duminică, 27 iunie 2010

Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei

Ev.Matei 8, 28-34:



28. Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.






29. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?






30. Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând.






31. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.






32. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă.






33. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii.






34. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.

         



Iata ce putem citi in articolul Vindecarea demonizatului din Gadara si cum ne secera azi diavolul:






Sf. Ioan Gura de Aur: Pacatul este mai rau decat diavolul


Un lucru de seama nu este atat a izbavi pe cineva de un demon, cat a-l izbavi de pacat. Nu diavolul ne impiedica sa dobandim imparatia cerurilor, dimpotriva, el chiar ne ajuta, fara a o voi, fireste, facandu-l mai intelept pe cel pe care l-a stapanit, spre deosebire de pacat, care ne scoate din imparatia lui Dumnezeu. (…) Atunci, daca nu diavolul ne alunga din imparatia cerurilor, ne alunga pacatul si mai mare binefacere este a izbavi pe cineva de pacat. (…)






Sa ne cercetam bine pe noi insine si sa vedem daca nu cumva avem demon. Fiecare sa fie cu luare-aminte la sine. Pacatul este mai greu lucru decat a avea demon, fiindca demonul ne smereste. Sau nu-i vedeti pe demonizati cand scapa de raul din ei si se insanatosesc ca de o boala, cat sunt de smeriti, de mahniti si de rusinati? Nu-i vedeti ca nici ochii nu cutezaza a-i ridica si a-i privi pe semenii lor? Iata ce lucru de mirare: ei se rusineaza pentru cele ce patimesc, dar noi nu ne rusinam pentru cele ce faptuim. Ei, desi li s-a facut nedreptate, se rusineaza, in schimb noi, chiar daca facem altora nedreptate, nu ne rusinam. Lucrurile pe care le fac ei nu sunt vrednice de rusine, ci sunt vrednice de mila, de iubirea oamenilor, de iertare, de nespusa admiratie si de multe laude, pentru ca, desi lupta cu un demon, toate le rabda cu multumire. Toate care le facem noi cu adevarat sunt vrednice de ras, de osanda, de pedeapsa si de focul gheenei. Toate cate ne rusineaza si ne fac vinovati de pacatele cele mai grele nu sunt vrednice de iertare.






Vezi, dar, ca pacatul este mai inspaimantator decat demonul? Vezi ca ei, posedatii, au un indoit folos din patimile lor? Mai intai, fiindca se fac mai intelepti si mai cucernici si, in al doilea rand, pentru ca, ispasindu-si pedeapsa aici, pe pamant, pentru pacatele lor, merg apoi, curati si indreptati, la Domnul


Articol preluat integral de pe http://saccsiv.wordpress.com/
 
 
                                                              Noi suntem Minunea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu