Sfantul Ierarh Nicolae

Sfantul Ierarh Nicolae este cel mai cunoscut sfant al Bisericii noastre. Indiferent pe cine intrebi, iti poate spune despre el ca este sfantul care aduce daruri. Noaptea dinaintea zilei de 6 decembrie este cunoscuta ca fiind noaptea darurilor. Este momentul in care vine "Mos Nicolae".

Cand eram copil, imi lustruiam ghetele si le puneam la fereastra ca sa fie umplute de daruri. Aveam prieteni care isi asezau incaltarile la usa, semn ca pe acolo avea sa vina Mos Nicolae. Nu m-am intrebat pe unde venea, pentru ca atat eu cat si prietenii mei ne trezeam cu daruri in ghete, semn ca Sfantul Nicolae putea veni si pe usa si prin geam. Si datorita sfinteniei sale, cunostea ce iti lipseste si iti aducea ceea ce iti doreai. Datorita acestei bunatati, multi copii il confundau pe Dumnezeu cu Sfantul Nicolae.

Sfantul Ierarh Nicolae nu este un personaj mitologic. A fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, in Asia Mica. Teodor Anagnostul, autorul "Istoriei Tripartite", afirma ca Sfantul Ierarh Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325. Pentru ca acest autor s-a folosit de documentele provenite direct de la primul Sinod Ecumenic sau de la persoanele care au participat la acest sinod, istoricitatea Sfantului Nicolae nu trebuie pusa sub semnul intrebarii.

Amintim ca la sinodul de la Niceea, din anul 325, a fost condamnata erezia lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Potrivit Traditiei, atat de puternic a argumentat Sfantul Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, Nicolae i-a dat ereticului o palma in cadrul sinodului. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in ziua de 5 decembrie, celor neascultatori sa li se dea un bat in semn de avertisment.

Dar nu prin aceasta fapta a ajuns Sfantul Nicolae intruchiparea darniciei lui Dumnezeu. Potrivit traditiei, Sfantul Nicolae a aflat intr-o zi, ca un tata din cetatea Mira, de durere ca este lipsit de ajutor in a-si marita fiicele, dorea sa le ofere spre desfranare. Sfantul Nicolae i-a daruit omului aflat in nevoie trei pungi cu aur, iar fiicele acestuia s-au putut casatori. De atunci si pana in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfantului Nicolae, cei dragi si in special copiii primesc daruri de la Sfantul Nicolae.

Ziua trecerii Sfantului Nicolae la cele vesnice a fost data de 6 decembrie 334, potrivit lucrarii "Legenda Aurea" ("Legenda Sanctorum") a lui Jacoppo da Voragine (+ 1298). In prezent, moastele sale se afla la Bari, din anul 1087. Mentionam ca in biserica " Sfantul Gheorghe Nou" din Bucuresti, se afla mana dreapta a Sfantului Nicolae. Exista credinta ca aceasta mana i-a fost trimisa lui Mihai Viteazul chiar de Cardinalul de Bari, printr-un pelerin roman, in semn de pretuire pentru lupta domnitorului impotriva paganismului.
  Sa luam aminte la chipul Sfantului Nicolae, ca nimeni sa nu mai planga pentru lipsa darurilor. Nu uitati ca in viata vesnica luam cu noi doar atat cat am daruit.

La multi ani tuturor celor ce poarta numele Sfantului Nicolae!

PRELUARE DUPA 

http://www.crestinortodox.ro/

                                                                  Noi Suntem Minunea

Intrarea Maicii Domnului in Biserica

      Intrarea Maicii Domnului este cinstita in fiecare an, pe 21 noiembrie. Este sarbatoarea in amintirea zilei in care, Sfintii Ioachim si Ana au adus-o pe fiica lor Maria, in varsta de trei ani, la templu. Aici a fost intampinata de marele preot Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care a dus-o in cea mai sfanta incapere din acest loc, in Sfanta Sfintelor, unde va ramane pana la varsta de 15 ani. Desi sunt persoane care sustin ca lucrul acesta era cu neputinta, totusi Biserica, in cantarile ei afirma: "Ceea ce s-a hranit in Sfanta Sfintelor, celei imbracate cu credinta si cu intelepciune si cu neintinata feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri inchinaciune". Informatii despre acest eveniment din viata Maicii Domnului avem in "Evanghelia dupa Iacov" sau "Protoevanghelia", o scriere apocrifa din secolul al II-lea. Precizam ca dintre sarbatorile inchinate Maicii Domnului, numai "Bunavestire" are la baza un eveniment istoric consemnat in Sfanta Scriptura (Luca I, 26-38). Despre celelalte sarbatori, evangheliile canonice nu ne dau marturii, informatiile provenind din Sfanta Traditie si din evangheliile necanonice (apocrife).

Troparul Intrării în Biserică a Maicii Domnului

            

Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare a luat nastere in secolul VI. "La 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, langa ruinele templului, o biserica inchinata Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numita biserica Sfanta Maria "cea noua". Conform obiceiului, a doua zi dupa sfintire, adica la 21 noiembrie, a inceput sa fie serbat hramul (patronul) bisericii, adica insasi Sfanta Fecioara, serbarea fiind consacrata aducerii ei la templu".

In Apus, sarbatoarea a fost adoptata de papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima data in anul 1374, la Avignon.

Pentru ca bucuria sarbatorii sa nu fie umbrita de post, Biserica a randuit ca pe 21 noiembrie sa fie dezlegare la peste.

Incepand cu data de 21 noiembrie, in cadrul slujbei Utreniei, se canta Catavasiile: "Hristos Se naste, slaviti-L!..." Este o sarbatoare care ne pregateste si pe noi sa-L facem pe Hristos sa Se nasca tainic in noi.

Nu este de ajuns sa stim ca Fecioara Maria a fost dusa la Templu si a stat pana la varsta de 15 ani. Important este sa patrundem in intelesul profund al evenimentului istoric si sa descoperim ca prezenta ei in Sfanta Sfintelor, e roditoare: face ca Fiul lui Dumnezeu sa Se nasca din ea. Deci, Hristos Se va naste, va muri si va invia tainic cu tot omul care vietuieste in Biserica. 

In aceasta zi, copiii pun crengi de mar in vase cu apa. Acestea, tinute in lumina si caldura, inmuguresc si infloresc, si sunt folosite in noaptea de Anul Nou drept sorcove. Sa nu uitam ca in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar. Daca am fi cu luare aminte la colinde, nu am avea cum sa nu ne intrebam ce mar ar putea face in decembrie flori dalbe? Si de ce mar? Pentru ca stramosii nostri stiau de la batranii lor ca acea joarda a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceea inflorea pana de Nasterea Domnului, inseamna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a daruit crenguta, flori dalbe.

Preluare integrala dupa 

http://www.crestinortodox.ro


                                             Noi Suntem Minunea

Pomenirea Sfîntului Ioan Hrisostom din PROLOAGELE DE LA OHRIDA de Sf Nicolae Velimirovici

Sfîntul Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia în anul 354. Tatăl lui, Secundus, a fost mare comandant de oşti în armata imperială [Stratilat], iar mama lui s-a numit Anthusa. Fiind dotat cu geniu intelectual şi studiind în profunzime filozofia greacă, tînărul Ioan a văzut la sursă cît de nesatisfăcător şi în final, de dezgustător este păgînismul elenist. Prin studiu şi trăire el a văzut că numai Credinţa Creştină răspunde setei neostoite de adevăr a sufletului şi minţii omeneşti, şi a îmbrăţişat-o cu ardoare.

Tînărul aristocrat Ioan a primit Sfîntul Botez din mîinile marelui Meletie, Patriarhul Antiohiei, precum mai tîrziu au primit şi părinţii lui Ioan Sfîntul Botez. După moartea părinţilor lui, Ioan s-a tuns monah şi s-a dăruit pe sine tuturor asprelor nevoinţe călugăreşti.

El apoi a scris celebrul tratat Despre Preoţie, iar după ce l-a încheiat, i s-au arătat lui în vedenie Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel care i-au prorocit o viaţă de mare misiune, de mare har, şi de mare suferinţă. Cînd a fost să fie hirotonit întru preot, îngerul lui Dumnezeu s-a arătat simultan lui Ioan şi Patriarhului Flavian (succesorul Sfîntului Meletie la Scaunul Patriarhal al Antiohiei). Pe cînd Patriarhul oficia slujba hirotoniei, mulţimea a putut vedea un porumbel alb strălucitor zburînd deasupra capului celui care se hirotonea, Ioan. Covîrşitorul său har de înţelepciune, de viaţă ascetică, şi de putere în cuvînt, a făcut ca Sfîntul Ioan să fie chemat a fi Patriarh al Constantinopolului de către împăratul Arcadie.

Ca Patriarh al Marii Cetăţi el a păstorit Biserica lui Dumnezeu timp de şase ani, cu o ardoare a sfinţeniei şi o înţelepciune poate fără egal în Istoria Bisericii. El a trimis misionari la celţii păgîni şi la sciţi şi a desfiinţat simonia [compararea preoţiei cu bani] în Biserică, scoţînd mulţi episcopi din scaune, care fuseseră hirotoniţi astfel.

El a extins larg lucrările caritabile în Biserică şi a alcătuit rînduiala Dumnezeieştii Liturghii care îi poartă numele. El i-a ruşinat cu putere pe eretici, a dat pe faţă nelegiuirile împărătesei Eudoxia care otrăveau viaţa publică şi moralitatea poporului, şi a dăruit Bisericii tezaur nepreţuit şi nesecat de scrieri, omilii, predici, şi tîlcuiri la Sfintele Scripturi, izvorîte din mintea şi gura lui de aur. Poporul creştinesc l-a adorat, invidioşii l-au urît de moarte, iar nelegiuita Eudoxia l-a alungat de două ori în exil.

Sfîntul Ioan Gură de Aur a petrecut în exil un total de trei ani, şi în exil a şi murit, în satul Comana din Georgia, în ziua Praznicului înălţării Sfintei şi de Viaţă-Făcătoarei Cruci, la 14 septembrie, anul 407.

Mai înainte de săvîrşirea lui, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel i s-au arătat iarăşi, precum i s-a arătat şi Sfîntul Sfinţit Mucenic Vasilisc (Episcopul Comanilor, pomenit în ziua de 22 mai), în a cărui biserică a şi primit pentru ultima oară Sfînta împărtăşanie.

Ultimele lui cuvinte rostite pe pămînt au fost acestea: Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Rostindu-le, sufletul sfînt al acestui Mare Sfînt al Bisericii a ieşit din trup şi s-a înălţat către Domnul.

Sf Nicolae Velimirovici-sursa preluata integral de aici!


      Noi suntem Minunea

Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril

"Mai-marilor Voievozi ai ostilor ceresti, rugamu-va pe voi, noi, nevrednicii, ca prin rugaciunile voastre sa ne acoperiti pe noi, cu acoperamantul aripilor maririi voastre celei netrupesti, pazindu-ne pe noi cei ce cadem cu deadinsul si strigam: izbaviti-ne din nevoi, ca niste mai-mari peste puterile celor de sus."

Sfînta Scriptura ne învata limpede si da marturie de necontestat ca dumnezeiestile puteri ceresti comunica neîncetat cu lumea oamenilor. Sfînta Scriptura si Sfînta Traditie a Bisericii Ortodoxe ne descopera care sînt numele celor sapte sfinti arhangheli, capeteniile puterilor ceresti. Ele sînt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Legudiil, si Varahiil, carora, uneori, li se adauga si numele lui Ieremiil.

“Mihail” în limba ebraica însemneaza “Cine este ca Dumnezeu?” sau “Cine este egalul lui Dumnezeu?” Sfîntul Arhanghel Mihail este reprezentat iconografic, înca din primele veacuri crestine, ca un voievod care în mîna dreapta poarta lancia cu care îl strapunge pe Satan, iar în stînga o stîlpare verde de finic. În vîrful lanciei este reprezentata o panglica in semnul Sfintei Cruci, în rosu. Sfîntul Arhanghel Mihail este mai cu seama cinstit ca Pazitor al Ortodoxiei Credintei si ca luptator împotriva ereziilor.

“Gavriil” însemneaza “Omul lui Dumnezeu,” sau “Puterea lui Dumnezeu.” El este vestitorul si descoperitorul tainelor dumnezeiesti, mai cu seama al tainei întruparii lui Dumnezeu si a celorlalte sfinte taine care stau în legatura cu ea. El este reprezentat iconografic astfel: în mîna dreapta el tine o candela în interiorul careia se afla o lumînare aprinsa, iar în mîna stînga, o oglinda din piatra de jasp verde. Oglinda semnifica taina ascunsa a întelepciunii lui Dumnezeu.

“Rafail” însemneaza “Vindecarea lui Dumnezeu,” sau “Domnul Vindecatorul” (Vezi Cartea lui Tobit: 3: 17, 12: 15). Rafail este reprezentat iconografic ca ducîndu-l cu dreapta de mîna pe Tobit – Tobit este aratat tinînd pestele cel pescuit în Rîul Tigru – iar cu stînga tinînd un vas medical din alabastru.

“Uriil” însemneaza “Focul lui Dumnezeu,” sau “Lumina lui Dumnezeu” (III Esdra 3:1,5:20). Iconografic el este reprezentat tinînd o sabie întinsa contra persanilor cu mîna dreapta, si o limba de foc în mîna stînga.

“Salatiil” însemneaza “Mijlocitorul catre Dumnezeu” (III Esdra 5: 16). Iconografic el este reprezentat cu fata si privirea aplecata, cu mîinile la piept, în chip de rugaciune.

“Legudiil” însemneaza “Cel care îl preaslaveste pe Dumnezeu.” El este reprezentat iconografic cu o cununa de aur în mîna dreapta, si cu un bici cu trei cozi în mîna stînga.

“Varahiil” însemneaza „Binecuvîntarea lui Dumnezeu”. El este reprezentat tinînd la piept un trandafir alb.

“Ieremiil” însemneaza “Înaltarea lui Dumnezeu.” El este cinstit ca cel care stîrneste si inspira gîndurile si cugetarile dumnezeiesti care îl înalta si îl apropie pe om de Domnul Dumnezeu (III Ezra 4: 36).


   Noi Suntem Minunea


                               Preluare partiala de pe http://calauzaortodoxa.ro

Acatistul Noului Marturisitor Ilie Lacatusu, facatorul de minuni († 22 iulie)

Fost deţinut politic, preotul Ilie Lăcătuşu, la căpătâiul căruia lumea lasă bani în speranţa unei minuni, a murit, ca un mare mucenic, în 1983, în închisoarea din Târgu-Ocna, unde şi-a trăit ultimele zile alături de Valeriu Gafencu, supranumit «Sfântul închisorilor».

15 ani mai târziu, în 1998, când a murit şi soţia preotului, care trebuia îngropată alături de el, familia a rămas stupefiată în faţa osamintelor părintelui care au fost deshumate: carnea de pe el nu putrezise şi, mai mult decât atât, emana un miros de mir, deşi nu fusese îmbălsămat când a murit!

Preluat de pe Apologeticum.
                                                          

Troparul, glasul al 8-lea:

Indelung patimitorule, de Dumnezeu purtatorule Parinte Ilie, vapaia muncilor cu focul lucrator ai inrourat-o, rusinand pe vrajmasi. Pentru aceasta, parinte, cu hlamida lui Hristos imbracandu-te, pe Acesta roaga-L sa mantuiasca sufletele noastre.

Condacul 1:

Veniti, iubitorilor de mucenici, sa-l laudam cu mare glas pe Parintele Ilie, care, prin patimirile sale, a luat de la Dumnezeu cununa biruintei. Caci, iubind Biserica lui Hristos si neamul romanesc, a ales calea cea stramta si cu chinuri, stand fara teama impotriva dusmanilor dreptei credinte. Si pentru aceasta sa-i cantam: Bucura-te, Sfinte Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Icosul 1:

La tine alergam, sfinte, la vreme de ispita, avand nadejde in mijlocirile tale. Stim ca pe multi i-ai chemat in chip minunat la sfintele tale moaste. Am auzit de femeia pe care ai indemnat-o, zicandu-i in vis: „Vino la mine si roaga-te ori de cate ori ai nevoie de ajutor”. Si credem ca si pe noi ne poti ajuta, caci iubirea ta se revarsa peste toti cei care se roaga tie cu credinta, si pentru aceasta iti zicem:

Bucura-te, binecuvantare a pamantului romanesc,
Bucura-te, liman al credinciosilor si dar ceresc,
Bucura-te, chivot al virtutilor de Hristos impodobit,
Bucura-te, ca iubirea de cele sfinte prin jertfa o ai adeverit,
Bucura-te, veghetor neobosit al celor ce marturisesc dreapta credinta,
Bucura-te, ca de la tine invatam smerenia si adevarata umilinta,
Bucura-te, ca ai fugit de slava lumeasca si pe Dumnezeu L-ai aflat,
Bucura-te, ca pentru neamul romanesc te-ai rugat neincetat,
Bucura-te, comoara care pe cei drept-credinciosi ii indestulezi,
Bucura-te, ca pe cei care pornesc pe cai gresite ii indreptezi,
Bucura-te, ca ii chemi la tine pe cei care au nevoie de ajutor,
Bucura-te, ca cei care se roaga tie te cunosc grabnic ocrotitor,
Bucura-te, Sfinte Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 2-lea:

L-ai slujit pe Hristos din tineretile tale, fiind icoana a rugaciunii, a smereniei si a jertfelniciei, si te-ai aratat pilda pentru noi, cei iubitori de patimi si slabi in credinta. Pentru aceasta te rugam sa nu incetezi a te ruga pentru noi, ca sa-I putem canta lui Dumnezeu cu inima curata: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Vazand Dumnezeu ravna ta pentru cele sfinte, te-a chemat sa-L slujesti ridicand pe umerii tai greaua cruce a preotiei. Iar tu ai raspuns cu vrednicie acestei chemari, vrand sa fii pastor de suflete si slujitor al aproapelui tau, si pentru aceasta iti aducem cantari de lauda:

Bucura-te, ca pe Sfantul Prooroc Ilie l-ai avut ocrotitor,
Bucura-te, glas proorocesc care ai mustrat ratacirea apostatilor,
Bucura-te, odrasla a rugaciunii sfintilor din veacurile trecute,
Bucura-te, ca ai infruntat cu intelepciune ale vrajmasului ispite,
Bucura-te, ca din copilaria ta ai mers cu smerenie pe calea virtutilor,
Bucura-te, ca ti-ai pazit curatia tineretii luptand impotriva patimilor,
Bucura-te, cel ce, mergand pe calea familiei, ai ajuns la sfintenie,
Bucura-te, ca virtutile tale le-ai acoperit cu smerenie,
Bucura-te, ca ai fost propovaduitor si duhovnic iscusit,
Bucura-te, ca multime de suflete bolnave ai tamaduit,
Bucura-te, al iubirii de Dumnezeu neostenit propovaduitor,
Bucura-te, dreptar si pilda aleasa pentru slujitorii altarelor,
Bucura-te, Sfinte Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 3-lea:

Vazand multimea incercarilor prin care trecea neamul romanesc, ai vrut sa arzi ca o lumanare, necrutand nicio osteneala pentru aceasta. Si, impreuna cu multi preoti si credinciosi, ai ales sa traiesti sub ocrotirea Sfantului Arhanghel Mihail, luptand cu sabia cuvantului impotriva hulitorilor adevarului si cantand fara teama: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Nu te-ai temut nici de suferinte si nici de moarte, caci ai purtat in sufletul tau ravna spre mucenicie. Iar Hristos te-a invrednicit sa mergi pe urmele mucenicilor din vechime, caci ai fost luat din mijlocul familiei si al credinciosilor si ai fost dus in colonii de munca, unde prin rabdarea si sfintenia ta ai adus mangaiere sufletelor deznadajduite, si pentru aceasta iti cantam:

