sâmbătă, 28 august 2010

Cuvant la Taierea cinstitului cap al Sfantului Ioan, Inaintemergatorul si botezatorul domnului nostru Iisus Hristos, al celui dintre Sfinti, Parintelui nostru Ioan Gura de Aur

Cuvant la Taierea cinstitului cap al Sfantului Ioan, Inaintemergatorul si botezatorul domnului nostru Iisus Hristos, al celui dintre Sfinti, Parintelui nostru Ioan Gura de Aur







Precum un barbat iubitor de pustie, ajuns intr-un loc cu dumbrava, la umbra copacilor, la chemarile pasarilor si racoarea apelor, isi simte lina si netulburata cugetarea mintii si se arata cu fire blanda, catre toti oamenii, asa si noi, in zilele trecute, fiind mangaiati de suflarea Duhului, cea blanda, va vorbeam voua despre milostenie. Iar cand Evanghelia ne vorbeste despre nebunia lui Irod, inversunarea femeilor, ospatul barbarilor nebuni si masa cea pangarita, darul cel fara de lege, lucrul cel necuvios si ingroparea trupului preacinstit, simt ca ma fac alt om, fiindca incremenit ma simt, iubitilor, cand, inaintea mea, aduc faptele facute de Irod, de este ingaduit a le numi fapte si nu ucideri, ale celui ce a facut niste lucruri ca acestea. Ca, zice Evanghelistul Matei: “In vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod despre faima lui Iisus. Si a zis slujitorilor sai: Acesta este Ioan Botezatorul, el s-a sculat din morti, si de aceea, se fac minuni prin el” (Matei 14, 1-2). Marturiseste uciderea Proorocului si nu poate minti, ca a stiut, pe cel ce l-a omorat ca este Prooroc si barbat drept. Ca, de nu ar fi cunoscut acest lucru, nu ar fi zis ca el s-a ridicat din morti si pentru aceasta se fac minumi printr-insul. Si, pentru care pricina a ucis pe Prooroc? Pentru ca acesta a fost propovaduitorul adevarului. Si voia, prin vadire si mustrare, sa curme fapta cea fara de lege si sa fie, precum i se cadea, ca imparat, pazitor al poruncilor lui Dumnezeu, el, care, prin sminteala cea desfranata a dulcetilor, strica legile. Ca acela este imparat, care da legi cu dreptate, implinindu-le, mai intai el insusi, iar nu schimbandu-le. Ca, in ce alt chip s-ar fi putut pune randuiala, in lumea pe care o stapanea, daca nu prin legile cele dupa dreptate, infranand neamul oamenilor, cel greu de tinut in frau. Dar Irod era imparat, nu al popoarelor, ci al desfatarilor si rob al patimilor. El nu numai legea lui Dumnezeu o strica, ci si ucidere pe nedrept facea. Si pe cine a ucis? Pe un barbat drept, decat care, mai mare intre cei nascuti din femei, nu s-a ridicat, precum si Domnul a marturisit. Pe un barbat care locuia in pustiu, nu fugind de neamul oamenilor, ci de faptele cele rele si scamave ale lor.






Pe acesta prinzandu-l, Irod il tinea legat si l-a pus in temnita, pentru Irodiada. O, lucru strain. Ioan vroia, prin mustrare, sa dezlege sufletul lui Irod, cel legat cu lantul pacatului, iar el lega pe cel ce-l dezlega. Era legat Ioan si, cu toate acestea, graia, era inchis si, in temnita fiind, mustra. Ca nu se temea Ioan de moarte, ci ii era frica sa taca si sa nu spuna adevarul. Pe acesta l-a ucis Irod si nu numai o singura ucidere a facut, ci mai multe. Ca cel ce ucide un dascal folositor sufletelor, acela nu ucide numai unul, ci pe atatia pe cati i-ar ar fi putut face vii, prin cuvantui sau, de ar fi trait. O, zi, de praznuire a unei nasteri, care marturiseste din sine ucidere de prooroc. Ca, desi vasul de lut al acestuia se risipea in mormant, faclia de lumina a duhului sau purta in ea lumina credintei.






