Haarp Cord - Un Singur Gand

                                      
DRAGONU':

Vreau o Romanie plina cu flori,
Cu icoane in scoli si monarhi lucratori,
Cu manastiri ca niste trandafiri,
Din fir creste safir, miroase a mir.
Sangele varsat de martiri, de mucenici
Nu se uita in timp,
Dimpotriva, ei simt,
Mai aproape fiind de poporul roman.
Valeriu Gafencu, model si exemplu,
Gheorghe Calciu, Dumitru sau
Fiul lui Andrei si cu nevasta,
Arsenie Papacioc, Renastere,
Boboteaza, Craciun, Pastele
Sfanta Paraschiva, moastele,
Lume multa, recunoastere,
A doua nastere prin cunoastere,
Trec prin tara prin toate orasele.
E o Romanie cu credinta puternica, mare,
Devastata, controlata prin televizoare,
Manipulata, oprimata, calcata-n picioare
De masonerie, clasa conducatoare.

REFREN(x2):

Da' pana cand,
(Pana cand? )
Cantand,
(Cantand)
Vor iesi strigand:
"Romania, plang! "
Intr-un singur gand
Sunt generatii la rand!
Tre' sa ma crezi pe cuvant,
Aici pamantul e sfant!
PRRRRA!

CEDRY2K:

Privim cerul asteptand artificiile,
Dar cerul ne priveste asteptand sacrificiile.
Sa-nvingem fricile, viciile,
Unii-s ca furnicile,
Cand inamicii le sapa edificiile.
Mie-mi trebuie Scriptura,
Nicidecum reguli noi,
C-aproape reusisem sa ma tampesc cu Freud.
Si cu toate ca mi-ati facut sufletu' sloi,
Caut puterea sa ma rog la Domnu' pentru voi!
Ca tot ce ma guverneaza: viciul, minciuna,
Nu-mi mai pot satisface capriciul niciuna
Si-am vazut numa' o raza, da' nu-s chitros,
Tre' sa fim cu totii castigati intr-un Hristos.
Si lumea vrea sa vada minunea ca sa creada
Da' pana vezi Lumina iti tre' credinta oarba
Sau esti orbit de har, ba?
Ca ura-ti face sangele sa fiarba,
Lasa ingerii s-o soarba!

REFREN(x2):

Da' pana cand,
(Pana cand? )
Cantand,
(Cantand)
Vor iesi strigand:
"Romania, plang! "
Intr-un singur gand
Sunt generatii la rand!
Tre' sa ma crezi pe cuvant,
Aici pamantul e sfant!

CARBON:

E-o tara binecuvantata,
Suntem buni de gazde,
Sub evantai de raze
Taranii trudesc pe brazde,
Legati de pamant prin legamant
Rugaciunea in gand,
Multumind celui de sus
De la rasarit la apus.
Fericirea sta in simplitate,
Nu in buna-stare,
Ii vezi cu fetele zambitoare,
Te primesc cu paine si sare.
Uniti sub tricolor prin credinta
Indiferent de conditii
Sa duca mai departe valori spirituale, traditii
E tot ce conteaza, inima poetilor inca vibreaza,
Cand altii ne-altereaza identitatea,
Sfintii vegheaza
Sa tinem treaza constiinta
Acestui neam de crestini,
Sa pretuim ce-i al nostru,
Sa stim sa ne ferim de declin,
Ca demonii stapanirii
Destrama familii, hora unirii
Si-ti promit batjocoritor
Catedrala Mantuirii.
Totusi, in ciuda umilirii si patimirii,
Inca vad sclipiri in ochii romanilor
Ce scriu jurnalu' fericirii!

REFREN(x2):

Da' pana cand,
(Pana cand? )
Cantand,
(Cantand)
Vor iesi strigand:
"Romania, plang! "
Intr-un singur gand
Sunt generatii la rand!
Tre' sa ma crezi pe cuvant,
Aicï pamantul e sfant!
PRRRRAAA!

Versuri de la: http://www.versuri.ro/

 Dumnezeului nostru, in Sfanta Treime laudat, cinste si inchinaciune in vecii vecilor, Amin!