Bucura-te, ca sfintii inchisorilor asupra ta au vegheat,
Bucura-te, ca, primindu-te mai apoi in ceata lor, s-au bucurat,
Bucura-te, ca, prin curajul tau, in intunericul prigonirilor ai stralucit,
Bucura-te, ca in viforul furtunilor pacea sufleteasca o ai dobandit,
Bucura-te, ca in fata patimirilor duhul tau nu s-a tulburat,
Bucura-te, piatra de care uneltirile celor rau credinciosi s-au sfaramat,
Bucura-te, ca ai urcat muntele suferintei calcand pe urmele mucenicilor,
Bucura-te, ca ai rabdat fara cartire batjocurile si dispretul prigonitorilor,
Bucura-te, ca prin dureri si suferinte prigonitorii nu te-au supus,
Bucura-te, ca, urmand Stapanului tau, ca o oaie la junghiere te-ai adus,
Bucura-te, ca pe calea mantuirii in chip tainic te-a calauzit,
Bucura-te, ca in fiecare prigoana prin care ai trecut de El ai fost pazit,
Bucura-te, Sfinte Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 4-lea:

S-a vazut puterea rugaciunilor tale la Periprava, sfinte, cand ati fost pusi sa taiati stuf pe o vreme geroasa si cei care va pazeau asteptau moartea voastra. Dar i-ai incurajat pe cei care impreuna patimeau cu tine sa-si puna nadejdea in ajutorul Maicii Domnului si al Sfintilor Trei Ierarhi, care erau praznuiti in acea zi, si I-ati cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

V-ati asemanat sfintilor patruzeci de mucenici, aruncati de prigonitori in apele iezerului Sevastiei, dar prin rugaciunile tale, parinte, toti au ramas in viata. Ca stralucind soarele credintei in inima ta, a stralucit si pe cer soarele cel materialnic si a incalzit pamantul, venind in ajutorul vostru. Pentru care te laudam, zicand:

Bucura-te, ca Maica Domnului cu sfantul ei acoperamant v-a acoperit,
Bucura-te, ca Sfintii Trei Ierarhi prin rugaciunile lor v-au ocrotit,
Bucura-te, ca trupurile voastre pe crucea frigului au fost rastignite,
Bucura-te, ca inimile voastre de harul Duhului Sfant au fost intarite,
Bucura-te, ca asemeni sfintilor patruzeci de mucenici ati patimit,
Bucura-te, ca vicleanul diavol prin patimirea voastra a fost biruit,
Bucura-te, ca rabdarea voastra pe prigonitori i-a ingenuncheat,
Bucura-te, ca dreptatea voastra in chip minunat s-a aratat,
Bucura-te, ca pe Sfantul Arhanghel Mihail l-ati avut sprijinitor,
Bucura-te, ca ati purtat fara sa cartiti povara patimirilor,
Bucura-te, ca, fiind umiliti de oameni, Facatorul lumii v-a binecuvantat,
Bucura-te, ca Soarele dreptatii prin lumina soarelui v-a mangaiat,
Bucura-te, Sfinte Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 5-lea:

Vazand cele viitoare, ai cunoscut mai inainte si ziua trecerii tale la Domnul si anul mortii preotesei tale, si prin aceasta s-a vadit darul pe care l-ai primit de la Dumnezeu inca din timpul vietii tale pamantesti, pentru care ne bucuram si Ii cantam cu multumire: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Cine poate spune bucuria celor care au fost de fata la aflarea sfintelor tale moaste, parinte? Ca trupul tau s-a aratat neatins de trecerea timpului si nesupus putreziciunii, prin harul Duhului Sfant. Si prin aceasta s-a intarit sfintenia ta, caci Dumnezeu ne-a vorbit prin moastele tale binemirositoare, indemnandu-ne sa-ti aducem laude ca acestea:

Bucura-te, ca sfintele tale moaste te arata vas ales al lui Hristos,
Bucura-te, ca cei ce vin si se roaga tie dobandesc mult folos,
Bucura-te, ca prin trupul tau neputrezit fara cuvinte le vorbesti,
Bucura-te, ca pe cei ce alearga la tine nu ii parasesti,
Bucura-te, ca pomenirea ta se intipareste in sufletele lor,
Bucura-te, apostol al invierii mortilor la sfarsitul veacurilor,
Bucura-te, cel ce evlavia pelerinilor care vin la tine o inmultesti,
Bucura-te, ca indoielile le risipesti si credinta o intaresti,
Bucura-te, cel ce aduci bucurie in sufletele celor care se inchina tie,
Bucura-te, ca ne indemni sa cugetam la moarte si la vesnicie,
Bucura-te, ca, asemenea sfintilor de demult, buna mireasma raspandesti,
Bucura-te, ca la racla ta multime mare de inchinatori primesti,
Bucura-te, Sfinte Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 6-lea:

Din timpul vietii tale te-ai aratat facator de minuni, sfinte, dar dupa adormirea ta numarul acestora s-a inmultit. Si, dupa aflarea sfintelor tale moaste, multime de credinciosi au venit sa ia binecuvantarea ta, rugandu-se tie si lui Dumnezeu cantandu-I: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

In aceste vremuri in care ratacirile se inmultesc, te-a aratat Dumnezeu stavila impotriva necredintei, caci, auzind despre multimea minunilor tale, multi vin la sfintele tale moaste si, vazandu-te ca si cum ai dormita in racla, cunosc puterea lui Hristos, Cel ce a biruit moartea. Si pentru aceasta te lauda, zicand:

Bucura-te, ca celor ce aveau nevoie de ajutor te-ai aratat,
Bucura-te, ca prin vise si vedenii la tine i-ai chemat,
Bucura-te, ca oamenii vestesc minunile tale nenumarate,
Bucura-te, ca facerile tale de bine sunt in tot locul laudate,
Bucura-te, prieten al celor apasati de povara singuratatii,
Bucura-te, cel ce alungi ispita deznadejdii si a sinuciderii,
Bucura-te, ca de ispita mortii naprasnice ne izbavesti,
Bucura-te, cel ce prin multimea minunilor ne uimesti,
Bucura-te, ca celor necajiti si intristati le stergi lacrimile,
Bucura-te, ca multi preoti si calugari se roaga inaintea icoanei tale,
Bucura-te, ca harismele tale cu multa bucurie le marturisim,
Bucura-te, ca, prin tine, pe Dumnezeul cel adevarat Il cinstim,
Bucura-te, Sfinte Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 7-lea:

Au venit la tine bolnavi pe care doctorii nu i-au putut ajuta, lasandu-i prada deznadejdii, dar tu te-ai aratat doctor ceresc si ai aratat cu putinta cele cu neputinta. Iar bolnavii, afland tamaduire, au dat marturie despre multimea darurilor tale, cantandu-I lui Dumnezeu impreuna cu cei de aproape ai lor: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Orice boala si orice neputinta isi afla leacul prin rugaciuni catre tine, Parinte Ilie, caci Dumnezeu a rasplatit peste masura suferintele tale mucenicesti. Si te-a aratat ceresc doctor fara de arginti, la care alergand bolnavii iti zic cu inimile pline de nadejde:

Bucura-te, cel ce imparti tamaduiri cu indestulare,
Bucura-te, pentru cei aflati pe patul de boala alinare,
Bucura-te, ca, prin rugaciunile tale, pe multi de operatii i-ai scapat,
Bucura-te, ca doctorii nu au putut pricepe ce s-a intamplat,
Bucura-te, ca, prin tine, tanarul mut a inceput sa vorbeasca,
Bucura-te, ca minunile tale a inceput sa le marturiseasca,
Bucura-te, ca bolnavii s-au bucurat afland vindecare,
Bucura-te, pentru rudeniile lor indurerate mangaiere,
Bucura-te, ocrotitor al bolnavilor si sfatuitor al doctorilor,
Bucura-te, ca ajuti doctorii pentru rugaciunile bolnavilor,
Bucura-te, ca ii usurezi pe cei apasati de povara durerii,
Bucura-te, ca te rogi pentru cei aflati in ceasul mortii,
Bucura-te, Sfinte Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 8-lea:

Te-ai aratat in vis femeii necajite si i-ai cerut sa nu se mai planga din pricina lipsei banilor, caci va avea cele de trebuinta. Iar ea, primind putere din cuvintele tale, s-a intarit in credinta si I-a adus lui Dumnezeu lauda: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Ne aflam in lipsuri si necazuri de multe feluri, sfinte, dar credem ca nu vei lasa rugaciunea noastra fara raspuns. Ca pe saraci i-ai ajutat in fel si chip, iar pe cei care nu aveau din ce sa traiasca i-ai ajutat sa isi gaseasca de lucru. Si credem ca, precum pe acestia, si pe noi ne poti ajuta, venind in intampinarea noastra, pentru care iti zicem:

Bucura-te, ca pe cei flamanzi ii hranesti,
Bucura-te, ca pe cei lipsiti ii miluiesti,
Bucura-te, ca dai cele de trebuinta saracilor,
Bucura-te, ca vii in intampinarea necajitilor,
Bucura-te, ca pe cei ramasi fara casa i-ai ajutat,
Bucura-te, ca, vazand ajutorul tau, s-au bucurat,
Bucura-te, cel ce esti parinte iubitor al orfanilor,
Bucura-te, ca esti grabnic sprijinitor al vaduvelor,
Bucura-te, ca din ispita deznadejdii ne-ai ridicat,
Bucura-te, drept judecator care adevarul l-ai aparat,
Bucura-te, ca tii partea celor pe nedrept prigoniti,
Bucura-te, ca ii incurajezi pe cei dispretuiti,
Bucura-te, Sfinte Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 9-lea:

Mare este tristetea familiilor care sunt lipsite de prunci, dar noi am auzit ca multi copii au venit pe lume dupa ce parintii lor ti-au cerut ajutorul. Asa te rugam sa ai mila de sotii si sotiile care se roaga tie, cerandu-ti sa te rogi pentru ei ca sa aiba copii si sa-I poata canta impreuna lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Parintii tai au fost binecuvantati de Dumnezeu cu sapte prunci, iar tu si preoteasa ta ati avut cinci copii, fiind cu adevarat familia voastra o mica biserica. Iar Hristos ti-a dat darul de a fi ocrotitor al familiilor crestine si al celor care se pregatesc sa mearga spre mantuire pe calea casatoriei, si pentru aceasta iti cantam, zicand:

