Cate ceva despre suferinta

Dumnezeu nu a creat suferinta.

 Poate parea o afirmatie exagerata pentru majoritatea dintre oamenii contemporani, actuali.

Tinand seama de acest adevar, putem afirma ca suferinta este rea. Doar sa aruncam o privire retrospectiva si  voi demonstra ca ea nu a fost prezenta in Paradis si nu-si va gasi loc nici in "locasurile  de Lumina", de unde cei alesi se bucura si slavesc pe Dumnezeu.. Insa, tinand seama de caderea omului in pacat si de faptul ca nu a fost creat sa sufere, ci sa se bucure, Dumnezeu preface suferinta intr-un mijloc de a dobandi bunatatile duhovnicesti.

Pentru cei pacatosi, suferintele sunt urmari ale pacatelor lor. A te indrepta spre ceea ce are mai putina fiinta, a te indeparta de Dumnezeu, echivaleaza cu a incepe sa suferi. Cel ce ramane in pacat, ramane in suferinta, iar aceasta suferinta, nevointa nu mantuieste.

In momentul in care omul doreste sa nu mai aiba insotire cu pacatul, vrea sa se uneasca cu Hristos, primeste puterea de a infrunta suferinta  din punct de vedere spiritual,duhovnicesc.

 Consecinta?

 Scenariul e acesta, atestat de generatii....

 El nu se razvrateste impotriva lui Dumnezeu si nu se leapada de El. Dimpotriva, daca ramane in  starea de pacate, va vedea prin suferinta un Dumnezeu care si-a propus sa-l chinuie, si asa ajunge sa-L creada pe Dumnezeu ca fiind nedrept. Insa, El fiind iubire il cheama pe om la Sine neincetat, indiferent de starea in care acesta se afla. In aceste situatii, oamenii sunt chemati prin suferinta, pentru ca le respecta libertatea.

Pentru cei drepti, prezenta suferintei este semnul progresului duhovnicesc. Adevaratii crestini nu fug de  suferinta. A fugi de ea, echivaleaza cu a pierde virtutile pe care le-ar fi putut dobandi la capatul lor.

Pentru cei drepti, nimic nu este intamplator in aceasta viata. Ei stiu ca suferinta este data de Dumnezeu ca mijloc de intarire in dragoste. Numai asa putem intelege de ce Iov nu-L blestema pe Dumnezeu, ci I se inchina si-L binecuvanteaza (Iov 1,21). Nu intamplator s-a spus ca Iov il prefigureaza pe Hristos, caci el nu va mai privi suferinta ca o urmare a pacatului, ci ca pe o unealta a mantuirii sale. Asta nu inseamna ca Iov este asemeni lui Hristos, caci prin rabdarea suferintei, Iov nu se mantuieste decat pe sine, in timp ce Hristos este pentru intreg neamul omenesc izvor de mantuire.

Pentru ca am amintit de dreptul Iov, trebuie sa subliniez amanuntul ca el nu a cautat suferinta. Cel ce cauta suferinta, cu gandul ca ii poate aduce un folos duhovnicesc, trebuie sa stie ca se afla intr-o cautare nefireasca. Asadar, nici aceasta suferinta nu mantuieste.

In concluzie, trebuie sa retinem ca suferinta trebuie primita si indurata doar atunci cand nu poate fi inlaturata, numai atunci ea devine mantuitoare

   Inspirat dupa anumite ganduri, idei de pe www.crestinortodox.ro

                                                                                                             Noi suntem Minunea