Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei

Ev.Matei 8, 28-34:



28. Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.






29. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?






30. Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând.






31. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.






32. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă.






33. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii.






34. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.

         



Iata ce putem citi in articolul Vindecarea demonizatului din Gadara si cum ne secera azi diavolul:






Sf. Ioan Gura de Aur: Pacatul este mai rau decat diavolul


Un lucru de seama nu este atat a izbavi pe cineva de un demon, cat a-l izbavi de pacat. Nu diavolul ne impiedica sa dobandim imparatia cerurilor, dimpotriva, el chiar ne ajuta, fara a o voi, fireste, facandu-l mai intelept pe cel pe care l-a stapanit, spre deosebire de pacat, care ne scoate din imparatia lui Dumnezeu. (…) Atunci, daca nu diavolul ne alunga din imparatia cerurilor, ne alunga pacatul si mai mare binefacere este a izbavi pe cineva de pacat. (…)






Sa ne cercetam bine pe noi insine si sa vedem daca nu cumva avem demon. Fiecare sa fie cu luare-aminte la sine. Pacatul este mai greu lucru decat a avea demon, fiindca demonul ne smereste. Sau nu-i vedeti pe demonizati cand scapa de raul din ei si se insanatosesc ca de o boala, cat sunt de smeriti, de mahniti si de rusinati? Nu-i vedeti ca nici ochii nu cutezaza a-i ridica si a-i privi pe semenii lor? Iata ce lucru de mirare: ei se rusineaza pentru cele ce patimesc, dar noi nu ne rusinam pentru cele ce faptuim. Ei, desi li s-a facut nedreptate, se rusineaza, in schimb noi, chiar daca facem altora nedreptate, nu ne rusinam. Lucrurile pe care le fac ei nu sunt vrednice de rusine, ci sunt vrednice de mila, de iubirea oamenilor, de iertare, de nespusa admiratie si de multe laude, pentru ca, desi lupta cu un demon, toate le rabda cu multumire. Toate care le facem noi cu adevarat sunt vrednice de ras, de osanda, de pedeapsa si de focul gheenei. Toate cate ne rusineaza si ne fac vinovati de pacatele cele mai grele nu sunt vrednice de iertare.






Vezi, dar, ca pacatul este mai inspaimantator decat demonul? Vezi ca ei, posedatii, au un indoit folos din patimile lor? Mai intai, fiindca se fac mai intelepti si mai cucernici si, in al doilea rand, pentru ca, ispasindu-si pedeapsa aici, pe pamant, pentru pacatele lor, merg apoi, curati si indreptati, la Domnul


Articol preluat integral de pe http://saccsiv.wordpress.com/
 
 
                                                              Noi suntem Minunea

Miracolul icoanei din Saydnaya

Cunoscut drept cel de-al doi­lea loc ca importanţă, după Ierusalim, pentru pe­le­ri­na­jul creştin, Saydnaya, o localitate aflată la o ju­mă­ta­te de oră distanţă de capitala Si­ri­ei, este poate singura loca­li­tate-biserică din lu­me.







Prima impresie pe care o ai atunci când intri în Saydnaya este aceea că nici nu ai părăsit Da­mascul şi că, printr-o minune, te-ai teleportat în alt spaţiu, în altă dimensiune, în alt timp. Micuţa loca­litate aflată pe muntele Qallamoun, la o diferenţă de peste un kilometru şi jumătate faţă de nivelul mării Mediterane, este, de fapt, un conglomerat de biserici.






Construite una lângă alta, cioplite în stâncă sau chiar parte integrantă din casele de locuit, numărul lăcaşurilor de cult de aici atinge, după spusele localnicilor, cifra de 40, iar după recensământul istoricilor, pe undeva pe la jumătate. Dar cine stă să le numere? Harul divin este prezent peste tot în aer şi asta este mai presus de orice aritmetică şi interpretare profană.