Bucura-te, rugatorule pentru familiile evlavioase,
Bucura-te, ca veghezi asupra sufletelor credincioase,
Bucura-te, ca parintii credinciosi te iau ocrotitor,
Bucura-te, ca te rogi pentru mantuirea copiilor lor,
Bucura-te, ca ii indrumi sa mearga pe calea Bisericii,
Bucura-te, ca ii feresti de prapastia pierzarii,
Bucura-te, ca fiii risipitori se intorc la casele parintilor,
Bucura-te, ca, prin tine, pacea ia locul tulburarilor,
Bucura-te, ca parintii fara copii te iau mijlocitor,
Bucura-te, ca nu lasi fara raspuns rugaciunile lor,
Bucura-te, ca intristarea din inimile lor o izgonesti,
Bucura-te, ca staruinta lor in rugaciune o rasplatesti,
Bucura-te, Sfinte Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 10-lea:

Au incercat vrajitoarele sa fure o particica din sfintele tale moaste, dar tu te-ai aratat fiicei tale si i-ai descoperit gandul lor diavolesc, stand impotriva vicleniei lor si risipind rautatea lor. Iar fiica ta s-a bucurat, multumindu-I lui Dumnezeu si zicand: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

In vremea de astazi multi indraciti se chinuie amarnic, dar cei care sunt adusi la sfintele tale moaste primesc degraba ajutor. Caci diavolii se tem de puterea rugaciunilor tale, si pleaca de la cei pe care ii chinuiau. Te rugam, sfinte, arata-te grabnic ajutator al celor care sufera din pricina diavolilor, din pricina lucrarilor dracesti sau a farmecelor de tot felul, ca simtind ocrotirea ta sa iti cante impreuna cu noi:

Bucura-te, izgonitor al cetelor diavolesti,
Bucura-te, ca puterea farmecelor o risipesti,
Bucura-te, ca pe cei indraciti i-ai izbavit,
Bucura-te, ca acestia te-au laudat si ti-au multumit,
Bucura-te, ca ai primit cererile rudeniilor lor,
Bucura-te, ca ai ascultat rugaciunile preotilor,
Bucura-te, cel ce dezlegi legaturile vrajitorilor,
Bucura-te, cel ce ne scapi din robia patimilor,
Bucura-te, ca de dusmanii nevazuti tu feresti poporul,
Bucura-te, ca in ceasul incercarii iti cerem ajutorul,
Bucura-te, ca vapaia ispitelor o potolesti,
Bucura-te, ca pe calea cea stramta ne povatuiesti,
Bucura-te, Sfinte Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 11-lea:

Ai fost trimis in vreme de razboi sa faci misiune in pamantul romanesc de peste Prut, si multe suflete si-au gasit alinarea in cuvintele tale. Asa si astazi te rugam, sfinte, roaga-te lui Dumnezeu pentru toti cei care stau departe de calea mantuirii, ca schimbandu-si vietile sa Ii cante lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Au venit la sfintele tale moaste nu doar fii ai Bisericii, ci si oameni inselati de diferite rataciri, dar care voiau sa vada daca trupul tau este cu adevarat neatins de putreziciune. Unii au ramas fara glas, vazand sfintele tale moaste intregi, si au cautat sa-L cunoasca pe Dumnezeul care te-a proslavit, si pentru aceasta acum, venind la Biserica cea adevarata, te lauda impreuna cu noi:

Bucura-te, candela aprinsa in intunericul ratacirilor,
Bucura-te, stalp de foc calauzitor in desertul ispitelor,
Bucura-te, trambita a cuvintelor dumnezeiesti,
Bucura-te, alauta care ne desfeti cu cantari ceresti,
Bucura-te, cel ce dai la o parte valul minciunilor,
Bucura-te, ca faci neputincioase cursele ereticilor,
Bucura-te, ca pe ritorii cei mincinosi i-ai biruit,
Bucura-te, ca prin tine viforul pornit de ei s-a domolit,
Bucura-te, ca i-ai scapat pe cei atinsi de molima inselarii,
Bucura-te, ca i-ai ridicat la lumina din groapa pierzarii,
Bucura-te, ca nu i-ai lasat sa isi piarda sufletele,
Bucura-te, ca ei iti multumesc aducandu-ti laude,
Bucura-te, Sfinte Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 12-lea:

Prin moartea ta te-ai aratat biruitor al mortii, fiind slujitor credincios al Celui Inviat. Si acum te bucuri in cetele sfintilor impreuna cu toti cei care au stat impotriva fiarei comuniste, cu multimea de marturisitori, preoti, calugari si mireni, cu toti noii mucenici si cu multimea mucenitelor, care au sfintit pamantul romanesc cu sangele si patimirea lor, iar acum Ii canta lui Dumnezeu neincetat: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

„Niciun prooroc nu este primit in patria sa”, ne-a spus Mantuitorul Hristos, si cei care te-au vrajmasit in timpul vietii tale te-au vrajmasit si dupa trecerea ta la Domnul, iar urmasii lor batjocoresc si astazi pomenirea ta. Dar noi, multumindu-ti pentru multimea binefacerilor tale, iti zicem:

Bucura-te, mustrator al celor ce defaima dreapta credinta,
Bucura-te, ca pe cei mandri ii intorci spre pocainta,
Bucura-te, tainic povatuitor al preotilor,
Bucura-te, pavaza de nebiruit a crestinilor,
Bucura-te, dascal priceput al jertfelniciei,
Bucura-te, invatatorule neobosit al evlaviei,
Bucura-te, ca rugaciuni staruitoare ai inaltat,
Bucura-te, cel ce pe scara virtutilor ai urcat,
Bucura-te, ca prin iubirea aproapelui te-ai sfintit,
Bucura-te, ca pentru slujirea lui Hristos te-ai nevoit,
Bucura-te, ca Dumnezeu cu harul Sau te-a luminat,
Bucura-te, ca, prin tine, Hristos la El ne-a chemat,
Bucura-te, Sfinte Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 13-lea:

O, Parinte Ilie, noule marturisitor al lui Hristos, cadem catre tine in rugaciune, stiind ca nimeni din cei ce alearga la tine nu ramane fara raspuns. Fii ocrotitor al nostru pana in ceasul mortii noastre, ajuta-ne sa ducem o viata bineplacuta lui Dumnezeu, ferindu-ne de cursele vrajmasilor mantuirii noastre, ca sa Ii cantam in vecii vecilor Dumnezeului care te-a proslavit: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori. Apoi se zice Icosul intai: La tine alergam, sfinte, la vreme de ispita… si Condacul intai: Veniti, iubitorilor de mucenici, sa il laudam…)

Apoi se citeste aceasta

Rugaciune:

O, Sfinte Ilie, mare facatorule de minuni, la tine alergam acum, ca la un grabnic ajutator. Vezi putinatatea credintei noastre, vezi slabiciunile si neputintele noastre. Nu ne lasa sa fim biruiti de lucrarea puterilor dracesti, care cauta sa ne piarda in fel si chip. De la inceputurile Bisericii multi inaintemergatori ai Antihristului s-au aratat, raspandind ratacirile lor si pierzandu-i pe cei slabi in credinta. Iar in vremea noastra numarul lor s-a inmultit, si, din pricina lor, bisericile se golesc si oamenii isi pierd sufletele, alegand caile pierzarii. Avem nevoie de ocrotirea ta, sfinte, sa rezistam ispitelor din fiecare zi. Avem nevoie de mijlocirea ta, sfinte, ca sa nu pierdem ajutorul dumnezeiesc.

Roaga-te lui Dumnezeu pentru toate familiile binecredincioase, pentru toti parintii crestini si copiii lor. Roaga-te pentru toti preotii Bisericii dreptslavitoare, sa marturiseasca adevarul fara teama. Roaga-te pentru ierarhii de pretutindeni, sa pastoreasca turmele lor cu frica de Dumnezeu. Roaga-te, Sfinte Ilie, pentru toti monahii si toate monahiile, sa le daruiasca Dumnezeu darurile Sale pentru rugaciunile tale.

Ne rugam tie si tuturor noilor mucenici si marturisitori, nu uitati in rugaciunile voastre neamul romanesc, care este incercat parca mai mult ca niciodata. Feriti-l de dusmanii vazuti si nevazuti, prin darul pe care l-ati primit de la Dumnezeu. Ajutati-ne, sfintilor, si acum si in vremea incercarii credintei noastre. Sa nu ne lepadam de Hristos, oricat de grele vor fi incercarile prin care vom trece. Iar daca vom cadea, sa ne ridicam degraba prin mijlocirile voastre. Si prin pocainta sa ne smerim, cerandu-I Bunului Dumnezeu sa ne schimbe viata si sa ne primeasca la sfarsitul vietii noastre in imparatia Sa cea cereasca, unde acum Il laudati impreuna cu toti ingerii si sfintii. Amin.

Sfanta Cuvioasa Maica Parascheva de la Iasi

Sfanta Parascheva este sarbatorita pe 14 octombrie. S-a nascut la inceputul secolului al XI-lea, in satul Epivat, nu departe de Constantinopol, din parinti bogati si binecredinciosi. La varsta de zece ani, auzind in biserica cuvintele: "Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34), raspunde imediat strigatului dumnezeiesc: isi schimba hainele cu imbracamintea unui cersetor.

Decide sa-si paraseasca parintii pentru Hristos, inainte de a implini douazeci de ani. Ajunge la Constantinopol, unde se bucura de invatatura unor calugari cu viata duhovniceasca placuta Domnului. La sfatul acestora, merge la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde se va nevoi cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului.

Intr-o noapte, la varsta de douazeci si cinci de ani, un inger ii descopera in vis ca trebuie sa se reintoarca in locurile parintesti. Sfantul Varlaam descrie aceasta minune in Cazania sa, astfel: "Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit".

Potrivit traditiei, revine in Epivat fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Dupa alti doi ani de nevointa, la varsta de douazeci si sapte de ani, trece la cele vesnice. A fost ingropata ca o straina, aproape de mare.

Dupa cativa ani, valurile au adus la tarm, trupul neinsufletit al unui marinar. Un sihastru care vietuia in acele locuri, i-a rugat pe cativa crestini sa-l ingroape. Acestia, in timp ce sapau, au descoperit un trup neputrezit. Nu au dat importanta acestui lucru si au pus alaturi de el si trupul marinarului.

Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis Cuvioasa Parascheva si i-a poruncit sa ia trupul ei si sa-l aseze la loc de cinste. Astfel, trupul Sfintei Parascheva a fost dus in biserica "Sfintilor Apostoli" din Kallicrateia.

Moastele Sfintei Parascheva au ajuns in tara noastra in anul 1641, dupa ce au fost prezente in mai multe locuri. Au fost asezate pe 13 iunie 1641, in biserica "Sfintii Trei Ierarhi" din Iasi. In anul 1884, cand biserica manastirii intra intr-un proces de consolidare, sfintele moaste ajung in paraclisul manastirii, iar peste cativa ani in Catedrala mitropolitana din Iasi.

Moastele Cuvioasei Parascheva au ajuns in martie 1944 la Manastirea Ciorogarla de langa Bucuresti, din cauza ofensivei sovietice in Moldova. Pe 27 octombrie 1944, moastele sale au fost asezate langa cele ale Sfantului Dimitrie Basarabov in catedrala din Bucuresti si readuse in Catedrala mitropolitana din Iasi pe 26 noiembrie 1944.


Celelalte Parascheve

Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi este sarbatorita pe 14 octombrie. Daca in calendarul crestin ortodox mai apare numele Parascheva (Paraschevi), nu inseamna ca ocrotitoarea Moldovei mai are si alte zile de praznuire. Pentru a nu o confunda cu alte sfinte ce poarta numele Parascheva, precizam:

- pe 26 februarie facem pomenirea Sfintei Parascheva, martirizata in timpul lui Nero;
- pe 26 iulie o praznuim pe Sfanta Cuvioasa Mucenita Paraschevi, martirizata in timpul lui Antonin Piosul;
- pe 28 octombrie o pomenim pe Sfanta Parascheva - Piatnita, martirizata in timpul lui Diocletian.

Vesmintele Sfintei Parascheva

Vesmintele Cuvioasei Parascheva se schimba de Craciun, la inceputul Postului Sfintelor Pasti (cand primeste un vesmant inchis la culoare), cu o zi inainte de Pasti (se pune un vesmant alb, pastrat pana dupa sarbatoarea Cincizecimii), cu o seara inainte de a fi scoasa din Catedrala si dupa hram.

In momentul in care are loc invesmantarea moastelor Sfintei Parascheva, Catedrala se inchide. Preotii desfac agrafele care prind vesmantul la spate, moastele ramanand invelite intr-un al doilea vesmant care nu se schimba niciodata. Se spune ca acela este vesmantul in care s-au adus sfintele moaste. Acest giulgiu este dintr-o panza de in, ros de trecerea anilor, si are inscris pe el, ca un sigiliu, blestemul lui Vasile Lupu si al Mitropolitului Varlaam: "Blestemat sa fie cel care va imprastia vreodata Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva".

In ultimii ani, a devenit o traditie ca de hramul Cuvioasei Parascheva de la Iasi, sa fie aduse moastele altor sfinti. Anul acesta, pelerinii care vor veni sa cinsteasca moastele Sfintei Parascheva se vor putea inchina si la moastele Sfantului Policarp, Episcopul Smirnei.

Bucura-te scara izbavitoare,
Bucura-te lumina calauzitoare ,
Bucura-te fierbinte rugatoare a Maicii Lui Dumnezeu.
Bucura-te Parascheva, mult folositoare!!!


             Noi Suntem Minunea

     

Extras din Intelepciunea lui Solomon, Cap 4 si Cuvintele alese ale Sf Ioan Gura de Aur

“Intelepciunea lui Solomon, CAPITOLUL 4″, legat de acest subiect:
“Ce trebuie crezut despre moartea cea timpurie a dreptilor si despre soarta pacatosilor.
(…)
7. Cel drept, chiar cand apuca sa moara mai devreme, da de odihna.
8. Batranetile cinstite nu sunt cele aduse de o viata lunga, nici nu le masori dupa numarul anilor.
9. Intelepciunea este la om adevarata caruntete si varsta batranetilor inseamna o viata neintinata.
10. Placut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit si, fiindca traia intre pacatosi, l-a mutat de pe pamant.
11. A fost rapit, ca rautatea sa nu-i schimbe mintea sa, inselaciunea sa nu-i amageasca sufletul.
12. Caci vraja viciului intuneca cele bune si ameteala poftei schimba gandul cel fara de rautate.
13. Ajungand curand la desavarsire, dreptul a apucat ani indelungati.
14. Sufletul lui era placut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grabit sa-l scoata din mijlocul rautatii.
15. Neamurile vad, dar nu pricep nimic si nu-si bat capul cu asa ceva, ca adica harul lui Dumnezeu si mila Lui sunt cu alesii Sai si ca poarta grija de sfintii Sai. ”

  
“Ar trebui sa harazim lucrurilor duhovnicesti, rugaciunii, întreaga noastra viata – iar noi o risipim în fapte nedemne, în talazuiri, în vorbiri rusinoase, în convorbiri si placeri ticaloase, în vinovate aratari mândre, fara folos si spre pierzania noastra.
Si dupa toate, ne mai si întrebam ce rau este întru acestea – fara sa întelegem ca nimic nu trebuie mai bine studiat ca vremea. De vei cheltui bani, e cu putinta sa-i întorci; vremea risipita se rascumpara cu anevoie si cu truda. Putina ni s-a dat pentru aceasta viata – iar de nu o vom folosi cum trebuie, ce vom zice când vom trece în cealalta viata?
Dumnezeu ne va zice: “Ti-am dat un rastimp ca sa înveti îndeletnicirea milei, de ce l-ai prapadit cu treburi zadarnice si usuratice?” Dar veti zice: De ce Dumnezeu ne-a dat un rastimp atât de scurt? O, prostie, o nerecunostinta…
Tocmai pentru aceasta ar trebui sa-i fim recunoscatori, de a ne fi scurtat truda, de a fi pus liman necazurilor – si de a ne fi facut, dimpotriva, lunga si fara sfârsit vremea linistirii noastre în viata cealalta… Pentru aceasta îl tineti de rau – si de aceasta va plângeti?!…“.

(Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvinte alese, Editura Reintregirea, Alba-Iulia, 2002, preluat de pe site-ul dedicat Sfantului Ioan Gura de Aur)

Timpul de aici, mai lung sau mai scurt, dupa mila Domnului, este cu adevarat pretios. Numai cu ajutorul Sau vom putea sa-l strabatem cu folos.


                    Noi Suntem Minunea

Despre iubirea vrajmasilor

,,Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea”











(Luca 6, 31)

Iubiţilor, există o lege, care este cea mai veche din toate legile, pe care le-au făcut oamenii, ca să poată să-şi ritmeze armonios legăturile dintre ei şi să trăiască fericiţi. Lege, care nu este crestată pe plăci de marmură sau scrisă pe hârtii şi în ziarele oficiale ale statului. O lege pe care a sădit-o Dumnezeu, care l-a plăsmuit pe om ,,după chipul şi asemănarea Sa” (Facere 1, 26). Şi această lege înnăscută este legea dragostei.










Această lege strigă fiecărui om să iubească. Îi strigă să nu facă niciun rău celuilalt, să nu fure, să nu nedreptăţească, să nu atace onoarea familială a altuia, să nu spună minciuni, să nu defăimeze şi să clevetească, să nu calomnieze pe celălalt, să nu se ducă pe la tribunale şi să facă jurăminte mincinoase, să nu ucidă, să nu ia viaţa altuia. Acestea le strigă legea dragostei. Dar această lege nu se opreşte aici. Înaintează din ce în ce mai mult. Strigă nu numai că trebuie să nu facem răul, ci trebuie să facem şi binele celorlalţi oameni. Flămânzesc? Însetează? Le este frig? Se află într-o situaţie dificilă? Sunt în pericol? Noi nu trebuie să rămânem reci şi indiferenţi. Trebuie să alergăm în ajutorul lor prin toate mijloacele de care dispunem. Şi pâine, şi apă, şi haine, şi cuverturi, şi medicamente, şi orice fel de ajutor, trebuie să-l oferim celorlalţi oameni. Şi aşa cum ne dorim ca ceilalţi oameni nu numai să nu ne nedreptăţească, ci şi să ne ajute, aşa şi noi trebuie să ne comportăm faţă de ceilalţi.










Aceasta este legea înnăscută a dragostei, pe care o exprimă Hristos în Evanghelia de astăzi prin următoarele cuvinte: ,,Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6, 31).






***






Dar Hristos, Care a venit în lume ca să împlinească, să desăvârşească, să completeze legea morală, să lărgească hotarele iubirii şi să arate desăvârşirea, nu vrea ca omul să se oprească în drumul iubirii. Vrea ca omul să înainteze. Vrea ca omul să urce pe cele mai înalte trepte. Iubirea, aşa cum învaţă Hristos, nu trebuie să se limiteze la un cerc îngust de oameni. Nu! Pentru că o astfel de iubire, restrânsă la puţinii oameni care ne iubesc, oricine o poate întâlni şi la cei mai păcătoşi oameni, şi la cele mai păcătoase reuniri umane. De pildă: Există oameni mai răi decât tâlharii? Apucă armele, se organizează în bande, fură, răpesc, necinstesc, ucid oameni. Îi urăsc pe oameni. Şi totuşi, tâlharii care îi urăsc pe alţii, între ei au dragoste; se susţin între ei. Ură faţă de alţii, dar iubire faţă de ei înşişi şi faţă de anturajul lor. Dacă va dispare dragostea dintre ei, banda se va risipi. Lucrul acesta arată că iubirea este atât de necesară, că nici cei mai păcătoşi nu pot să trăiască fără iubire.






