absolut incompatibile, şi de aceea a aparţine uneia din ele înseamnă a o rupe cu cealaltă. Unii masoni ajung chiar până acolo că se declară slujitori ai satanei. “Noi, francmasonii, spunea maestrul superior al lojei, Lessing, descindem din neamul lui Lucifer”. La francmasoni triunghiul înlocuieşte crucea, iar loja – biserica.
Sciziunea ce s-a produs in deceniul al patrulea în sânul Bisericii Ruse din diaspora a fost cauzată de influenţa păgubitoare a francmasoneriei, care s-a infiltrat în instituţiile ecleziastice parohiale ruseşti, destrămând şi corupând viaţa bisericească. În 1923, cunoscutul francmason rus Kuzmin Karavayev a declarat la Conventul Marii Loje a Franţei: “Noi, refugiaţii ruşi, suntem ucenicii voştri. Noi învăţăm cum să devenim buni masoni, pentru a avea posibilitatea să traducem in fapt deviza francmasoneriei: libertate, egalitate şi fraternitate” .
În pofida diferenţelor de ritual, francmasoneria este o organizaţie unitară. Masonul Koison scria în “Analele masonice mondiale” (1930, mai, p. 110): “În lojele noastre nu avem străini. Fraţi din toate popoarele, din toate lojile, se simt ca ta ei acasă”. De aceea fiecare mason, indiferent de asociaţia la care aparţine, este pe deplin răspunzător pentru activitatea anticreştină şi antistatală pe care o desfăşoară organizaţia francmasonică mondială.
După cum afirmă autorul rus I. Makarov, “prin apartenenţa lor religioasă, masonii sînt în mare parte protestanţi, deşi la baza creării acestei asociaţii a fost pusă ideea pan-religiozităţii uniunii zidarilor liberi”. “Curia papală, în tendinţa ei de a înlătura un concurent influent (adică francmasonerie) a început s-o predea anatemei… Majoritatea papilor de la Roma blestemau franc-masoneria… Papa Pius IX, în una din bulele sale, a supranumit-o “sinagogă a satanei”, sinteză a tuturor ereziilor… Cu toate acestea, francmasonerie a continuat să se dezvolte, atrăgând în mrejele sale o mulţime de catolici”. Este de consemnat că în ultimul timp papii de la Roma şi-au schimbat radical atitudinea fală de francmasonerie. Makarov afirmă: “În 1939 a fost lansată ideea apropierii franc-masonilor de Biserica catolică. Astăzi ei declară fără ocol că susţin politica Vaticanului” .
Cum se poate explica începutul apropierii Vaticanului de francmasonerie? Cele două puteri mondiale, în aparenţă contrare, îşi dau mâna cu scopul de a stăpâni şi guverna lumea. Biserica catolică, în virtutea caracterului său pământesc, fiind asemănătoare unui stat pământesc şi ducând o politică flexibilă, poate proceda azi – aşa, mâine – altfel. Pentru a-şi justifica noua poziţie fală de franc-masonerie, ea a inventat un argument ingenios, făcându-1 cunoscut prin articolul “Biserica şi francmasonerie”, publicat în ziarul francez “Le Monde” din 17 aprilie 1975: “Deşi în trecut francmasoneria se pronunţa împotriva bisericii, astăzi pare să aibă o atitudine mai bună faţă de biserică, apără credinţa într-o Fiinţă Supremă (?!) şi manifestă respect faţă de Biblie, deopotrivă cu cărţile sfinte ale altor religii”(!). În articol se exprimă ideea că a venit timpul să se abroge canonul catolic nr. 2335, care interzice catolicilor, sub ameninţarea excomunicării, să adere la lojile masonice.
Ideea abrogării canonului antimasonic, lansată în 1975, astăzi este deja materializată: canonul respectiv a fost eliminat din noul Cod de drept canonic al Bisericii catolice, apărut în redacţia papei Ioan Paul II. Mai mult decât atât, însuşi papa Ioan Paul II este membru al unei loje masonice, după cum demonstrează revista italiană “Oggi”, publicând în octombrie 1983 o fotografie în care papa, împreună cu alţi “înalţi demnitari”, se ţin de mâini, în “lanţul frăţesc”, la un banchet masonic. Potrivit informaţiei reporterului din Roma al ziarului “Orthodoxos Thypos”, care apare la Atena, Vaticanul a încercat să confişte numărul respectiv al revistei, acesta însă fusese deja difuzat în Italia şi peste hotarele ei. După cum s-a exprimat un episcop catolic onest, “fotografia papei în “lanţul masonic” o să circule şi o să aibă urmări… întrucât ea a apărut într–un moment când lojile masonice din Italia provocaseră nu puţine scandaluri, în care este evident implicată Biserica catolică şi mai ales banca Vaticanului!”