Privită de departe, localitatea pare mai degrabă o fortăreaţă. Şi, într-adevăr, aşa şi este, acesta fiind locul care a care a marcat păstrarea credinţei într-o perioadă în care o mare parte din Siria a renunţat la creştinism, rămânâd un bastion al credinţei ortodoxe şi catolice. Aici găsim laolaltă Mănăstirea romano-catolică Sfântul Toma, Mănăstirea ortodoxă Sfântul Estfarie, mănăstirile Heruvim şi Sfântul Efrem şi alte multe mici bisericuţe a căror istorie se pierde undeva în negura vremii.










MĂNĂSTIREA MĂNĂSTIRILOR


Dintre toate aşezămintele de cult, Mănăstirea ortodoxă greacă Saydnaya a rămas până în zilele noastre cea mai importantă destinaţie a pelerinilor. Construită realmente ca o fortăreaţă pe cea mai înaltă culme a localităţii şi aflată în subordonea Patriarhiei Antiohiei şi a întregului Orient, mănăstirea a fost construită, o atestă scrierile care se mai găsesc încă în bibliotecă, în jurul anului 547 şi poartă hramul Naşterea Maicii Domnului.






Miile de credincioşi, nu numai creştini, ci şi de alte confesiuni care îi trec anual pragul o numesc "Mănăstirea mănăstirilor" sau "Locul miracolelor", având în vedere istoria aşezământului şi faima minunilor care l-au făcut cunoscut pe toate continentele.






Legenda spune că, aflat în Siria în timpul campaniei împotriva perşilor, Justinian I, împăratul Bizanţului, s-a oprit cu armata în acest loc pustiu şi deşertic. După un timp, din cauza căldurii şi a uscăciunii din prejur setea a cuprins întreaga tabără. Atunci se spune că Justinian a zărit în depărtare o gazelă şi a plecat, de unul singur, în urmărirea ei. În momentul în care a ajuns-o din urmă, gazela se oprise lângă un izvor cristalin de existenţa căruia nici împăratul şi nici oastea acestuia nu aveau cum să ştie. Dintr-o dată, gazela s-a prefăcut în ima­gi­nea Sfintei Fecioare învăluită de o dumnezească lumină care i-a spus să construiască o biserică exact în acel loc binecuvântat. Împăratul i-a ascultat porunca, mai mult, se spune că ar fi participat personal la alcătuirea planurilor pentru înălţarea edificiului, fiind prima biserică din istorie proiectată de un împărat.










MIRACOLUL DE LA SAYDNAYA


În scurt timp mănăstirea a devenit una dintre cele mai cunoscute destinaţii ale pelerinilor creştini din lume. Se spune că, de ziua hramului său, Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, localitatea devenea prea mică pentru numărul de credincioşi adunaţi la un loc din toate colţurile lumii, în special din Siria şi Egipt.






Unul dintre motivele principale pentru care mănăstirea a devenit unică în lume este existenţa aici a unei vestite icoane făcătoare de minuni. Este vorba despre imaginea Fecioarei Maria despre care se spune că este una dintre cele patru icoane pictate de Sfântul Evanghelist Luca şi că ar fi fost făcută în timpul vieţii Maicii Domnului. Acest lucru îi conferă aura de cea mai veche icoană înfăţişând-o pe Fecioara Maria din câte există pe pământ. Istoria spune că icoana a apărut mult după ctitorirea mănăstirii.






Undeva în ultimii ani ai secolului al VIII-lea. Atunci, stareţa mănăstirii a rugat un pelerin grec din Egipt, aflat în trecere spre Ierusalim, să cumpere o icoană preţioasă, înfăţişând pe Sfânta Fecioară, pe care să o aducă la mănăstire. Pelerinul i-a îndeplinit dorinţa, dar, văzând că icoana are puteri miraculoase, a vrut să păstreze odorul pentru el, încercând să iasă cu el la plecarea din Saydnaya. Atunci se spune că a fost înfăptuită una dintre primele minuni, pelerinul simţindu-se ca şi zidit în piatră până când a hotărât să-şi ţină făgăduiala până la capăt.