Dar această iubire, care îi leagă pe păcătoşi între ei, nu este o iubire curată. Este o iubire păcătoasă, iubire care are drept scop deservirea intereselor omeneşti egoiste şi păcătoase. Această iubire, iubirea tâlharilor, are consecinţe dezastruoase. Poate să facă mari catastrofe. Răul, când este singur, face răul, dar într-o măsură mică. Însă atunci când cel rău se uneşte cu alţi răi, iar aceştia iarăşi se unesc cu alţii şi se fac mulţi, mii de mii, milioane multe, o, atunci!…










Dacă aceşti oameni, care au ură în inimă şi au ca lozincă „moartea ta este viaţa mea” şi vor să-i nimicească pe toţi ceilalţi ca să trăiască şi să conducă ei, dacă aceste milioane de oameni răi se vor organiza, se vor înarma cu armele groaznice ale distrugerii şi vor face război împotriva celorlalte popoare mici şi neputincioase, o, ce catastrofă va fi atunci! O astfel de catastrofă groaznică a văzut omenirea în secolul nostru de două ori. A văzut-o în cele două războaie mondiale, dintre care cel de-al doilea a fost şi mai dezastruos decât primul. Milioane de oameni uniţi, având în frunte conducători oameni sălbatici, fiare, ca înfricoşătoarele fiare ale Apocalipsei, s-au năpustit şi au împrăştiat moartea şi catastrofa. Şi aceste milioane de oameni aveau dragoste între ele, dar aveau şi ură împotriva celorlalţi oameni, pe care voiau să-i supună şi să-i nimicească. Iubirea lor era limitată, egoistă. Nemţii îi iubeau cu patos doar pe nemţi. Ruşii pe ruşi. Italienii pe italieni. Japonezii pe japonezi. Englezii pe englezi, etc. Şi marile state, dincolo de aşa-numitele lor interese naţionale n-au văzut nimic altceva. Iar toate câte le spuneau despre dreptate, toate erau o înşelăciune şi o iluzie. Din nefericire, acest lucru l-a demonstrat şi-l demonstrează continuu realitatea.










***










Dar Hristos, Care a sădit în inima oamenilor legea dragostei, nu vrea ca dragostea să fie limitată şi sufocată în limitele înguste ale unui sentiment, care doar are numele de dragoste, dar în realitate este un egoism, o adorare şi o zeificare a ego-ului. Iubirea pe care a propovăduit-o Hristos, aşa cum vedem în Evanghelia de astăzi, sparge limitele înguste, se lărgeşte şi se revarsă ca un râu în toată lumea. Hristos ne învaţă că trebuie să-i iubim nu doar pe părinţi, pe prieteni, pe rude, pe conaţionalii noştri, ci chiar şi pe străini şi pe vrăjmaşii noştri. Cât de clar se aude glasul lui Hristos! „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine…” (Luca 6, 35). Zice: Faceţi bine chiar şi vrăjmaşilor voştri.










Însă acest lucru este uşor? Nu este uşor. Dar „cele cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27). Doar în creştinism se împlineşte această iubire ideală, care îi îmbrăţişează chiar şi pe vrăjmaşi. Vreţi un exemplu? Aruncaţi o privire la Cel Răstignit. Iubirea pe care Hristos a învăţat-o, El însuşi a împlinit-o. Sus, pe Crucea muceniciei Lui, Şi-a întins Preacuratele Sale Mâini şi i-a îmbrăţişat pe toţi oamenii, chiar şi pe vrăjmaşii Lui. S-a rugat pentru răstignitorii Săi şi a spus acele nemuritoare cuvinte, care frâng inimile şi celor mai învârtoşaţi şi nemiloşi oameni: „Părinte, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34).










***










Iubiţilor, vă întreb: Suntem creştini? Să-L imităm pe Stăpânul nostru. Să-L urmăm cu fidelitate pe sfântul drum al dragostei, dragoste, pe care trebuie s-o arătăm chiar şi vrăjmaşilor noştri.










Mitropolitul Augustin de Florina

Duminica a XVIII-a dupa Rusalii- Pescuirea minunata

Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.

Ev. Luca 5, 1-11

                              

O noapte întreagă s-au ostenit pescarii şi nu au prins nimic; însă când Domnul a intrat în luntrea lor şi, după ce a propovăduit, le-a poruncit să arunce mrejele, au prins atâta peşte, că nu puteau să-l scoată şi li se rupeau mrejele. Aici avem o comparaţie între munca de orice fel lipsită de ajutorul lui Dumnezeu şi munca la care ajută Dumnezeu.

Atâta vreme cât omul se osteneşte de unul singur şi vrea să dobândească ceva numai prin propriile-i puteri, totul îi scapă din mâini; atunci când se apropie de el Domnul, curg bunătăţi după bunătăţi. In privinţa moral-duhovnicească, faptul că reuşita nu este cu putinţă fără Domnul este limpede: „Fără de Mine nimic nu veţi putea face“, a grăit Domnul. Şi această lege lucrează în oricine.

Precum ramura ruptă de trunchi nu numai că nu face roade, dar se usucă şi îşi pierde puterea de viaţă, aşa şi oamenii, dacă nu rămân în părtăşie vie cu Domnul, nu pot aduce roadele dreptăţii, atât de preţioase pentru viaţa veşnică. Vreun lucru bun tot mai poate să fie în ei, dar bun numai la arătare, însă de fapt lipsit de preţ, aşa cum mărul pădureţ poate fi frumos la înfăţişare, dar dacă-l iei şi-l guşti, e acru. Şi în privinţa celor din afară, a celor lumeşti, legea asta se poate proba pe viu: se zbate câte unul, se zbate şi nimic nu-i iese; însă când se pogoară binecuvântarea lui Dumnezeu, roadele încep să apară. Cei ce iau aminte la sine şi la căile vieţii cunosc din experienţă acest adevăr.

Sf. Teofan Zavoratul

Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci -Luarea Crucii si urmarea lui Hristos

Marcu VIII, 34-38
34. Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
35. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.
36. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?
37. Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?
38. Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.

Şi Domnul, Domnul cel răstignit, de pe înălţimea Crucii răspunde fiecăruia care urmăreşte mântuirea sa: Condiţiile sunt trei: „Să se lepede de sine” este prima condiţie. „Să-şi ia crucea sa” este a doua condiţie. Şi„să-Mi urmeze Mie” este a treia condiţie.
Trei condiţii! Când Hristos zice „să se lepede de sine”, nu înţelege să ne urâm sinele, care este creaţia lui Dumnezeu şi trebuie să luăm aminte la el şi să îl îngrijim, ci înţelege altceva.
Ce înseamnă „să se lepede de sine”? Să se lepede cineva de sinele său, de propriul eu, adică să-şi urască sinele. Să-mi urăsc sinele? Auzind oamenii această condiţie se miră şi întreabă: Cum, Hristos, care ne-a poruncit să ne iubim „aproapele ca pe noi înşine”, zice acum să ne urâm pe noi înşine? Să urăşti şi să iubeşti nu sunt două lucruri potrivnice? Cum se împacă?
Fiecare om, precum de multe ori o zicem, este suprema făptură a lui Dumnezeu. Simte în el însuşi că, chiar dacă seamănă cu alţi oameni în punctele de recunoaştere comune firii lui, trupeşte şi sufleteşte, totuşi fiecare om are ceva deosebit care îl distinge de toţi ceilalţi oameni. Precum frunzele care sunt în acelaşi copac sunt asemănătoare, dar, după cum zic naturaliştii, fiecare frunză are ceva diferit de celelalte frunze, aşa şi omul, între milioanele şi zecile de milioane de oameni, ca persoană are ceva deosebit, constituie o personalitate deosebită. Este unic şi irepetabil. El şi numai el cu această personalitate a sa distinctă apare pe pământ o singură dată.
Pentru ca omul să dăinuiască, să trăiască şi să progreseze are în interiorul său viu instinctul vieţii. Fiecare om îşi iubeşte sinele, se iubeşte pe sine. Îi este foame? Se va îngriji să găsească mâncare. Îi este sete? Va alerga la izvoare. Îi este frig? Se va îngriji pentru încălzirea sa. Este bolnav? Îşi va căuta medicamentul. Fiecare om nu se lasă pe el însuşi, sinele său, flămând, însetat, gol, bolnav.
Iubirea faţă de noi înşine este sădită în noi. A sădit-o Dumnezeu în fiecare om. Şi graţie acestei iubiri trăieşte şi există omul. Şi doar atunci când din diferite pricini, şi în principal din cauza necredinţei, îşi pierde această iubire a sa faţă de sine, atunci acest om deznădăjduit se sinucide. Cei care se sinucid îşi urăsc sinele şi cu mânie doboară copacul vieţii pe care l-a sădit Dumnezeu.

Sursa:„KIRIAKODROMION AUGUSTINIAN”

                               Noi suntem Minunea

Duminica a 10-a dupa Rusalii - Vindecarea lunaticului

Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi, Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!  Ev. Matei 17, 14-23


Cuvantul de invatatura al Parintelui Cleopa

 

Despre puterea rugaciunii si a credintei se vorbeste si in Evanghelia ce s-a citit astazi, in care se spune cum a vindecat Mintuitorul un copil demonizat. Copilul a fost adus de tatal sau la ucenici, dar acestia n-au putut sa alunge duhul rau din el. Iar daca a coborit Domnul de pe Muntele Tabor, tatal copilului a ingenunchiat la picioarele Lui si a zis: Doamne, miluieste pe fiul meu ca este lunatic si greu patimeste; ca de multe ori cade in foc si de multe ori in apa. Si l-am adus la ucenicii Tai, dar n-au putut sa-l vindece... (Matei 17, 14-16).

Vedeti ce greu se vindeca un om epileptic, stapinit de duh necurat? Ca daca nici Apostolii n-au putut sa vindece acest copil demonizat, cu atit mai greu vor reusi preotii sa vindece pe cei stapiniti de diavoli, si mai ales pe cei robiti de patimi grele. Diavolul obisnuieste sa-l arunce pe cel epileptic uneori in foc, alteori in apa, ca sa-l omoare si sa ne amageasca a crede ca nu el, ci apa si focul l-au ucis. Dar asupra sufletului celui bolnav, vrajmasul nu are nici o putere. Insa pe cei robiti de patimi cumplite, precum: necredinta, mindria, minia, betia, desfriul si uciderea, oare nu-i chinuiesc diavolii mai rau ca pe cei epileptici?