La o lună după aceea, sub influenţa demascării, Vaticanul a publicat o declaraţie privind “incompatibilitatea calităţii de membru ai vreunei organizaţii masonice cu apartenenţa la Biserică”. În această declaraţie, semnată de cardinalul Joseph Ratzingher, şeful Congregaţiei religioase, şi autorizată spre publicare de însuşi papa, se arată: “Referitor la întrebarea dacă s-a schimbat punctul de vedere al Bisericii asupra organizaţiilor masonice în legătură cu faptul că în noul Cod de drept canonic ele nu sînt vizate în mod special, ca în Codul vechi, Congregaţia răspunde: la baza redactării (noului Cod) s-a pus condiţia de a nu se vorbi şi despre alte organizaţii, deoarece acestea sînt tratate în capitolele cu caracter mai general. Punctul de vedere negativ al Bisericii asupra organizaţiilor masonice rămâne neschimbat, căci principiile lor întotdeauna au fost incompatibile cu învăţătura Bisericii, şi aderarea la aceste asociaţii este interzisă de Biserică. Credincioşii care fac parte din organizaţiile masonice săvârşesc un mare păcat şi nu au dreptul la Sfânta Împărtăşanie.”
Oricât de abili ar fi membrii amintitei congregaţii în frunte cu însuşi papa, ei nu au putut evita un scandal la scară mondială, stârnit de apariţia în presă a fotografiei papei în calitate de franc-mason. Trecerea sub tăcere a acestui fapt în documentul oficial citat dă în vileag că marii demnitari ipocriţi de ia Vatican, în primul rând papa, au conştiinţa încărcată. Explicaţia privind eliminarea din noul Cod a canonului antimasonic nr. 2335 nu pare concludentă. Dacă acesta a intrat într-un alt capitol “cu caracter mai general”, de ce nu s-a arătat în care anume? În ce priveşte cuvintele liniştitoare că atitudinea Bisericii catolice fală de loja masonică ar fi rămas “neschimbată” şi că a fi mason este un mare păcat care împiedică împărtăşania, toate acestea sînt de-a dreptul neconvingătoare, de vreme ce capul acestei biserici, surprins în flagrant ca mason, continuă să slujească şi să se împărtăşească!
Totuşi, apropierea provizorie a francmasoneriei de Biserica de la Roma nu schimbă câtuşi de puţin caracterul ei de mişcare antireligioasă şi antistatală, care caută să dirijeze evenimentele din lume şi să-şi urmeze scopurile sale obscure sub acoperirea diferitelor organizaţii umaniste, de culturalizare şi de educaţie pe care le creează. Principalul scop secret e să nimicească credinţa lui Hristos, punând în locul acesteia religia masonică anticreştină, precum şi să lichideze statele şi să-şi instaureze propria putere absolută asupra omenirii “unificate” .
Mulţi factori, în lumea contemporană, contribuie la realizarea obiectivelor finale ale francmasoneriei, în special a unirii tuturor popoarelor în frunte cu un guvern mondial unic. E vorba în primul rând de mijloacele tehnice moderne cu grandioasele lor performanţe. Redactorul revistei americane “Saturday Review” scrie: “Astăzi întreaga lume reprezintă un potenţial indivizibil: pe globul pământesc nu există loc la care nu ar putea ajunge vocea omenească. De aici rezultă că, în definitiv, îmbinarea cuvântului cu electronica va face posibilă trecerea la un guvern mondial” .
Un astfel de guvern presupune un cap mondial unic. Cine va fi acesta dacă nu antihristul, prevestit de cuvântul lui Dumnezeu ca “omul nelegiuirii, fiul pierzării” (II Tes. 2, 3), care îşi va face apariţia la sfârşitul lumii ca unificator şi “binefăcător” al întregii Omeniri?