                       Noi Suntem Minunea

Cuvinte de invatatura in Sambata lui Lazar

In Lazar, cel mort de patru zile, ne regasim insesi sufletele noastre omorate de patimi, de energiile ucigase ale duhurilor necurate carora le dam drepturi asupra-ne prin pacat, peste care am asezat apoi, pecetluindu-ne moartea, piatra de mormant a indreptatirii, a suficientei, a superficialitatii, a indaratniciei, intr-un cuvant: a ne-pocaintei. Asa ca, atunci cand Hristos striga cu glas mare, inainte de a merge spre Patima Sa, “Lazare, vino afara!“, pe noi ne striga! Pe noi ne cheama afara din duhul pustiitor si ucigas al lumii acesteia “moderne”, din inchistarea egoismului, a mandriei, a “desteptaciunii” si a incapatanarii noastre, noua ne cere sa iesim din impietrire, din nesimtirea sufleteasca, sa ne scuturam de toate legaturile rautatii, ale desertaciunilor, ale duhului lumesc si de toate complicitatile cu idolii de astazi, sa inviem din lancezeala calduta a comoditatilor si prejudecatilor  mintii noastre autonome.

Noi, de multe ori, stam intr-o asteptare nedefinita ca ceva miraculos sa ni se intample, din afara, ca Dumnezeu sa faca ceva extraordinar si sa ne schimbe fara nici o osteneala din partea noastra. Si totusi… putem face si ceva mai mult decat sa asteptam! Ce mai asteptam, de fapt, cand Mantuitorul e aici de atata timp si ne striga cu durere: Vino afara!

Dar nu cumva am inceput sa ne iubim mormantul, pestera, fâşiile care ne leaga strans de pamant? Nu cumva noi ne si tinem strasnic de piatra pe care El vrea s-o ridice de pe noi? Nu cumva a inceput sa ne placa insusi mirosul putreziciunii noastre? Poate ca si pocainta noastra ajunge sa fie “estetizata” si “intelectualizata” si sa ajungem ca “estetismul” si “cerebralismul” sa ne imbratiseze pervers si propria moarte?

Multi dintre noi, “produse” ale unei civilizatii a desfraului si a rasfatului narcisist, emancipata de sub randuielile simplitatii, “produse” ale unei culturi foarte “destepte” si prea putin intelepte, ratacim zi de zi printre cuvinte, teorii si imagini… si cu ele ne amagim ca traim, cu ele ne facem suportabila moartea sufletului, cu toate miasmele ei.

Riscul pentru noi, “oamenii de teorie“ (cum ne numea p. Arsenie Boca) este sa fim un fel de bolnavi de cancer, care nu (mai) cauta vindecarea, ci care sunt pasionati doar de a-si investiga, radiografia si analiza cat mai minutios tumoarea. Cu doctorul Providential langa noi, preferam aceasta voluptate morbida a complacerii…

„Lazare, suflete, vino afara din tine! Vreau sa-ti dau Viata cea adevarata, nu mai dormi si nu te mai narcotiza cu surogate! Vino la Mine, Cel singur Viu!”

• Invatatorul este aici si te cheama! – P.S. Sofian Brasoveanul:
  

” (…) Precum odinioara in Betania, Domnul Hristos vine tot mereu si la noi. Vine prin cuvantul Sfintei Evanghelii, vine prin Sfintele Taine, vine prin slujbele Bisericii. De fiecare data cand se citeste Evanghelia despre invierea lui Lazar se spune mai ales pentru noi: “Invatatorul e aici si te cheama”. Faptul ca bat clopotele, ca in biserica se face o sfanta slujba, ca se citeste Sfanta Evanghelie, inseamna ca Invatatorul este acolo, a venit in intampinarea noastra si ne cheama. Cand un frate al nostru are nevoie de noi, la fel, El ne cheama. Cand a fost chemata Maria, sora lui Lazar, ea “s-a sculat degraba” si a mers in intampinarea lui Iisus (cf. In.11,29). Acum, cand e randul nostru sa-L intampinam, raspundem noi oare chemarii Lui? Mergem noi acolo unde se gaseste Mantuitorul, unde ne asteapta, unde ne cheama?

