Intrarea Maicii Domnului in Biserica

      Intrarea Maicii Domnului este cinstita in fiecare an, pe 21 noiembrie. Este sarbatoarea in amintirea zilei in care, Sfintii Ioachim si Ana au adus-o pe fiica lor Maria, in varsta de trei ani, la templu. Aici a fost intampinata de marele preot Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care a dus-o in cea mai sfanta incapere din acest loc, in Sfanta Sfintelor, unde va ramane pana la varsta de 15 ani. Desi sunt persoane care sustin ca lucrul acesta era cu neputinta, totusi Biserica, in cantarile ei afirma: "Ceea ce s-a hranit in Sfanta Sfintelor, celei imbracate cu credinta si cu intelepciune si cu neintinata feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri inchinaciune". Informatii despre acest eveniment din viata Maicii Domnului avem in "Evanghelia dupa Iacov" sau "Protoevanghelia", o scriere apocrifa din secolul al II-lea. Precizam ca dintre sarbatorile inchinate Maicii Domnului, numai "Bunavestire" are la baza un eveniment istoric consemnat in Sfanta Scriptura (Luca I, 26-38). Despre celelalte sarbatori, evangheliile canonice nu ne dau marturii, informatiile provenind din Sfanta Traditie si din evangheliile necanonice (apocrife).

Troparul Intrării în Biserică a Maicii Domnului

            

Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare a luat nastere in secolul VI. "La 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, langa ruinele templului, o biserica inchinata Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numita biserica Sfanta Maria "cea noua". Conform obiceiului, a doua zi dupa sfintire, adica la 21 noiembrie, a inceput sa fie serbat hramul (patronul) bisericii, adica insasi Sfanta Fecioara, serbarea fiind consacrata aducerii ei la templu".

In Apus, sarbatoarea a fost adoptata de papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima data in anul 1374, la Avignon.

Pentru ca bucuria sarbatorii sa nu fie umbrita de post, Biserica a randuit ca pe 21 noiembrie sa fie dezlegare la peste.

Incepand cu data de 21 noiembrie, in cadrul slujbei Utreniei, se canta Catavasiile: "Hristos Se naste, slaviti-L!..." Este o sarbatoare care ne pregateste si pe noi sa-L facem pe Hristos sa Se nasca tainic in noi.

Nu este de ajuns sa stim ca Fecioara Maria a fost dusa la Templu si a stat pana la varsta de 15 ani. Important este sa patrundem in intelesul profund al evenimentului istoric si sa descoperim ca prezenta ei in Sfanta Sfintelor, e roditoare: face ca Fiul lui Dumnezeu sa Se nasca din ea. Deci, Hristos Se va naste, va muri si va invia tainic cu tot omul care vietuieste in Biserica. 

In aceasta zi, copiii pun crengi de mar in vase cu apa. Acestea, tinute in lumina si caldura, inmuguresc si infloresc, si sunt folosite in noaptea de Anul Nou drept sorcove. Sa nu uitam ca in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar. Daca am fi cu luare aminte la colinde, nu am avea cum sa nu ne intrebam ce mar ar putea face in decembrie flori dalbe? Si de ce mar? Pentru ca stramosii nostri stiau de la batranii lor ca acea joarda a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceea inflorea pana de Nasterea Domnului, inseamna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a daruit crenguta, flori dalbe.

Preluare integrala dupa 

http://www.crestinortodox.ro


                                             Noi Suntem Minunea

Pomenirea Sfîntului Ioan Hrisostom din PROLOAGELE DE LA OHRIDA de Sf Nicolae Velimirovici

Sfîntul Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia în anul 354. Tatăl lui, Secundus, a fost mare comandant de oşti în armata imperială [Stratilat], iar mama lui s-a numit Anthusa. Fiind dotat cu geniu intelectual şi studiind în profunzime filozofia greacă, tînărul Ioan a văzut la sursă cît de nesatisfăcător şi în final, de dezgustător este păgînismul elenist. Prin studiu şi trăire el a văzut că numai Credinţa Creştină răspunde setei neostoite de adevăr a sufletului şi minţii omeneşti, şi a îmbrăţişat-o cu ardoare.

Tînărul aristocrat Ioan a primit Sfîntul Botez din mîinile marelui Meletie, Patriarhul Antiohiei, precum mai tîrziu au primit şi părinţii lui Ioan Sfîntul Botez. După moartea părinţilor lui, Ioan s-a tuns monah şi s-a dăruit pe sine tuturor asprelor nevoinţe călugăreşti.

El apoi a scris celebrul tratat Despre Preoţie, iar după ce l-a încheiat, i s-au arătat lui în vedenie Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel care i-au prorocit o viaţă de mare misiune, de mare har, şi de mare suferinţă. Cînd a fost să fie hirotonit întru preot, îngerul lui Dumnezeu s-a arătat simultan lui Ioan şi Patriarhului Flavian (succesorul Sfîntului Meletie la Scaunul Patriarhal al Antiohiei). Pe cînd Patriarhul oficia slujba hirotoniei, mulţimea a putut vedea un porumbel alb strălucitor zburînd deasupra capului celui care se hirotonea, Ioan. Covîrşitorul său har de înţelepciune, de viaţă ascetică, şi de putere în cuvînt, a făcut ca Sfîntul Ioan să fie chemat a fi Patriarh al Constantinopolului de către împăratul Arcadie.