Respectiv, francmasoneria pregăteşte treptat omenirea pentru a ridica, pe ruinele actualelor religii, care îi divizează pe oameni, o religie nouă, în stare să-i unească pe toţi, despre care se scrie deschis în zilele noastre. Arhimandritul grec Arsenie (Kompugia), în articolul “Legătura papei cu antihristul” din “Orthodoxos Thypos” (1986, nr. 733,12 noiembrie), face cunoscut că în America a apărut o carte a unui evreu Veniamin Crem, în care se spune direct că “mesia-hristos s-a născut deja şi se pregăteşte să se arate curând lumii în calitate de cap al guvernului mondial. Planurile pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cuprind şi nimicirea creştinismului şi instituirea unei noi religii cu ajutorul lojilor masonice: Reunirea creştinismului, incluzînd Ortodoxia, o va face succesorul actualului papă, care, deci, este ultimul, acel ce va pregăti terenul… In martie 1986 papa a adresat evreilor, musulmanilor şi creştinilor apelul de a se uni sub un singur dumnezeu. Ce blasfemie! Iar la 27 noiembrie a aceluiaşi an el a convocat la Assisi (Italia) pe liderii tuturor religiilor (neexcluzând nici pe satanişti) la o slujbă religioasă comună pentru pacea întregii lumi!”
Un grec ortodox din Hanovra, Vasile Kaunas, la 19 ianuarie 1988 a comunicat redacţiei ziarului “Orthodoxos Thypos” că într-un număr de lux al unei reviste masonice, ce se difuzează gratuit, se scrie: “Iisus Hristos (adică antihristul) şi stăpânirea lui sunt de-acum aproape. Iată că i se aud deja paşii, şi foarte curând îl vom primi!”…
În unul din numerele precedente ale aceleiaşi reviste masonice se spuneau următoarele: “Papa dirijează, cu ajutorul nostru (adică al masonilor), pregătirea unei pan-religii, care va fi zidită pe ruinele marilor religii monoteiste” (“Orthodoxos Thypos”, 12.11.1988, nr. 776).
Acum e clar de ce francmasoneria încearcă astăzi o apropiere de papa; acesta trebuie să joace un rol important în procesul adaptării creştinismului la celelalte religii şi supunerii lui antihristului. Adevărata Ortodoxie, însă, continuă să fie pentru franc-masonerie o “piatră de poticnire” (Rom. 9, 32 s3), întrucât este strâns legată de dogmele şi canoanele care o păzesc de orice amestec. Iată de ce francmasoneria caută să submineze şi să distrugă mai întâi Biserica Ortodoxă ca păstrătoare a adevăratei credinţe a iui Hristos şi a Tradiţiei.
Francmasoneria şi ecumenismul
Înşişi francmasonii recunosc că se află în strâns contact cu ecumenismul, lăudându-se în acest sens cu meritele lor, după cum a constatat protoiereul rus Grigorie Razumovski în referatul său Mişcarea ecumenică şi Biserica Ortodoxă Rusă”, prezentat la Conferinţa de Ia Moscova (1948), ca şi în articolul “Amsterdamul şi Ortodoxia”.
Vă prezint un pasaj din revista masonică franceză “Temple” (Nr. 3, 1946), în care înşişi francmasonii recunosc că mişcarea ecumenică se află în sfera influenţei lor: “Uneori suntem întrebaţi, de ce ne implicăm în dispute de ordin religios; în ce măsură problemele unirii Bisericilor, congresele ecumenice etc. pot să prezinte interes pentru francmasonerie? Chestiunea abordată în proiectul unirii Bisericilor ce mărturisesc pe Hristos interesează îndeaproape franc-masoneria, deoarece cuprinde ca atare ideea universalismului. Să ne fie îngăduit să adăugăm că, în cazul în care această unire este pe calea cea dreaptă, să se ştie că e şi datorită Ordinului nostru. Nu se poate nega doar, că la organizarea primelor congrese ecumenice amestecul fraţilor noştri anglo-saxoni şi scandinavi a fost determinat, şi activitatea lor a fost canalizată continuu în sensul organizării unităţii creştine” .
De ce totuşi francmasoneria, fiind un duşman de moarte al creştinismului, vrea să unească pe creştini? Tocmai aici e toată şmecheria! Duşmanul e mai periculos atunci când se dă drept “prieten”. Masonii declară sus şi tare că doresc unirea tuturor oamenilor fără a avea însă în vedere unirea în adevărul întru Hristos revelat nouă de Dumnezeu (In 18, 37), ci unirea în minciună, care este de la tatăl lor – diavolul (In 8, 44). De aceea, tinzând să unească statele ei visează să unească pe creştini cu toate celelalte religii.