De atunci mii de miracole s-au înfăptuit sub cerul aproape pururi albastru al Saydnayei. Martore nu sunt doar scrierile vremii sau sutele de cârje şi toiage devenite inutile, ci şi zecile de biserici ridicate în binecuvântata localitate, în semn de preţuire şi mulţumire pentru ajutorul divin. Şi acum, în camera de dinante de intrarea la icoana făcătoare de minuni, se pot vedea bastoane, cârje şi atele, ca mărturie a miracolelor săvârşite.










MISTERUL ICOANEI


Înainte de a păşi în mănăstire, chiar acolo, pe una dintre numeroasele trepte ce te despart de lă­ca­şul de cult, ai parte de primul semn divin. Pe o lespede de marmură a apărut, cu mult timp în urmă, o figurină întruchipând fidel silueta atât de cunoscută a Fecioarei Maria, căreia îi este închinată mănăstirea. Silueta, cât se poate de clară, pare a ieşi la suprafaţă de undeva din lăuntrul marmurei cioplite treaptă cu treaptă. Locul cu pricina, în permanenţă umed, nu se ştie de ce, este îngrădit cu un cadru de metal lejer, cât să intre uşor o mână înăuntru.






Cei care vor să o atingă o pot face şi mulţi sunt cei care vin de la sute sau chiar mii de kilometri depărtare numai pentru această apropiere de miracol. Iar biletele albe, legate de cadrul protector, strâng în ele tot atâtea dorinţe, speranţe, aşteptări. Abia trecut de acest prag, te simţi pregătit pentru apropierea de icoana unică în lume, icoană făcătoare de minuni.






Măicuţa care ne conduce intră şi acum, după ani şi ani petrecuţi în preajma miracolului, cu aceeaşi emoţie în camera odorului sfânt. O încăpere circulară care abia dacă are câţiva metri pătraţi. În mijloc se găseşte un suport ca o masă pentru lumânări, pe pereţi icoane, vase de argint şi ştergare.






Pe peretele dinspre Est, un fel de safe, cutie de valori încastrată în zidul gros. Aici se găseşte icoana făcătoare de minuni. Deoarece este cu adevărat nepreţuită, ea are un statut special. Spre deosebire de toate celelalte icoane bizantine, şi ele mai vechi de 1.000 de ani, aceasta se găseşte zăvorâtă sub cheie, fiind astfel ferită de tentaţiile hoţilor.






O dată pe zi, una dintre măicuţe foloseşte o cheie lungă, cu o formă specială, spre a deschide uşa casetei. Atunci, mirosul de mir pătrunde nestinghe­rit în încăpere amplificând sen­zaţia de beatitudine şi de mister care pune stă­pâ­nire pe credincioşi încă de la intrare. De altfel, simţul ol­factiv este singurul prin care icoana făcătoare de mi­nuni este percepută de vizitatori, ea nemaifiind scoasă din racla de argint spre a fi văzută de peste 50 de ani.






Şi atunci, nu puţini întreabă, există ea cu adevărat? Răspunsul este dat de numărul mare de vindecări miraculoase şi de bisericile construite spre mulţumire. Şi, nu în ultimul rând, de statutul localităţii Saidnaya, o oază de creştinism, o insulă ortodoxă într-o mare de credinţă musulmană.
 
 Sursa:
http://jurnalul.ro/
                                                                      Noi suntem Minunea

Buchet superb de cantari ortodoxe

 Dumnezeului nostru Slava, acum si pururea si-n vecii vecilor, Amin!

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 24 iunie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor si sub denumirea de Sanziene sau Dragaica.

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.






Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.






Ioan este nume iudaic - "Iohanan” prescurtare din Iehohanan si inseamna "Dumnezeu s-a milostivit”.






Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - data sarbatorii






Data de 24 iunie nu a fost fixata intr-un mod intamplator ca zi a nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul a avut loc dupa ce Zaharia, tatal sau, a tamaiat in sfantul altar - loc in care numai arhiereul intra o singura data pe an, in luna a saptea, ziua a 10-a (cf. Levitic 16, 29). Aceasta luna din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie si alta din octombrie. Avand in vedere cele descoperite in Sfanta Scriptura, Sfintii Parinti au randuit ca ziua zamislirii Sfantului Ioan sa fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de nastere.






Ioan Botezatorul - "cel mai mare intre cei nascuti, cel mai mic in imparatia cerurilor”






Textul din evanghelia de la Matei 11, 11: "Adevarat zic voua: nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei unul mai mare decat Ioan Botezatorul; totusi, cel mai mic in imparatia cerurilor este mai mare decat el“ (Matei 11, 11), este marturisirea lui Hristos despre Ioan.






Nu exista contradictie in cele afirmate de Hristos. Ca sa intelegem ca Ioan Botezatorul este "cel mai mare intre cei nascuti din femei”, ne este de ajuns sa stim ca a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul, ca a vietuit in pustie precum un inger, ca l-a botezat pe Hristos la raul Iordan, etc. Iar ca sa intelegem ce inseamna cuvintele "cel mai mic in imparatia cerurilor este mai mare decat el”, ne vom opri asupra talcuirii pe care o dau Sfintii Parinti.






Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca "teologul cel mai inalt e mai mic decat cel de pe urma dintre ingeri“. El face aceasta afirmatie pentru ca rezuma "imparatia cerurilor” la lumea ingerilor, caci Imparatia cerurilor nu era inca deschisa oamenilor in vremea lui Ioan. Astfel, Sfantul Ioan este mai mic decat orice inger.






O alta talcuire a Sfantul Maxim Marturistorul este aceasta: "Fiindca se credea ca Ioan a dobandit prin contemplatie toata cunostinta ingaduita aici, cunostinta cea mai mica si cea mai de pe urma in viata viitoare e mai mare decat cea de aici“. De aici reiese ca orice cunoastere a lui Dumnezeu in aceasta lume, este doar "in parte” sau "ca in oglinda, in ghicitura”, pe cand in lumea de dincolo, cunoasterea va fi "fata catre fata”, "deplina”, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 12).






Al treilea inteles pe care il ofera Sfantul Maxim Marturisitorul este rezumat la cuvintele: "Cel ce sta pe treapta cea mai de pe urma in vietuirea evanghelica e mai mare ca cel inaltat in treapta Legii“. De aici reiese ca Sfantul Ioan Botezatorul, neimpartasindu-se de harul revarsat la Cincizecime, neprimind "botezul cu Duh Sfant si cu foc” este "mai mic decat cel mai mic in imparatia lui Dumnezeu”.






Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Botezatorul






Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica.






Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane.






Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, simbolizeaza chemarea evreilor si a paganilor la Hristos.






Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor.






Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului.






Moartea Sfantului Ioan Botezatorul






Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.






Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul






Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).
 
Sursa:
 http://crestinortodox.ro
 
                                                            Noi suntem Minunea

Pogorarea Sfantului Duh

La zece zile dupa Inaltarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Invierea Sa, praznuim Rusaliile - Pogorarea Sfantului Duh, cunoscuta si sub denumirea de Cincizecime. Ca vechime, Rusaliile coboara pana in veacul apostolic. In primele secole crestine, praznicul Cincizecimii era o dubla sarbatoare: a Pogorarii Duhului Sfant si a Inaltarii lui Hristos. In jurul anului 400, cele 2 sarbatori s-au despartit una de cealalta.




Daca prin lucrarea Duhului Sfant, Dumnezeu Fiul S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat, tot prin Duhul Sfant ni se impartaseste viata dumnezeiasca si omeneasca a lui Hristos. Pogorarea Sfantului Duh este actul de trecere a lucrarii mantuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa in oameni. Astfel, Biserica se constituie prin aceasta extindere a vietii lui Hristos in noi.