Nu vedeti pe unii ca acestia cum ii chinuiesc patimile, cum se aprind ca de foc de patima miniei, a desfriului, a mindriei si a razbunarii, patimi ce stapinesc astazi toata lumea? Sau pe cei betivi si nepasatori de a lor mintuire, nu vedeti cum ii arunca diavolul in apa necredintei si a nesimtirii sufletesti? Unii ca acestia, chiar daca le vorbesti de rai, ei nu-l doresc. Iar daca le spui de boli grele, de moarte si osinda iadului care ii asteapta din cauza pacatelor facute, ei nu se cutremura, nici nu vor sa le paraseasca prin pocainta, caci pacatele vechi, adica patimile intuneca si orbesc mintea si omoara sufletul si constiinta oamenilor. Sa ne fereasca Dumnezeu de o asemenea orbire si moarte sufleteasca.

Milostivindu-Se Domnul de suferinta copilului, i-a zis tatalui sau: "Aduceti-l aici la Mine". Apoi certind demonul, duhul rau a fugit, "iar copilul s-a facut sanatos din ceasul acela". Apropiindu-se ucenicii de Hristos, L-au intrebat: Pentru ce noi n-am putut sa scoatem pe demon?... Pentru necredinta voastra! a raspuns Mintuitorul. Ca acest neam de demoni nu iese decit numai cu rugaciune si cu post (Matei 17, 19-21).

Din aceste cuvinte vedem ca Domnul mai intii cheama pe cel bolnav la Sine. Daca toti se feresc si chiar fug de cei bolnavi, Fiul lui Dumnezeu ii cheama la El, ii mingiie, pune miinile peste ei si ii vindeca atit pentru credinta bolnavilor, cit si pentru credinta rudelor si a celor ce ii aduc la El. Fara credinta tare in Dumnezeu, nimeni nu se vindeca si nu se poate face nici o minune. Dumnezeu cere si colaborarea noastra. El revarsa peste noi harul, mila si iertarea, iar noi trebuie sa-i aducem credinta noastra, smerenia si pocainta. De aceea a si raspuns ucenicilor ca din cauza necredintei lor n-au putut sa vindece copilul. Apoi spune Domnul ca diavolii se scot din oameni si patimile se scot din inimile noastre "numai cu rugaciune si cu post".

Vedeti ce mare este puterea credintei ajutata de rugaciune si de post? Toate trei la un loc fac nenumarate minuni si vindecari, iar una fara alta nu aduc niciodata roade, nici nu ni se implinesc cererile. La orice cerere a credinciosilor, trebuie atit din partea lor, cit si a preotilor slujitori aceste trei virtuti obligatorii: credinta, rugaciune si post. Ba celor bolnavi li se mai cere si spovedanie generala, cu pocainta si hotarire de a nu mai pacatui.

Cea mai grea boala nu este cea trupeasca, ci cea sufleteasca, pentru ca pierde si trupul si sufletul. Cea mai grea demonizare a omului nu este epilepsia, care chinuieste numai trupul, ci este inrobirea omului de patimi ucigatoare de suflet. Un om stapinit de betie si desfriu este un om posedat de diavoli. Pentru aceea este mai greu de vindecat un betiv, un desfrinat, un ucigas, sau un om stapinit de ura, de lacomie, invidie, decit un om chinuit de un duh necurat, cum este copilul din Evanghelia de astazi.

Intristarea noastra este ca, astazi, numarul credinciosilor tineri si batrini stapiniti de asemenea patimi este cu mult mai mare ca odinioara. Inclinarea oamenilor tot mai mult spre betie si desfriu, spre necredinta si grupari sectare, spre egoism, divort si ucidere ne ingrijoreaza din ce in ce mai mult. Ba acest fenomen se extinde mai ales in rindurile celor tineri, in ultimii ani, prin filmele de groaza care duc la crima si filmele imorale care imping, in masa, la pacate pe atitia tineri care cad prada acestor droguri diabolice, straine de sufletul, de credinta si cumintenia neamului nostru.

Dumneavoastra, frati crestini, in calitate de fii ai Bisericii lui Hristos, de parinti, de frati si educatori de copii, aveti mare grija cum va cresteti copii pe care vi i-a dat Dumnezeu! Nu-i ucideti inainte de nastere prin avort, nici dupa nastere prin sminteala si lipsa de educatie religioasa! Nu-i lasati prada betiei, necredintei si desfriului la virsta tineretii! Sint copiii dumneavoastra, dar sint si copiii lui Hristos, care ne zice: Lasati copiii sa vina la Mine! (Luca 18, 16). Aveti grija de copiii ce vi i-a dat Dumnezeu! Vom da impreuna greu raspuns pentru ei, pentru fiecare suflet pierdut, furat, ucis de diavolul.

Duceti-i regulat la biserica, la rugaciune, la spovedanie, la Sfinta Impartasanie. Puneti-le la indemina carti crestinesti de zidire sufleteasca si scapati-i de desfriu si necredinta.

Rugam pe bunul Dumnezeu sa ne izbaveasca pe toti de cursele cele cumplite ale diavolilor ucigasi de oameni. Amin.

Parintele Ilie CLEOPA

 

                                                Noi Suntem Minunea

Schimbarea la Fata a Domnului

Schimbarea la Fata a Domnului este praznuita pe 6 august. Aceasta sarbatoare aminteste de minunea petrecuta pe muntele Tabor, unde Hristos isi descopera dumnezeirea Sa prin natura umana pe care a asumat-o. Evanghelistul Matei spune "Si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina" (Matei 17, 2), in vreme ce evanghelistul Marcu spune ca vesmintele Lui s-au facut albe ca zapada (Marcu 9,3). Faptul ca Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos ca era "ca soarele", iar Luca, vorbind despre vesmintele Sale, mentioneaza ca "erau ca zapada", ne descopera ca firea omeneasca nu a fost absorbita de cea dumnezeiasca in Hristos, caci "zapada” nu a fost topita de "soarele" din El. Amintim ca firea umana si dumnezeiasca din Hristos, sunt unite in chip neamestecat, neschimbat, neimpartit si nedespartit in Hristos.

Schimbarea la Fata a Domnului - scurt istoric

Sarbatoarea Shimbarii la Fata a Domnului dateaza de la inceputul sec. al IV-lea, cand Sfanta Imparateasa Elena zideste o biserica pe Muntele Tabor. Aceasta sarbatoare incepe sa fie mentionata in documente din prima jumatate a secolului al V lea. In Apus, sarbatoarea Schimbarii la Fata s-a generalizat mai tarziu, prin hotararea luata de papa Calist III ca multumire pentru biruinta crestinilor asupra turcilor la Belgrad, in anul 1456.

Exista obiceiul ca in aceasta zi sa se faca pomenire generala a celor trecuti la cele vesnice (Biserica Rusa). In unele zone, de sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului se aduc la biserica struguri, care se impart credinciosilor.

Icoana Schimbarii la Fata a Domnului

In centrul reprezentarii este Hristos, invesmantat in alb. Este inconjurat de un fond inchis la culoare, asa-numita mandorla, prezenta si in icoana Invierii. La picioarele Sale, sunt cazuti cu fetele la pamant Apostolii Petru, Iacob si Ioan, iar de-o parte si de alta sunt prezenti Moise si Ilie.

Interesant este ca in aceasta icoana a Schimbarii la Fata, lumina care iradiaza din Hristos si-L inconjoara nu este luminoasa, ci intunecata. Intunericul din centru face trimitere la fiinta lui Dumnezeu, care ramane necunoscuta omului. Slava pe care Apostolii au vazut-o pe munte nu a fost fiinta lui Dumnezeu, ci o energie care izvoraste din aceasta fiinta. Ortodoxia face o diferenta clara intre har si natura divina. Daca harul, ca energie necreata poate fi impartasit omului, natura divina ramane incomunicabila si incognoscibila.

Sfantul Maxim Marturisitorul vede in prezenta lui Moise si a lui Ilie pe Tabor, o exprimare a faptului ca la indumnezeire se poate ajunge atat pe calea casatoriei, simbolizata de Moise care a fost casatorit, cat si pe calea necasatoriei, aratata prin Ilie.

Faptul ca Dumnezeu nu se mai arata intr-un mod chenotic ucenicilor, adica se arata fara nici un val, vederea Sa de ucenici devine imposibila pentru starea in care se aflau. Duhul Sfant inca nu se coborase peste ei, motiv pentru care nu-L puteau privi pe Domnul fata catre fata. De aceea ei cad cu fetele la pamant, spre deosebire de Moise si de Ilie care nu fac acest lucru, pentru ca ei nu mai sunt din lumea aceasta.

Icoana Schimbarii la Fata - prima icoana pe care trebuie sa o faca un iconar

Potrivit Traditiei, prima icoana pe care trebuie sa o realizeze un iconograf este icoana Schimbarii la Fata. Zugravul cere prin aceasta realizare ca Hristos sa straluceasca in inima lui, lumina Slavei Sale negraite, descoperita Apostolilor pe Tabor. Avand datoria de a vesti prin imagine tainele lui Hristos, el trebuie sa se asemene Apostolilor care au trait minunea Schimbarii la Fata. Intr-un manuscris din Muntele Athos, i se cerea zugravului sa se roage cu lacrimi ca Dumnezeu sa-i patrunda in suflet si sa mearga la preot ca acesta sa se roage pentru el si sa-i citeasca troparul Schimbarii la Fata.

Schimbarea la Fata - dezlegare la peste

Desi ne aflam in postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica a randuit ca pe 6 august, de sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului, sa se faca dezlegare la peste pentru bucuria praznicului.