Odinioara Domnul Hristos intra in Ierusalim, fiind intampinat de multime si mai ales de copiii cei nevinovati, cu mare bucurie, iar de cei intunecati de rautate cu ura. Astazi El vrea sa intre in Ierusalimul sufletului nostru, sa fie imparatul inimii noastre. Il primim noi oare cu bucurie, Ii acordam aceasta imparatie care I se cuvine sau, uzurpatori fiind, Il alungam si suntem gata sa-L ucidem?

Inainte de a-l invia pe Lazar, stiind ca o sa faca aceasta, Mantuitorul Hristos a fost cuprins de tulburare, S-a intristat si chiar a plans. A plans pentru durerea prietenilor Sai, a plans compatimind pe cei pe care-i iubea. Oare noi ne straduim sa fim prieteni ai Lui, incercam sa-L iubim si sa ne facem dragi Lui? Oare, cand cei din jurul nostru sufera, ne doare si pe noi necazul lor, patimim si noi impreuna cu ei? (…)”

Preluare partiala dupa site-ul crestin-ortodox 

http://www.razbointrucuvant.ro/ 

                     Dumnezeului nostru slava!

                                                                     Noi suntem Minunea

Invierea lui Lazar-Evanghelia după Ioan Capitolul 11

Sfânta Evanghelie după Ioan
 Capitolul 11

1.	Şi era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei.
2.	Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate Lazăr era bolnav.
3.	Deci au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav.
4.	Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească.
5.	Şi iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.
6.	Când a auzit, deci, că este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era.
7.	Apoi, după aceea, a zis ucenicilor: Să mergem iarăşi în Iudeea.
8.	Ucenicii I-au zis: Învăţătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi iarăşi Te duci acolo?
9.	A răspuns Iisus: Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi;
10.	Iar dacă umblă cineva noaptea se împiedică, pentru că lumina nu este în el.
11.	A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc.
12.	Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine.
13.	Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă.
14.	Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: Lazăr a murit.
15.	Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mergem la el.
16.	Deci a zis Toma, care se numeşte Geamănul, celorlalţi ucenici: Să mergem şi noi şi să murim cu El.
17.	Deci, venind, Iisus l-a găsit pus de patru zile în mormânt.
18.	Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii.
19.	Şi mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi Maria ca să le mângâie pentru fratele lor.
20.	Deci Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieşit în întâmpinarea Lui, iar Maria şedea în casă.
21.	Şi a zis către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.
22.	Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da.
23.	Iisus i-a zis: Fratele tău va învia.
24.	Marta i-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi.
25.	Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.
26.	Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?
27.	Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.
28.	Şi zicând aceasta, s-a dus şi a chemat pe Maria, sora ei, zicându-i în taină: Învăţătorul este aici şi te cheamă.
29.	Când a auzit aceea, s-a sculat degrabă şi a venit la El.
30.	Şi Iisus nu venise încă în sat, ci era în locul unde Îl întâmpinase Marta.
31.	Iar iudeii care erau cu ea în casă şi o mângâiau, văzând pe Maria că s-a sculat degrabă şi a ieşit afară, au mers după ea socotind că a plecat la mormânt, ca să plângă acolo.
32.	Deci Maria, când a venit unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.
33.	Deci Iisus, când a văzut-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu duhul şi S-a tulburat întru Sine.
34.	Şi a zis: Unde l-aţi pus? Zis-au Lui: Doamne, vino şi vezi.
35.	Şi a lăcrimat Iisus.
36.	Deci ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea.
37.	Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului să facă aşa ca şi acesta să nu moară?
38.	Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea.
39.	Iisus a zis: Ridicaţi piatra. Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi.
40.	Iisus i-a zis: Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?
41.	Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat.
42.	Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis.
43.	Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară!
44.	Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.
45.	Deci mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El.
46.	Iar unii dintre ei s-au dus la farisei şi le-au spus cele ce făcuse Iisus.
47.	Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni?
48.	Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul.
49.	Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu le-a zis: Voi nu ştiţi nimic;
50.	Nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul.
51.	Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam,
52.	Şi nu numai pentru neam, ci şi ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi.
53.	Deci, din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L ucidă.
54.	De aceea Iisus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ţinut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, şi acolo a rămas cu ucenicii Săi.
55.	Şi era aproape Paştile iudeilor şi mulţi din ţară s-au suit la Ierusalim, mai înainte de Paşti, ca să se curăţească.
56.	Deci căutau pe Iisus şi, pe când stăteau în templu, ziceau între ei: Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbătoare?
57.	Iar arhiereii şi fariseii dăduseră porunci, că dacă va şti cineva unde este, să dea de veste, ca să-L prindă.