Evenimentul Pogorarii Duhului Sfant este descris in cartea "Faptele Apostolilor” (F.A. 2,4). Aici se spune ca Duhul Sfant Se pogoara din cer ca un vuiet mare de vant si Se imparte deasupra capului fiecaruia din cei prezenti, in chip de limbi de foc.



La Pogorarea Duhului au fost prezenti numai Apostolii?



Textul "Cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc" (FA. 2, 1), a dat nastere la multe nedumeriri, pentru ca nu se precizeaza cine sunt acei "toti”. Din dorinta de a aduce mai multa lumina in acest caz, versiunea romana a Noului Testament a introdus termenul de "Apostoli”.



Insa, daca se omite cuvantul "Apostoli", poate rezulta ca in acea zi se gaseau laolalta nu numai cei doisprezece, ci toti cei o suta douazeci de frati care s-au aflat impreuna cu Apostolii alaturi de Iisus, incepand cu Botezul savarsit de Ioan si pana la Inaltare (F.A. 1, 22). Sfantul Ioan Gura de Aur, Teofilact si alti exegeti, afirma ca la Cincizecime au fost prezenti nu numai apostolii, ci si alti frati. De aici reiese ca Sfantul Duh s-a revarsat peste toti membrii Bisericii, si nu numai peste ierarhia reprezentata de apostoli. Exegeza ortodoxa, precum si cea romano-catolica, bazate pe Traditie, afirma ca la Cincizecime era de fata si Maica Domnului.



Faptul ca limbile apar "impartite", denota ca fiecare persoana se invredniceste in mod propriu de primirea Duhului. Acest Duh sfinteste pe fiecare om in parte si pe toti laolalta, adica sfinteste persoane in comuniune sau pentru comuniune.

Dupa Pogorarea Sfantului Duh, Apostolii au primit puterea de a grai in limbi necunoscute de ei pana atunci. Au descoperit invatatura Mantuitorului si altor neamuri, in diferite limbi. Inceputul a avut loc chiar in aceasta zi, a Pogorarii Duhului Sfant, cand s-au facut intelesi de toti iudeii veniti la Ierusalim din tot Orientul. Pelerinii neputand sa-si explice cum de puteau predica in graiuri diferite, unul dintre ei ii acuza ca ar fi "plini de must", adica beti (F.A. 2, 13). Atunci Sfantul Petru a luat cuvantul pentru a-i apara pe Apostoli de o asemenea invinuire, dar si pentru a vorbi multimilor despre Hristos. El le-a descoperit ca se implinise profetia lui Ioil: "Iar in zilele din urma, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul" (F.A. 2, 17, Ioil 3, 1). In urma cuvantarii lui Petru, trei mii de persoane au primit botezul.



Se obisnuieste sa se vorbeasca de trimiterea Sfantului Duh in lume, ca despre un act prin care Duhul ar lua locul lucrarii lui Hristos. In acest caz, Biserica ar fi numai opera Sfantului Duh. In realitate insa, Duhul trebuie vazut intotdeauna ca Duhul lui Hristos, deci, nu trebuie vazut sau conceput ca despartit de Hristos.



Exista obieiul ca in ziua de Rusalii, sa se aduca in biserica frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor ca de foc, ca semne ale coborarii Sfantului Duh. Ele sunt binecuvantate si impartite credinciosilor.
 
 
 Sursa:
 http://crestinortodox.ro/
                                                                            Noi suntem Minunea

Sfintii Imparati Constantin si Elena

Cel ce chipul Crucii stralucind pe cer mai mult decit soarele l-ai vazut si biruinta semnului Domnului bine ti-a descoperit, cu care intr-armindu-te pe toti vrajmasii i-ai biruit, acum si noua celor ce ne plecam genunchii inaintea icoanei tale, Sfinte Imparate Constantin, da-ne noua, impreuna cu buna ta maica, Imparateasa Elena, ajutor, celor ce cintam voua: Bucurati-va, parintii crestinilor!