Pe acesta l-a ucis Irod. Si cum l-a ucis? In vremea cand se praznuia, ziua nasterii lui cand, jucand fata Irodiadei, jocul ei de dezmierdare, a primit aceasta plata. Ca n-a cerut aur, nici argint, nici pietre scumpe ci povatuita fiind de maica sa a zis: “Da-mi, aici, pe tipsie, capul lui Ioan“. Ca, daca l-ar fi cerut, pentru ca sa-l cinsteasca, capul lui Ioan ar fi pretuit cu adevarat, mai mult decat tot aurul si argintul si pietrele scumpe. Dar ea nu l-a cerut pentru credinta, din evlavie, ci ca, dupa ce il va ucide pe Mustrator, sa daruiasca mamei sale slobozenie, fara oprire, pe calea pacatului. Deci, auzind, imparatul s-a intristat, nu pentru uciderea Proorocului, ci de frica poporului, ca toti il cinsteau pe Ioan ca pe un prooroc. Si era sufletul lui Irod ca o corabie in mare, care se clatina, cand de o parte cand de alta; sa faca ucidere, se temea de popor, sa nu faca ucidere, nu-si putea ierta juramantul, fata de cei ce erau impreuna cu el. Deci, ingreuiat de dulceata cea cu multe vapai, pe care o avea femeia, trimitand, a taiat capul lui Ioan in temnita. O, rau lucru este juramantul! Ascultati pe Domnul, care zice: “Sa nu va jurati nicidecum” (Matei 5, 34). Ca ticalosul, de nu s-ar fi jurat, n-ar fi suferit sa faca ucidere.






Ce mana a indraznit a apropia sabia de sfantul grumaz al lui Ioan, de care fiarele, in pustie, s-au sfiit, leii s-au cutremurat, serpii si balaurii s-au infiorat, albinele cele salbatice, pentru sfintenie il hraneau, lucrand mierea pe care i-o daruiau? Pe acesta mana de calau, l-a taiat, neinspaimantandu-se de fata lui de inger, nici cutremurandu-se de obrazul lui, cel cu chip dumnezeiesc. Imi vine sa cred, ca, intunecat de betia lui Irod, calaul avea sabie, dar ochi nu avea. Ca Dreptul, si dupa moarte, traia si capul lui, taiat fiind, glasul ii era inca viu. O, cruzime si asprime a omului! O, tiranule fara de lege! Nu este oare destul injunghierea pruncilor, ucisi in Betleem, de Irod, cel dinainte de tine? Cand plangerile maicilor erau mai ascutite decat sangele, cand picaturile lacrimilor biruiau izvoarele, cand pieptul maicilor, cu lapte, albea pamantul? Care fiara n-a lacrimat atunci? Nu a fost destula neomenia acelui Irod, ci ai taiat si tu pe Ioan, implinind nemilostivirea aceluia, tu care nici de un fir de par al lui nu esti vrednic? Pentru care din lucrurile acestea, voi fi tie milostiv, zice Domnul? O, cetate a sangelui, in care Irod a imparatit, iar fiul a desavarsit, cel deopotriva cu numele si asemanarea cu naravurile!






Vai noua, ca cei ce par sprijinitori bunei randuieli, s-au facut povatuitori neoranduielii. De unii ca acestia, povatuiti fiind si invatati a ucide, toti, spre uciderea lui Hristos, au cazut la intelegere. Pe Isaia l-au ferastruit, pe Ieremia l-au omorat, pe Nabot l-au improscat cu pietre pe Zaharia l-au ucis, pe Hristos l-au rastignit. Cu toate acestea plansul si tanguirea, pentru cele rele, lasandu-le lor, sa alergam la lumina invataturii de taina, in Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia slava se cuvine, in vecii vecilor! Amin.


Dumnezeului nostru slava si cinste,a cum si pururea si n vecii vecilor, Amin!
 
                                                        Noi suntem Minunea

Sfanta Evanghelie la Taierea capului a Sfantului Ioan Botezatorul

Marcu VI, 14-30:




                                     

14. Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el.


15. Alţii însă ziceau că este Ilie şi alţii că este prooroc, ca unul din prooroci.


16. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi.


17. Căci Irod, trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat, în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie.


18. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău.


19. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea,


20. Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta.


21. Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea,


22. Şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da.


23. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu.


24. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul.


25. Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.


26. Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze.


27. Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul.


28. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.


29. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt.


30. Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat.



marți, 10 august 2010

Revelatie dumnezeiasca

"Si am vazut cer nou si pamant nou. Si am vazut cetatea sfanta, noul Ierusalim, pogorandu-se din cer de la Dumnezeu, gatita ca o mireasa pentru mirele ei, avand slava lui Dumnezeu. Si templu n-am vazut in ea, pentru ca Domnul Dumnezeu, Atottiitorul si Mielul, este templul ei. Si cetatea nu are trebuinta de soare, nici de lumina ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu o lumineaza si faclia ei este Mielul. Si tronul lui Dumnezeu si al Mielului va fi in ea si slugile Lui ii vor sluji Lui. Si vor vedea fata Lui si numele Lui va fi pe fruntile lor. Si noapte nu va mai fi; si nu au trebuinta de lumina lampii sau de lumina soarelui, pentru ca Domnul Dumnezeu le va fi lor lumina si vor imparati in vecii vecilor" ( Apocalipsa,capitolul 21-22)

                      

 Cosmosul , potrivit invataturii ortodoxe, are o ratiune si o finalitate euharistica. Universul a fost chemat de Dum­nezeu la existenta ca participant la minunata si nesfarsita Liturghie cosmica. Primit de oameni in dar de la Dumnezeu spre a-l lucra (transfigura), cosmosul are menirea de a fi oferit de acestia la randu-le Stapanului tuturor ca jertfa, ca dar de multumire a Bisericii, pus inainte si afierosit Atottiitorului prin harul Prea Sfantului Duh.
 Iar, la plinirea vremii acestui veac. Dumnezeu il va restitui oamenilor preschimbat si transfigurat intru imparatia Sa, intr-un cer nou si pamant nou, plin de lumina si de har. Trupul inviat al Creatorului intrupat va straluci atunci prin toate ca si centrul real si preaslavit al atractiei si al adorarii cosmice care le atrage la Sine pe toate cu dorire negraita.

Dumnezeului nostru, Celui in Sfanta Treime inchinat, slava, lauda si inchinaciune, acum si pururea si-n vecii vecilor, Amin!

                                                                               Noi suntem Minunea

marți, 20 iulie 2010

Sfantul Prooroc Ilie, sfantul care aduce ploaia

Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul este sarbatorit pe data de 20 iulie. Sfantul Ilie a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad (Israel). De la numele acestei cetati, avem si numele prorocului de Tesviteanul. Se bucura de o cinstire deosebita din partea Bisericii, daca tinem seama de faptul ca ziua praznuirii sale este insemnata in calendar cu rosu, insemnare ce nu apare in acest fel la niciun alt proroc.




                                               

Sfantul Ilie a trait cu peste opt sute de ani inainte de intruparea Mantuitorului, pe vremea regelui Ahab. Si-a desfasurat activitatea in regatul Israel din Samaria.






Potrivit traditiei, Sovac a vazut la nasterea lui Ilie, oameni imbracati in vesminte albe care il inveleau pe fiul sau in haine de foc si ii dadeau sa manance o flacara. Preotii templului din Ierusalim au interpretat vedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetica.






Vechiul Testament istoriseste despre faptele lui minunate in cartile numite Regi (III Regi si IV Regi). De aici aflam ca Sfantul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab si ii vesteste acestuia ca Dumnezeu va pedepsi poporul prin seceta, daca nu va lepada credinta in zeul Baal. Pentru ca regele, impreuna cu poporul lui Israel nesocotesc cele vestite de Ilie, nu va mai ploua timp de trei ani si jumatate.






Sfantul Ilie este nevoit sa se ascunda de mania regelui Ahab la paraul Cherit. Aici va fi hranit in chip minunat de corbi, care ii vor aduce dimineata paine si seara carne. Aceasta hrana era adusa de la Templul din Ierusalim, locul unde se aduceau jertfe de paine si de carne. Painea unita cu carnea, preinchipuia Euharistia, trupul Domnului.






Mai tarziu ajunge la vaduva din Sarepta Sidonului, unde il va invia pe fiul acesteia si ii va inmulti faina si uleiul. Comentatorii acestei minuni sustin ca Ilie nu se adreseaza in mod exclusiv poporului Israel, de vreme ce il invie pe fiul unei femei pagane. Iar aceasta fapta ar demonstra universalitatea lui Iahve. Alti comentatori spun ca invierea fiului vaduvei, preinchipuia invierea tanarului din Nain, iar faptul ca faina nu se termina era chipul inmultirii painilor pe care avea sa o faca Hristos.






Spre sfarsitul anilor de seceta, pentru cunoasterea adevaratului Dumnezeu, Sfantul Ilie ii propune imparatului sa ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel si sa se roage mai intai prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul in care Ilie a inlaturat cultul zeului Baal. El a reusit sa coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoti ai lui Baal nu au reusit sa faca.






Sfantul Ilie, Inaintemergator al Mantuitorului






Din cartea a IV Regi, capitolul doi, aflam ca prorocul Ilie dupa ce a lasat ca urmas pe Elisei, a fost luat de un car de foc si inaltat la cer, fara a trece prin moarte. O parte din comentatorii acestui text sustine ca Ilie a fost luat cu trupul la cer pentru ca este chipul contemplatiei, al rapirii de la materie.






Alti comentatori afirma ca scopul pentru care Ilie a fost ridicat cu trupul la cer, este acela ca el va reveni la sfarsitul lumii, ca un al doilea Inaintemergator al Mantuitorului, pentru a vesti a doua venire a lui Hristos spre a judeca neamul omenesc.






