Cuvant al Sfantului Ioan de Kronstadt

 “Dacă cu adevărat cineva cere cu tot sufletul ceva, rugându-se lui Dumnezeu, e imposibil ca in toata Milostivirea Sa sa nu raspunda cu ceva bun şi de folos!

 Insa,se cuvine să ne pregătim înainte de a ne ruga, ţinând puternică, neclintită credinţa şi să luam din vreme măsuri împotriva îndoielii şi necredinţei.

 Căci rău ne va fi dacă în timpul rugăciunii inima  ne va slăbi în credinţă, nerămânând statornică în ea. Atunci nici să nu ne treacă prin minte că vom primi de la Dumnezeu ce-am cerut, îndoindu-ne că ni se va da, fiindcă L-am jignit pe Dumnezeu; iar Dumnezeu îi lipseşte de dar pe cei ce îi aduc jignire. „Toate câte veţi cere – zice Domnul – rugându-vă cu credinţă veţi primi” (Matei 21, 22). “

Aceasta înseamnă că ceea ce se cere fără credinţă sau cu îndoială nu se primeşte. Şi se mai spune încă: „dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi” (Matei 21, 21), veţi putea mişca şi munţii din loc. înseamnă că cine se îndoieşte şi nu are credinţă nu va putea face aceasta. „Să ceară (tot omul) cu credinţă, fără să aibă nici o îndoială – spune apostolul Iacov… Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu. Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale” (Iacov 1, 6-8).

Inima care se îndoieşte că Dumnezeu i-ar putea da ceea ce cere îşi primeşte pedeapsa, se simte chinuită şi apăsată de îndoială. Să nu-L mânii pe atotputernicul Dumnezeu nici cu o umbră de îndoială, mai cu seamă atunci când ştii că ai simţit nu o dată asupră-ţi atotputernicia Lui. Îndoiala este hulă împotriva lui Dumnezeu, o minciună fără ruşine a inimii, expresie ea însăşi a duhului minciunii care s-a oploşit în inimă, luând locul Duhului adevărului.

Teme-te şi fereşte-te de ea ca de un şarpe veninos – sau mai bine zis, n-o lua în seamă, nu-i da nici cea mai mică atenţie.

Ţine minte că, atunci când I te rogi, Dumnezeu aşteaptă de la tine un răspuns afirmativ la întrebarea pe care ţi-o pune înlăuntrul tău: „Crezi că pot să fac Eu aceasta?” Iar tu trebuie să răspunzi din adâncul inimii: „Da, Doamne!” (Matei 9, 28). Şi fi-va atunci după credinţa ta.

Te mai pot ajuta să-ţi înfrângi îndoiala sau necredinţa şi următoarele raţionamente: îi cer lui Dumnezeu:

1) ceva ce există, nu ceea ce ar putea ţine doar de domeniul imaginarului, al fantasticului; ceva ce există şi a primit viaţă de la Dumnezeu, „căci fără El nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3). Aceasta înseamnă că nimic nu există fără El, în tot ce există şi totul, fie că a luat fiinţă de la El, fie că fiinţează cu îngăduinţa Lui sau se face prin făpturile cărora El le-a dat însuşiri şi putere de a face, şi că în tot ce există, El, Domnul, este Stăpân atotputernic. Şi nu numai atât. El „cheamă la fiinţă cele ce încă nu sunt” (Romani 4, 17). înseamnă că dacă aş cere şi ceea ce nu este încă, El mi l-ar putea da, făcându-l.

2) Pot să cer ceea ce este cu putinţă, ştiind că pentru Dumnezeu este cu putinţă ceea ce oamenilor le este cu neputinţă. Inseamnă că nici în această privinţă nu mi se pun oprelişti. Fiindcă Dumnezeu ar putea face pentru mine chiar şi ceea ce, după mintea mea, ar fi cu neputinţă. Nenorocirea vine însă de-acolo de unde în credinţa noastră se amestecă o judecată mioapa, care, asemenea unui păianjen, prinde adevărul în plasa raţionamen­telor, concluziilor şi analogiilor sale. Credinţa îmbrăţişează şi percepe dintr-o dată, în timp ce raţionamentul ajunge la adevăr pe căi ocolitoare.

Credin­ţa este un mod de comunicare între un suflet şi altul; raţionamentul este o co­municare la nivelul intelectului sau pur şi simplu la un nivel material. Unul este duh, celălalt, trup.

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Dumnezeului nostru lauda!

Noi suntem Minunea