Tocmai în acest scop ei au creat organizaţia laică “Uniunea creştină a tineretului” (Y.M.C.A.) pe care încearcă s-o implanteze şi în ţările ortodoxe, pentru a converti tineretul ortodox la credinţa interconfesională, rupându-l de la Ortodoxie. Într-adevăr, asimilând concepţiile inter-confesionale, tineretul devine indiferent fată de dogmele veşnice ale credinţei şi fată de mărturisirea neschimbată a credinţei pe care avem poruncă s-o ţinem cu tărie (Ef. 4, 14), şi îşi pierde interesul pentru sfintele tradiţii ale Ortodoxiei, care sînt tratate zeflemitor drept “fanatism” mărginit. Putem dovedi personal că Y.M.C.A. îşi tine întrunirile anume în zilele şi orele slujbelor religioase ortodoxe, în marile sărbători bisericeşti, pentru a despărţi de biserică pe credincioşii şovăitori (de pildă, în Vinerea Mare, la Prohodul Mântuitorului).
În cercurile emigranţilor ruşi funcţionează o organizaţie masonică similară de tineret – Mişcarea Creştină Rusă (M.C.R.), care a refuzat să se numească “ortodox㔑. Drept răspuns la propunerea Soborului Arhieresc rus de peste hotare din august 1938 de a face acest lucru, în ziarul “Calea nouă” a apărut un articol al preşedintelui M.C.R., A Lodîjenski, intitulat “Binevoitorilor noştri”, în care se spune: “Ar trebui ca “binevoitorii” noştri să nu încerce să ne pună în situaţia celor supravegheaţi. M.C.R. este o organizaţie publică, şi nu bisericească, care îşi propune sarcini laice practice, şi, de aceea, aşa cum întotdeauna a fost independentă, nu va îngădui nici în viitor nici un fel de atacuri asupra independenţei sale, ori de unde ar veni ele!”
La aceasta, arhiepiscopul Serafim, pe care Soborul Arhieresc l-a însărcinat să definească ideologia Mişcării, a obiectat rezonabil: “Dacă denumirea ei n-ar fi însoţită de determinativul “creştină”, s-ar fi putut bănui că e vorba de o Mişcare ortodoxă, deoarece Dostoievski spunea: dacă eşti rus, înseamnă că eşti ortodox, şi noi ne-am obişnuit să credem că rusul este ortodox.” Argumentul că prin determinativul “creştin” se subînţelege “ortodox” ar fi fost exhaustiv, dacă am fi trăit în timpurile apostoliceşti, când inima şi sufletul creştinilor erau una (Fapte 4, 32). Oricine ştie însă că astăzi în această noţiune se încadrează nu numai creştinii ortodocşi, ci şi catolicii, şi luteranii, şi anglicanii, şi sectanţii de tot soiul. Prin urmare, denumind această Mişcare drept “creştină”, admitem în mod conştient posibilitatea de a se enunţa în numele respectivei Mişcări nu numai idei şi păreri ortodoxe, ci şi neortodoxe.
Aşadar, toate aceste organizaţii – Y.M.C.A., M.C.R., Mişcarea mondială a studenţilor, Mişcarea ecumenică etc., nu reprezintă decât nişte instrumente pentru realizarea scopului masonic general. In special C.E.B. şi Y.M.C.A., deşi în aparentă sînt independente una de alta, sînt de fapt strâns legate între ele, fiind dirijate de unele şi aceleaşi puteri masonice secrete. E semnificativ că dr. John Mott a fost în acelaşi timp preşedinte al Y.M.C.A, al Federaţiei mondiale a studenţilor, fondată în 1895, şi al tuturor asociaţiilor mondiale similare de tineret. Şi tot el a fost unui din cei cinci co-preşedinţi ai Consiliului Ecumenic al Bisericilor! Acest fapt confirmă fără echivoc profunda înrudire lăuntrică a C.E.B. şi Y.M.C.A. şi sprijinirea lor pe francmasonerie. Între altele, înşişi conducătorii mişcării ecumenice recunosc că Y.M.C.A., Federaţia mondială a studenţilor creştini şi Consiliul Ecumenic al Bisericilor (C.E.B.) au fost primite în francmasonerie şi urmăresc principiile acesteia sataniste organizaţii. 




SURSA:  Cuviosii arhimandriti Serafim Alexiev si Serghie Jazadjiev

NOI suntem MINUNEA!