Din Sfanta Scriptura aflam ca Ilie si Enoh sunt cei care nu au cunoscut moartea, dar in momentul in care vor veni sa pregateasca lumea pentru venirea lui Hristos in slava, se vor lupta cu Antihrist si vor fi omorati de el. Ei vor fi inviati de Hristos dupa ce Antihrist va fi nimicit.






Unde s-a inaltat Ilie?






Daca tinem seama ca raiul a fost inchis dupa caderea oamenilor in pacat, nu putem sa evitam intrebarea: unde a fost inaltat Sfantul Ilie? Sfantul Ioan Gura de Aur sustine ca Ilie a fost imbracat de Dumnezeu in haina ingereasca. Iar Sfantul Maxim Marturisitorul afirma: "Dumnezeu a aratat din vechime maririle minunilor si semnelor si s-a folosit de modul innoirii, mutand spre alt chip de viata decat cel in trupul supus stricaciunii pe fericitii Ilie si Enoh, nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea conducerii si indrumarii ei“. Aceste afirmatii ne-ar face sa vorbim de prezenta sa in lumea ingerilor.






Sfantul Ilie alaturi de Moise pe Tabor






Cinstea deosebita de care s-a bucurat Sfantul Ilie inaintea lui Dumnezeu, se vede in prezenta sa pe muntele Taborului alaturi de Moise, atunci cand Mantuitorul s-a schimbat la Fata inaintea ucenicilor Lui. Moise si Ilie au fost de fata langa Domnul in slava, primul ca primitorul si datatorul Legii, al doilea ca cel mai neinfricat luptator impotriva dusmanilor lui Dumnezeu.






Este de retinut ca in timpul vietii sale, Ilie nu s-a invrednicit de o vedere "fata catre fata" cu Dumnezeu. Potrivit relatarilor din cartea III Regi, cap. 19, se spune ca atunci cand i s-a aratat Dumnezeu, Sfantul Ilie si-a acoperit fata cu mantia, pentru ca nu putea privi slava lui Dumnezeu. Dar aceasta vedere devine posibila dupa inaltarea sa la cer, cand pe Muntele Taborului, Ilie a vazut slava lui Dumnezeu atunci cand Hristos s-a schimbat la Fata.






In orice caz, daca tinem seama de faptul ca legea lui Moise punea accentul pe tunete, cutremur, deci pe manifestari vizibile si auditive, Ilie depaseste aceasta treapta a cunoasterii, ajungand sa-L vada pe Dumnezeu in liniste - "adiere de vant".






Sfintii Parinti spun ca Moise si Ilie au fost prezenti la Schimbarea la Fata de pe Tabor, pentru a li se indeplini dorinta de a vedea fata lui Dumnezeu prin fata schimbata in lumina lui Hristos. Sa nu uitam ca in viata lor pamanteasca nu au reusit sa vada fata lui Dumnezeu, Moise a vazut doar spatele lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras intr-o pestera atunci cand Dumnezeu a trecut in adiere de vant.












Sfantul Ilie fiind cunoscut ca cel ce a adus prin rugaciunea sa seceta asupra poporului din Israel si apoi ploaia care a salvat poporul de la moarte, a ajuns sa fie cinstit si ca cel ce aduce ploi. In Liturghier, la slujba care se oficiaza la vreme de seceta, intalnim o cerere in care este redata mijlocirea Sfantului Ilie pentru ploi: "Pentru ca rugaciunile noastre sa fie bineprimite si precum pe Ilie, oarecand, asa sa ne auda si pe noi si sa ne miluiasca, cu ploaie si cu buna intocmire a vazduhului, Domnului sa ne rugam“.






La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Proroc Ilie.
 
Articol preluat integral dupa
 http://crestinortodox.ro/
                                                         Noi suntem Minunea

marți, 29 iunie 2010

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt sarbatoriti in fiecare an pe 29 iunie. Sfintii Petru si Pavel sunt praznuiti impreuna pentru ca au murit in aceeasi zi, de 29 iunie a anului 67 d. Hr. Insa, cei doi apostoli au primit moarte martirica in mod diferit: Pavel pentru ca era cetatean roman, a fost omorat prin decapitare, iar Petru a fost rastignit cu capul in jos.






Sfantul Apostol Petru, numit la nastere Simon, era din orasul Betsaida (situat pe malul nordic al lacului Ghenizaret, astazi localitatea El Aradsch in Siria) si era fratele Sfantului Apostol Andrei. Din Sfanta Scriptura aflam ca in momentul in care Petru si-a inceput activitatea era casatorit. Nu avem informatii despre sotia sa, desi din textul de la Corinteni 9, 5, putem deduce ca aceasta il insotea in calatoriile sale misionare.






Cand devine Petru apostol al lui Hristos?






Sfantul Petru afla ca Iisus este Mesia de la fratele sau, Andrei. Mantuitorul ii va schimba numele din Simon in Chefa ("piatra“ in aramaica), de unde numele de Petru in greaca si latina.






Evanghelistul Luca ne descopera ca Petru devine ucenicul lui Hristos, dupa ce a avut parte de o pescuire minunata (desi se ostenise toata noaptea si nu pescuieste nimic, la indemnul Mantuitorului arunca mrejele in apa si umple corabia cu pesti). Acesta este momentul in care Petru renunta la tot ce avea si il urmeaza pe Hristos, devenind "pescar de oameni”.






Petru marturiseste dumnezeirea lui Hristos, in Cezareea lui Filip: "Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel viu“, atunci cand Mantuitorul i-a intrebat pe ucenici cine crede ca este El. Cu toate ca este laudat de Hristos pentru acest raspuns: "Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-a descoperit tie aceasta, ci Tatal meu cel din ceruri. Si eu iti spun tie, ca tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi biserica mea si portile iadului nu o vor birui pe dansa. Si-ti voi da tie cheile imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant, va fi legat si in ceruri si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat si in ceruri" (Matei 16, 13-19), se leapada de El de trei ori in timpul Patimilor. Primeste iertarea pentru aceasta lepadare, dupa Invierea Mantuitorului din morti, cand il intreaba daca Il iubeste. Datorita pocaintei sale, se invredniceste de atata putere dumnezeiasca, incat bolnavii se vindecau si atunci cand se asezau in umbra lui.






Apostolul Petru a fost prezent la invierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Fata a Domnului pe muntele Tabor, in Gradina Ghetsimani a scos sabia sa-L apere pe Iisus, a facut parte din primii ucenici care au venit la mormantul Mantuitorului, dupa ce femeile mironosite au vestit invierea Sa, a predicat in ziua Cincizecimii, iar in urma predicii sale s-au botezat trei mii de persoane si a propovaduit Evanghelia in Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia, Asia, Bitinia si Roma. S-a savarsit la Roma, prin moarte martirica, alaturi de Sfantul Pavel, in timpul persecutiei lui Nero. Dupa propria lui dorinta a fost rastignit cu capul in jos si a fost inmormantat pe dealul Vatican.






Scrierile Sfantului Apostol Petru






De la Sfantul Apostol Petru avem opt cuvantari pastrate in Faptele Apostolilor si doua epistole care ii poarta numele. Prima epistola a fost scrisa din Babilon (anul 63-64), iar a doua, de la Roma in anul 67.


Sfantul Apostol Pavel






Sfantul Apostol Pavel s-a nascut intr-o familie de evrei, in jurul anului 7, in Tarsul Ciliciei. La nastere a primit numele de Saul. Sfantul Pavel si-a desavarsit educatia sub indrumarea rabinului Gamaliel. Facem precizarea ca Pavel nu L-a intalnit pe Mantuitorul in timpul activitatii Sale pamantesti. A fost martor ocular al martirizarii Sfantului Stefan, pazind hainele celor care il loveau cu pietre.






Cand devine Pavel apostol al lui Hristos?






Pavel devine unul din cei mai aprigi aparatori ai legii mozaice. S-a alaturat cu multa ravna celor care incepusera sa-i persecute pe crestini. In drum spre Damasc, unde se indrepta pentru a-i aresta pe crestinii de acolo si a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecati, Hristos i se arata, invaluit de o lumina stralucitoare, atragandu-i atentia ca cei persecutati nu sunt doar crestinii, ci El insusi. Pavel lovea in crestini, dar suferea Hristos. Lovea in trup si striga capul acestuia - Hristos. Asa se face ca Pavel ajunge sa vorbeasca despre Biserica lui Hristos ca fiind un trup, al carui cap este El. In urma acestei descoperiri are loc schimbarea sa - din persecutor devine marturisitor al crestinismului. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbandu-i-se numele din Saul in Pavel.






Dupa o perioada de trei ani in Arabia, merge in Antiohia Siriei, de unde intreprinde cele trei calatorii misionare, intre anii 45-58.






Sfantul Apostol Pavel este prins de iudei in Ierusalim, in anul 58. Este tinut in temnita timp de doi ani in Cezareea Palestinei. Pentru ca avea cetatenie romana este dus la Roma spe a fi judecat de imparat. La Roma a petrecut doi ani intr-o casa inchiriata, pazit de un ostas roman. Este eliberat in anul 63. A fost martirizat in anul 67, in timpul imparatului Nero prin decapitare, in acelasi timp cu Petru.