Ca Patriarh al Marii Cetăţi el a păstorit Biserica lui Dumnezeu timp de şase ani, cu o ardoare a sfinţeniei şi o înţelepciune poate fără egal în Istoria Bisericii. El a trimis misionari la celţii păgîni şi la sciţi şi a desfiinţat simonia [compararea preoţiei cu bani] în Biserică, scoţînd mulţi episcopi din scaune, care fuseseră hirotoniţi astfel.

El a extins larg lucrările caritabile în Biserică şi a alcătuit rînduiala Dumnezeieştii Liturghii care îi poartă numele. El i-a ruşinat cu putere pe eretici, a dat pe faţă nelegiuirile împărătesei Eudoxia care otrăveau viaţa publică şi moralitatea poporului, şi a dăruit Bisericii tezaur nepreţuit şi nesecat de scrieri, omilii, predici, şi tîlcuiri la Sfintele Scripturi, izvorîte din mintea şi gura lui de aur. Poporul creştinesc l-a adorat, invidioşii l-au urît de moarte, iar nelegiuita Eudoxia l-a alungat de două ori în exil.

Sfîntul Ioan Gură de Aur a petrecut în exil un total de trei ani, şi în exil a şi murit, în satul Comana din Georgia, în ziua Praznicului înălţării Sfintei şi de Viaţă-Făcătoarei Cruci, la 14 septembrie, anul 407.

Mai înainte de săvîrşirea lui, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel i s-au arătat iarăşi, precum i s-a arătat şi Sfîntul Sfinţit Mucenic Vasilisc (Episcopul Comanilor, pomenit în ziua de 22 mai), în a cărui biserică a şi primit pentru ultima oară Sfînta împărtăşanie.

Ultimele lui cuvinte rostite pe pămînt au fost acestea: Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Rostindu-le, sufletul sfînt al acestui Mare Sfînt al Bisericii a ieşit din trup şi s-a înălţat către Domnul.

Sf Nicolae Velimirovici-sursa preluata integral de aici!


      Noi suntem Minunea

Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril

"Mai-marilor Voievozi ai ostilor ceresti, rugamu-va pe voi, noi, nevrednicii, ca prin rugaciunile voastre sa ne acoperiti pe noi, cu acoperamantul aripilor maririi voastre celei netrupesti, pazindu-ne pe noi cei ce cadem cu deadinsul si strigam: izbaviti-ne din nevoi, ca niste mai-mari peste puterile celor de sus."

Sfînta Scriptura ne învata limpede si da marturie de necontestat ca dumnezeiestile puteri ceresti comunica neîncetat cu lumea oamenilor. Sfînta Scriptura si Sfînta Traditie a Bisericii Ortodoxe ne descopera care sînt numele celor sapte sfinti arhangheli, capeteniile puterilor ceresti. Ele sînt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Legudiil, si Varahiil, carora, uneori, li se adauga si numele lui Ieremiil.

“Mihail” în limba ebraica însemneaza “Cine este ca Dumnezeu?” sau “Cine este egalul lui Dumnezeu?” Sfîntul Arhanghel Mihail este reprezentat iconografic, înca din primele veacuri crestine, ca un voievod care în mîna dreapta poarta lancia cu care îl strapunge pe Satan, iar în stînga o stîlpare verde de finic. În vîrful lanciei este reprezentata o panglica in semnul Sfintei Cruci, în rosu. Sfîntul Arhanghel Mihail este mai cu seama cinstit ca Pazitor al Ortodoxiei Credintei si ca luptator împotriva ereziilor.

“Gavriil” însemneaza “Omul lui Dumnezeu,” sau “Puterea lui Dumnezeu.” El este vestitorul si descoperitorul tainelor dumnezeiesti, mai cu seama al tainei întruparii lui Dumnezeu si a celorlalte sfinte taine care stau în legatura cu ea. El este reprezentat iconografic astfel: în mîna dreapta el tine o candela în interiorul careia se afla o lumînare aprinsa, iar în mîna stînga, o oglinda din piatra de jasp verde. Oglinda semnifica taina ascunsa a întelepciunii lui Dumnezeu.

“Rafail” însemneaza “Vindecarea lui Dumnezeu,” sau “Domnul Vindecatorul” (Vezi Cartea lui Tobit: 3: 17, 12: 15). Rafail este reprezentat iconografic ca ducîndu-l cu dreapta de mîna pe Tobit – Tobit este aratat tinînd pestele cel pescuit în Rîul Tigru – iar cu stînga tinînd un vas medical din alabastru.

“Uriil” însemneaza “Focul lui Dumnezeu,” sau “Lumina lui Dumnezeu” (III Esdra 3:1,5:20). Iconografic el este reprezentat tinînd o sabie întinsa contra persanilor cu mîna dreapta, si o limba de foc în mîna stînga.

“Salatiil” însemneaza “Mijlocitorul catre Dumnezeu” (III Esdra 5: 16). Iconografic el este reprezentat cu fata si privirea aplecata, cu mîinile la piept, în chip de rugaciune.

“Legudiil” însemneaza “Cel care îl preaslaveste pe Dumnezeu.” El este reprezentat iconografic cu o cununa de aur în mîna dreapta, si cu un bici cu trei cozi în mîna stînga.

“Varahiil” însemneaza „Binecuvîntarea lui Dumnezeu”. El este reprezentat tinînd la piept un trandafir alb.

“Ieremiil” însemneaza “Înaltarea lui Dumnezeu.” El este cinstit ca cel care stîrneste si inspira gîndurile si cugetarile dumnezeiesti care îl înalta si îl apropie pe om de Domnul Dumnezeu (III Ezra 4: 36).


   Noi Suntem Minunea


                               Preluare partiala de pe http://calauzaortodoxa.ro