  
  Biserica Ortodoxa ii praznuieste azi,pe 21 mai, pe Sfintii Imparati Constantin si mama sa, Elena. Constantin cel Mare s-a nascut in orasul Naissus (Nis, Serbia) in jurul anului 274. A devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. Potrivit marturiilor lui Eusebiu si Lactantiu, in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o cruce luminoasa deasupra soarelui cu inscriptia: "in hoc signo vinces“ (prin acest semn vei birui).




Noaptea, in timpul somnului, i se descopera Hristos, cerandu-i sa puna semnul sfintei cruci pe steagurile soldatilor. Dand ascultare poruncii primite in vis, iese biruitor in lupta cu Maxentiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se pastreaza la Roma, se afla inscriptia: "instinctu divinitatis" = "prin inspiratie divina", ce descopera cum a fost castigata victoria asupra lui Maxentiu.



Cea mai insemnata realizare a imparatului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care crestinismul ajunge sa fie recunoscut de stat. Insa, el va deveni religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).



Dupa edictul din 313, imparatul scuteste Biserica de impozite, ii acorda dreptul de a primi donatii si le da episcopilor dreptul sa judece pe cei ce nu doreau sa fie judecati dupa legile statului. Va inlatura din legile penale pedepsele contrare spiritului crestinismului, precum: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu).



Imparatul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El. La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.



Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Cezareea. A murit la scurt timp (337) in Nicomidia si a fost inmormantat in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitorita de el.



Imparateasa Elena



Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasa Elena. Aceasta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau. A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Potrivit traditiei, in urma sapaturilor s-au gasit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost rastignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a inviat in momentul in care a fost atins de Crucea Domnului. La 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea si a inaltat-o in fata multimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci in calendarul crestin.



Imparateasa Elena a zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.





Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis ("constant", "ferm").



Elena - Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane ("torta", "faclie", dar si "foc sacru", la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele ("lumina arzatoare a soarelui").





La multi ani tuturor celor care poarta aceste nume!
 
                                   Noi suntem Minunea

Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor

Inaltarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. In aceasta zi crestinii se saluta cu "Hristos S-a inaltat!” si "Adevarat S-a inaltat!”.

                              

Hristos S-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor si a doi ingeri. Ingerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia sa nu se lase coplesiti de durerea despartirii.



Din Sfanta Scriptura aflam ca Mantuitorul Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite sa reveleze prezenta Divinitatii, dar sa o si ascunda.



Inaltarea Domnului sarbatorita in vechime odata cu Rusaliile



Cea mai veche mentiune despre sarbatoarea Inaltarii Domnului o gasim la Eusebiu din Cezareea, in lucrarea "Despre sarbatoarea Pastilor", compusa in anul 332. Din aceasta lucrare reiese ca Inaltarea Domnului era sarbatorita in acea vreme odata cu Rusaliile, la 50 de zile de la Invierea lui Hristos. Spre sfarsitul secolului al IV lea, inceputul secolului V, sarbatoarea Inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile), fiind praznuita in a 40-a zi dupa Inviere, data care va ramane stabilita pentru totdeauna in calendarul bisericesc.



Inaltarea Domnului - deplina indumnezeire a firii umane asumate



Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.



Inaltarea cu trupul la cer este o marturie a faptului ca omul a fost creat pentru vesnicie, caci Fiul nu Se infatiseaza Tatalui numai ca Dumnezeu, ci si ca Om.



Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. El sade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar si locuieste in inima celor ce-L iubesc. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi.



Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor



Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.

Aceasta postare este preluare dupa http://crestinortodox.ro/

                                                                    Hristos s-a Inaltat!
                                                                    Adevarat s-a Inaltat!

                                                    Noi suntem Minunea