Preluare integrala de pe minnatul site http://www.crestinortodox.ro 

Articol semnat de Adrian Cocosila

                                                    Noi suntem Minunea

Sfantul Prooroc Ilie-invatatura parintelui Nicolae Steinhardt

“Sfantul Prooroc Ilie – despre care Vechiul Testament ne informeaza pe larg in capitolele 17-22 din Cartea a treia a Regilor si in capitolele 1-2 din Cartea a patra a Regilor si la care Noul Testament face in repetate randuri aluzie (de ex.: Mat. 16,14 17, 11-12, Marcu 8, 28; Lc. 4, 25-26; 9, 8 si 19), atat Ioan Botezatorul cat si insusi Hristos fiind luati drept reaparitii ale vechiului profet – ni se arata ca ‘un om de la munte’ (e din Tesba Galaadului, tinutul muntos dintre Iordan si desertul arab) si cu infatisare de aspru si strasnic ascet, intocmai ca Sf. Ioan Botezatorul caruia ii este mereu asemuit in Noul Testament. Poarta parul lung, cingatoare de curea imprejurul mijlocului si manta in piele de oaie, un ‘cojoc’ precum spun unele talmaciri, de fapt un soi de pelerina mitoasa si lunga, fara maneci, specifica pastorilor de la munte, o tundra adica, o sarica. Este iute in miscari si taios in rostiri, totul in vorbirile, purtarile si gesturile sale produce o impresie ce poate fi rezumata numai in termeni ca foc si para, tunete si fulgere, manie si urgie.

Omul acesta, cu infatisare frusta, de nu si salbatica, nu umbla catusi de putin cu jumatati de masura ori cu manusi si cu saru’mana. E un ins dintr-o bucata, are o fire de luptator. Vorbeste pe sleau, opreste ploaia pe vreme de trei ani si jumatate, aduce foametea in tara si junghie dintr-o data nu mai putin de patru sute cincizeci de preoti ai lui Baal, dupa ce i-a luat copios in deradere ca in zadar si-au chemat dumnezeul, au sarit in jurul jertfelnicului si s-au intepat cu sabii si lanci : «Strigati mai tare… poate sta de vorba cu cineva sau se indeletniceste cu ceva sau este este in calatorie sau poate doarme; strigati tare sa se trezeasca!» (III Regi 18, 27).

  

Ravnitor ca nimeni altul pentru Domnul Savaot (ce se talcuieste Dumnezeul ostirilor), nu se cruta, stie deopotriva sa asculte si sa dea porunci, se bucura de darul savarsirii minunilor, inviaza pe copilul mort al vaduvei din Sarepta Sidonului si-i este dat sa stea pe muntele Horeb inaintea fetei divinitatii, care i Se dezvaluie nu in chip de cutremur si de foc si nici de vijelie naprasnica, ci in ipostaza-I cea mai tainica si mai subtila: ca adiere de vant lin. (1)

Ilie uraste minciuna, fatarnicia si nedreptatea si nu stie ce-s acelea: slabiciunea, compromisul, eufemismele, frazele mieroase si expresiile in doi peri. Lui Ahab si Izabelei – ticaloasa pereche regala a Israelului, “stapanii cei tiranici si cu narav de fiara” (spre a folosi calificativele din Acatistele Maicii Domnului) – le vorbeste fara inconjur de ce fel de sfarsit vor avea parte: cainii vor linge sangele lui Ahab si tot ei o vor manca pe Izabela. Si asa a si fost.

Impilarea, asuprirea, samavolnicia, fatarnicia mai ales il scot din sarite. Izabela nu e numai o nemernica, o jefuitoare, o dusmanca a norodului, e si o mincinoasa fara seaman, o ipocrita inveterata care se vrea ceea ce nu este si se da drept ce nu s-ar cadea macar sa indrazneasca a gandi. Spre a-l spolia si nenoroci pe bietul nevinovat Nabot si a-i rapi via si pamantul, aceasta falsa cuvioasa ordona sa se tina post inaintea depunerii unor marturii mincinoase, imperechind astfel nelegiuirea cu luarea in batjocura a unui obicei sacru si facand-o, ticaloasa si netrebnica, pe mironosita si pe sfanta. Si ce poate fi mai jalnic, mai caraghios si mai revoltator decat sa pretinzi ca esti ceea ce prea bine de catre toti se stie ca nu esti (si oamenii stiu ca tu stii ca ei stiu) si sa ceri, sa pretinzi, sa impui a fi recunoscuta ca atare! Ca sa prosteasca lumea, ca sa fie aclamata drept evlavioasa si cucernica, scelerata aceasta, nemultumita cu savarsirea cinica a strambatatii, mai vrea sa se si justifice si izbuteste doar sa se dovedeasca mare specialista in scenografii, regie, procese montate si osandiri, cu forme legale si intru totul proceduriste, ale celor fara vina.

Capcana aceasta urzita impotriva lui Nabot – spre a-l lipsi de pamantul lui stramosesc, de sfoara lui de vie, de peticul lui de tara – premeditata, organizata, grijuliu si amanuntit mesterita, stradania aceasta de a conferi unui act de silnicie aspect respectabil si de legalitate nu poate sa nu irite pana in adancul rarunchilor pe un om din fire ranit de ce este fatuiala, perfidie, mascara. Scandalos si respingator la Ahab si Izabela – nedespartita intru miselie pereche – este indeosebi minciuna, sfruntata inselaciune, pornirea de a prosti oamenii, osardia in urmarirea scopului: a-i face pe oameni sa dea mai multa crezare unor vorbe desarte, unor palavre decat realitatii flagrante.

Ahab si Izabela par a preinchipui dura zicala romaneasca atribuita muierii ticaloase care spune: Nu crede, barbate, ce vezi cu ochii, crede ce-ti spun eu.

Sfantul Prooroc Ilie nu sufera nici tradarea adevaratului Dumnezeu. Cand Ohazia, urmasul lui Ahab, e bolnav si gaseste de cuviinta sa ceara ajutorul idolului Baal-Zebub din Ecron, cum se poarta proorocul cu trimisii regelui, carora le iese inainte? De doua ori ii arde cu focul din cer: pe doua capetenii si de doua ori cate cincizeci de trimisi. Au doara nu are Ohazia cui sa ceara ajutor? Au doara nu este Dumnezeu in Israel?

Esential la Ilie este purtarea fata de mincinosi, rai, asupritori si nelegiuiti de tot felul. Mereu glasuieste deschis si dur, mereu crede neclintit in dreptate si intr-un Dumnezeu pedepsitor si fara partinire. Nu stie de crutare, de gluma, de ingaduinta: focul sa va arda, cainii te vor manca. Acesta e stilul si, stilul, o stim de la Buffon si de la Blaga, reprezinta sinea insasi a omului. Ilie nu recurge niciodata la parafraze, la ocolisuri. Nu se indupleca, nu se lasa cucerit, ademenit, imbrobodit, speriat, mituit. Amenintarile ori magulelile puterii il lasa stana de piatra. Prea putin ii pasa. Distinge net intre bine si rau, pe unul ca el nu-l poti prosti ori amagi cu discursuri ticluite si cu scorniri; crede ce vede cu ochii, nu ce i se spune, osandeste raul, ii sta impotriva cu fapta, nu se face ca nu-l ia in seama si tinteste la centru, la izvorul urgiei, in rau credincioasa, nascatoarea de napaste pereche atotstapanitoare Ahab si Izabela, cauza tuturor dezastrelor si nenorocirilor, vrajamsii neinduplecati ai propriului lor popor, de care isi bat joc, pe care il impovareaza si-l prigonesc, folosind neincetat cele mai felurite soiuri de grairi mincinoase si de tertipuri stravezii.

  

Ilie isi incheie viata de facator de minuni, de prooroc, de «om al lui Dumnezeu» (cum este unanim numit), de aprig si neinfricat luptator cauzas al binelui, dreptatii si adevarului (iar drept ucenic urmas si purtator de ‘cojoc‘ il ia pe nu mai putin zelosul decat dansul Elisei) potrivit stilului sau de a fi si de a actiona. E ridicat la cer, viu fiind. In car de foc tras de cai de foc si in vartej de vant: el care prin rugaciunea lui si sarguinta sa pentru Unul Dumnezeu i-a ars cu foc de sus pe cei netrebnici si L-a induplecat sa coboare foc pentru ca sa mistuie jertfa cea dreapta, spre rusinea si pieirea idolatrilor. Neostoit, bataios, nepotolit, pleaca – prin mila Atotputernicului – din lumea aceasta intocmai cum a si trait: in iures si in slava. Lutului nu-i este ingaduit sa-l cuprinda, sa-l strice. E luat la cer in plina vigoare si petulanta, ca un bun si vrednic ostas al lui Dumnezeu si un viteaz premergator al Botezatorului, ca unui menit a fi vestitorul celei de-a doua veniri a lui Hristos.

Trei sunt figurile care fara indoiala fac legatura intre Vechiul si Noul Testament. Ele sunt: Ioan Botezatorul, ultimul prooroc al Vechiului Legamant; Isaia, «evanghelistul Vechiului Testament»; Ilie pe care Domnul Hristos il identifica lui Ioan (Mat. 11, 13-14: «Toti proorocii si Legea au proorocit pana la Ioan. Si daca vreti sa intelegeti, el este Ilie, cel care va sa vina», Id.: Mat. 7, 10-13; Marc 9, 11-13), care sta de vorba cu Domnul pe Tabor la Schimbarea la Fata (Mat. 17, 3; Marc. 9, 4; Lc. 9, 30) si este evocat pe Golgota (cu prilejul strigarii cuvintelor Eli, Eli…, interpretate de unii participanti ca o chemare a lui Ilie). (Mat. 27, 47-49 ; Marc. 15, 34-36). Ilie cel intotdeauna prezent in Noul Legamant odata cu Ioan, alaturi de Hristos, biet cioban de munte in sarica lui, in «cojocul» lui facator de minuni si el (strans valaturit desparte apele Iordanului), indaratul caruia clocoteste inima unui mare ravnitor pentru Dumnezeu si aprig vestitor al lui Hristos.

Sa ne fie noua tuturor pilda de neinfricare, sinceritate, dragoste de Dumnezeu, vorbire neprefacuta, sila de minciuna si de idolatrie, scarba de fatarnicie si de uimita sila atunci cand ne intampina pe calea intortocheata a vietii scarbavnica impostura“.

________________________

(1) Firesc pentru logica noastra omeneasca – ar fi fost ca unui astfel de om, Domnul sa i Se fi manifestat in mod violent, dar paradoxia cosmica a vrut ca impetuosul Ilie sa-L vada pe Dumnezeu ca putere blanda si senina.

           preluare integrala  din N. Steinhardt, “Daruind vei dobandi“).

                    Noi suntem Minunea