Scrierile Sfantului Apostol Pavel






De la Sfantul Apostol Pavel ne-au ramas 14 Epistole: Epistola intai catre Tesaloniceni (Corint, in anul 52); Epistola a doua catre Tesaloniceni (Corint, 52); Epistola catre Galateni (Efes, 54); Epistola intai catre Corinteni (Efes, 56); Epistola a doua catre Corinteni (Macedonia, 57); Epistola catre Romani (Corint, 58); Epistola catre Efeseni (Roma, 62-63); Epistola catre Filipeni (Roma, 62-63); Epistola catre Coloseni (Roma, 62-63); Epistola catre Filimon (Roma, 62-63); Epistola catre Evrei (Roma, 63); Epistola intai catre Timotei (Macedonia, 63); Epistola catre Tit (Macedonia, 65); Epistola a doua catre Timotei (Roma, 66), considerata ca fiind "testamentul spiritual" al Sf. Apostol Pavel.






Sfintii Apostoli Petru si Pavel - asemanari si deosebiri






Sfantul Apostol Petru a fost chemat la apostolie dupa fratele sau Andrei, insa este primul in listele Noului Testament, in vreme ce Sfantul Apostol Pavel a fost cel din urma chemat la indeplinirea acestei slujbe dumnezeiesti.






Sfantul Apostol Petru a fost nedespartit de Hristos in tot timpul activitatii Sale pamantesti, pe cand Sfantul Apostol Pavel nu L-a cunoscut pe Hristos in vremea propovaduirii Sale.






Petru a fost casatorit, Pavel necasatorit.






Sfantul Apostol Petru a fost ales si chemat la apostolie din lumea oamenilor simpli si saraci - el fiind pescar de meserie - iar Sfantul Apostol Pavel a fost dintre toti apostolii omul de cea mai inalta cultura.






Sfantul Petru oscila intre intronarea ritualismului mozaic, cand se afla in prezenta crestinilor proveniti dintre iudei, si relativizarea acestuia, cand era in compania crestinilor proveniti dintre pagani, pe cand Pavel a luptat pentru neimpunerea prescriptiilor mozaice crestinilor (la sinodul 50 de la Ierusalim s-a hotarat si neobligativitatea Legii Vechi a taierii imprejur).






Petru a avut de rascumparat lepadarea lui de Iisus, iar Pavel ratacirea lui si prigoana crestinilor.






Dincolo de toate aceste deosebiri, asemanarea lor sta in pocainta, in propovaduirea invataturii lui Hristos si in primirea mortii cu bucurie pentru credinta in El.






La multi ani celor ce poarta numele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.
 
 
 Preluare integrala http://crestinortodox.ro/
 
                                 Noi nsuntem Minunea

duminică, 27 iunie 2010

Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei

Ev.Matei 8, 28-34:



28. Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.






29. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?






30. Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând.






31. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.






32. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă.






33. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii.






34. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.

         



Iata ce putem citi in articolul Vindecarea demonizatului din Gadara si cum ne secera azi diavolul:






Sf. Ioan Gura de Aur: Pacatul este mai rau decat diavolul


Un lucru de seama nu este atat a izbavi pe cineva de un demon, cat a-l izbavi de pacat. Nu diavolul ne impiedica sa dobandim imparatia cerurilor, dimpotriva, el chiar ne ajuta, fara a o voi, fireste, facandu-l mai intelept pe cel pe care l-a stapanit, spre deosebire de pacat, care ne scoate din imparatia lui Dumnezeu. (…) Atunci, daca nu diavolul ne alunga din imparatia cerurilor, ne alunga pacatul si mai mare binefacere este a izbavi pe cineva de pacat. (…)






Sa ne cercetam bine pe noi insine si sa vedem daca nu cumva avem demon. Fiecare sa fie cu luare-aminte la sine. Pacatul este mai greu lucru decat a avea demon, fiindca demonul ne smereste. Sau nu-i vedeti pe demonizati cand scapa de raul din ei si se insanatosesc ca de o boala, cat sunt de smeriti, de mahniti si de rusinati? Nu-i vedeti ca nici ochii nu cutezaza a-i ridica si a-i privi pe semenii lor? Iata ce lucru de mirare: ei se rusineaza pentru cele ce patimesc, dar noi nu ne rusinam pentru cele ce faptuim. Ei, desi li s-a facut nedreptate, se rusineaza, in schimb noi, chiar daca facem altora nedreptate, nu ne rusinam. Lucrurile pe care le fac ei nu sunt vrednice de rusine, ci sunt vrednice de mila, de iubirea oamenilor, de iertare, de nespusa admiratie si de multe laude, pentru ca, desi lupta cu un demon, toate le rabda cu multumire. Toate care le facem noi cu adevarat sunt vrednice de ras, de osanda, de pedeapsa si de focul gheenei. Toate cate ne rusineaza si ne fac vinovati de pacatele cele mai grele nu sunt vrednice de iertare.






Vezi, dar, ca pacatul este mai inspaimantator decat demonul? Vezi ca ei, posedatii, au un indoit folos din patimile lor? Mai intai, fiindca se fac mai intelepti si mai cucernici si, in al doilea rand, pentru ca, ispasindu-si pedeapsa aici, pe pamant, pentru pacatele lor, merg apoi, curati si indreptati, la Domnul


Articol preluat integral de pe http://saccsiv.wordpress.com/
 
 
                                                              Noi suntem Minunea

Miracolul icoanei din Saydnaya

Cunoscut drept cel de-al doi­lea loc ca importanţă, după Ierusalim, pentru pe­le­ri­na­jul creştin, Saydnaya, o localitate aflată la o ju­mă­ta­te de oră distanţă de capitala Si­ri­ei, este poate singura loca­li­tate-biserică din lu­me.







Prima impresie pe care o ai atunci când intri în Saydnaya este aceea că nici nu ai părăsit Da­mascul şi că, printr-o minune, te-ai teleportat în alt spaţiu, în altă dimensiune, în alt timp. Micuţa loca­litate aflată pe muntele Qallamoun, la o diferenţă de peste un kilometru şi jumătate faţă de nivelul mării Mediterane, este, de fapt, un conglomerat de biserici.






Construite una lângă alta, cioplite în stâncă sau chiar parte integrantă din casele de locuit, numărul lăcaşurilor de cult de aici atinge, după spusele localnicilor, cifra de 40, iar după recensământul istoricilor, pe undeva pe la jumătate. Dar cine stă să le numere? Harul divin este prezent peste tot în aer şi asta este mai presus de orice aritmetică şi interpretare profană.






Privită de departe, localitatea pare mai degrabă o fortăreaţă. Şi, într-adevăr, aşa şi este, acesta fiind locul care a care a marcat păstrarea credinţei într-o perioadă în care o mare parte din Siria a renunţat la creştinism, rămânâd un bastion al credinţei ortodoxe şi catolice. Aici găsim laolaltă Mănăstirea romano-catolică Sfântul Toma, Mănăstirea ortodoxă Sfântul Estfarie, mănăstirile Heruvim şi Sfântul Efrem şi alte multe mici bisericuţe a căror istorie se pierde undeva în negura vremii.










MĂNĂSTIREA MĂNĂSTIRILOR


Dintre toate aşezămintele de cult, Mănăstirea ortodoxă greacă Saydnaya a rămas până în zilele noastre cea mai importantă destinaţie a pelerinilor. Construită realmente ca o fortăreaţă pe cea mai înaltă culme a localităţii şi aflată în subordonea Patriarhiei Antiohiei şi a întregului Orient, mănăstirea a fost construită, o atestă scrierile care se mai găsesc încă în bibliotecă, în jurul anului 547 şi poartă hramul Naşterea Maicii Domnului.






Miile de credincioşi, nu numai creştini, ci şi de alte confesiuni care îi trec anual pragul o numesc "Mănăstirea mănăstirilor" sau "Locul miracolelor", având în vedere istoria aşezământului şi faima minunilor care l-au făcut cunoscut pe toate continentele.






Legenda spune că, aflat în Siria în timpul campaniei împotriva perşilor, Justinian I, împăratul Bizanţului, s-a oprit cu armata în acest loc pustiu şi deşertic. După un timp, din cauza căldurii şi a uscăciunii din prejur setea a cuprins întreaga tabără. Atunci se spune că Justinian a zărit în depărtare o gazelă şi a plecat, de unul singur, în urmărirea ei. În momentul în care a ajuns-o din urmă, gazela se oprise lângă un izvor cristalin de existenţa căruia nici împăratul şi nici oastea acestuia nu aveau cum să ştie. Dintr-o dată, gazela s-a prefăcut în ima­gi­nea Sfintei Fecioare învăluită de o dumnezească lumină care i-a spus să construiască o biserică exact în acel loc binecuvântat. Împăratul i-a ascultat porunca, mai mult, se spune că ar fi participat personal la alcătuirea planurilor pentru înălţarea edificiului, fiind prima biserică din istorie proiectată de un împărat.










MIRACOLUL DE LA SAYDNAYA


În scurt timp mănăstirea a devenit una dintre cele mai cunoscute destinaţii ale pelerinilor creştini din lume. Se spune că, de ziua hramului său, Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, localitatea devenea prea mică pentru numărul de credincioşi adunaţi la un loc din toate colţurile lumii, în special din Siria şi Egipt.






Unul dintre motivele principale pentru care mănăstirea a devenit unică în lume este existenţa aici a unei vestite icoane făcătoare de minuni. Este vorba despre imaginea Fecioarei Maria despre care se spune că este una dintre cele patru icoane pictate de Sfântul Evanghelist Luca şi că ar fi fost făcută în timpul vieţii Maicii Domnului. Acest lucru îi conferă aura de cea mai veche icoană înfăţişând-o pe Fecioara Maria din câte există pe pământ. Istoria spune că icoana a apărut mult după ctitorirea mănăstirii.






Undeva în ultimii ani ai secolului al VIII-lea. Atunci, stareţa mănăstirii a rugat un pelerin grec din Egipt, aflat în trecere spre Ierusalim, să cumpere o icoană preţioasă, înfăţişând pe Sfânta Fecioară, pe care să o aducă la mănăstire. Pelerinul i-a îndeplinit dorinţa, dar, văzând că icoana are puteri miraculoase, a vrut să păstreze odorul pentru el, încercând să iasă cu el la plecarea din Saydnaya. Atunci se spune că a fost înfăptuită una dintre primele minuni, pelerinul simţindu-se ca şi zidit în piatră până când a hotărât să-şi ţină făgăduiala până la capăt.






De atunci mii de miracole s-au înfăptuit sub cerul aproape pururi albastru al Saydnayei. Martore nu sunt doar scrierile vremii sau sutele de cârje şi toiage devenite inutile, ci şi zecile de biserici ridicate în binecuvântata localitate, în semn de preţuire şi mulţumire pentru ajutorul divin. Şi acum, în camera de dinante de intrarea la icoana făcătoare de minuni, se pot vedea bastoane, cârje şi atele, ca mărturie a miracolelor săvârşite.










MISTERUL ICOANEI


Înainte de a păşi în mănăstire, chiar acolo, pe una dintre numeroasele trepte ce te despart de lă­ca­şul de cult, ai parte de primul semn divin. Pe o lespede de marmură a apărut, cu mult timp în urmă, o figurină întruchipând fidel silueta atât de cunoscută a Fecioarei Maria, căreia îi este închinată mănăstirea. Silueta, cât se poate de clară, pare a ieşi la suprafaţă de undeva din lăuntrul marmurei cioplite treaptă cu treaptă. Locul cu pricina, în permanenţă umed, nu se ştie de ce, este îngrădit cu un cadru de metal lejer, cât să intre uşor o mână înăuntru.






Cei care vor să o atingă o pot face şi mulţi sunt cei care vin de la sute sau chiar mii de kilometri depărtare numai pentru această apropiere de miracol. Iar biletele albe, legate de cadrul protector, strâng în ele tot atâtea dorinţe, speranţe, aşteptări. Abia trecut de acest prag, te simţi pregătit pentru apropierea de icoana unică în lume, icoană făcătoare de minuni.






Măicuţa care ne conduce intră şi acum, după ani şi ani petrecuţi în preajma miracolului, cu aceeaşi emoţie în camera odorului sfânt. O încăpere circulară care abia dacă are câţiva metri pătraţi. În mijloc se găseşte un suport ca o masă pentru lumânări, pe pereţi icoane, vase de argint şi ştergare.






Pe peretele dinspre Est, un fel de safe, cutie de valori încastrată în zidul gros. Aici se găseşte icoana făcătoare de minuni. Deoarece este cu adevărat nepreţuită, ea are un statut special. Spre deosebire de toate celelalte icoane bizantine, şi ele mai vechi de 1.000 de ani, aceasta se găseşte zăvorâtă sub cheie, fiind astfel ferită de tentaţiile hoţilor.






O dată pe zi, una dintre măicuţe foloseşte o cheie lungă, cu o formă specială, spre a deschide uşa casetei. Atunci, mirosul de mir pătrunde nestinghe­rit în încăpere amplificând sen­zaţia de beatitudine şi de mister care pune stă­pâ­nire pe credincioşi încă de la intrare. De altfel, simţul ol­factiv este singurul prin care icoana făcătoare de mi­nuni este percepută de vizitatori, ea nemaifiind scoasă din racla de argint spre a fi văzută de peste 50 de ani.






Şi atunci, nu puţini întreabă, există ea cu adevărat? Răspunsul este dat de numărul mare de vindecări miraculoase şi de bisericile construite spre mulţumire. Şi, nu în ultimul rând, de statutul localităţii Saidnaya, o oază de creştinism, o insulă ortodoxă într-o mare de credinţă musulmană.
 
 Sursa:
http://jurnalul.ro/
                                                                      Noi suntem Minunea