Sfantul Ierarh Nicolae

Sfantul Ierarh Nicolae este cel mai cunoscut sfant al Bisericii noastre. Indiferent pe cine intrebi, iti poate spune despre el ca este sfantul care aduce daruri. Noaptea dinaintea zilei de 6 decembrie este cunoscuta ca fiind noaptea darurilor. Este momentul in care vine "Mos Nicolae".

Cand eram copil, imi lustruiam ghetele si le puneam la fereastra ca sa fie umplute de daruri. Aveam prieteni care isi asezau incaltarile la usa, semn ca pe acolo avea sa vina Mos Nicolae. Nu m-am intrebat pe unde venea, pentru ca atat eu cat si prietenii mei ne trezeam cu daruri in ghete, semn ca Sfantul Nicolae putea veni si pe usa si prin geam. Si datorita sfinteniei sale, cunostea ce iti lipseste si iti aducea ceea ce iti doreai. Datorita acestei bunatati, multi copii il confundau pe Dumnezeu cu Sfantul Nicolae.

Sfantul Ierarh Nicolae nu este un personaj mitologic. A fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, in Asia Mica. Teodor Anagnostul, autorul "Istoriei Tripartite", afirma ca Sfantul Ierarh Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325. Pentru ca acest autor s-a folosit de documentele provenite direct de la primul Sinod Ecumenic sau de la persoanele care au participat la acest sinod, istoricitatea Sfantului Nicolae nu trebuie pusa sub semnul intrebarii.

Amintim ca la sinodul de la Niceea, din anul 325, a fost condamnata erezia lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Potrivit Traditiei, atat de puternic a argumentat Sfantul Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, Nicolae i-a dat ereticului o palma in cadrul sinodului. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in ziua de 5 decembrie, celor neascultatori sa li se dea un bat in semn de avertisment.

Dar nu prin aceasta fapta a ajuns Sfantul Nicolae intruchiparea darniciei lui Dumnezeu. Potrivit traditiei, Sfantul Nicolae a aflat intr-o zi, ca un tata din cetatea Mira, de durere ca este lipsit de ajutor in a-si marita fiicele, dorea sa le ofere spre desfranare. Sfantul Nicolae i-a daruit omului aflat in nevoie trei pungi cu aur, iar fiicele acestuia s-au putut casatori. De atunci si pana in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfantului Nicolae, cei dragi si in special copiii primesc daruri de la Sfantul Nicolae.

Ziua trecerii Sfantului Nicolae la cele vesnice a fost data de 6 decembrie 334, potrivit lucrarii "Legenda Aurea" ("Legenda Sanctorum") a lui Jacoppo da Voragine (+ 1298). In prezent, moastele sale se afla la Bari, din anul 1087. Mentionam ca in biserica " Sfantul Gheorghe Nou" din Bucuresti, se afla mana dreapta a Sfantului Nicolae. Exista credinta ca aceasta mana i-a fost trimisa lui Mihai Viteazul chiar de Cardinalul de Bari, printr-un pelerin roman, in semn de pretuire pentru lupta domnitorului impotriva paganismului.
  Sa luam aminte la chipul Sfantului Nicolae, ca nimeni sa nu mai planga pentru lipsa darurilor. Nu uitati ca in viata vesnica luam cu noi doar atat cat am daruit.

La multi ani tuturor celor ce poarta numele Sfantului Nicolae!

PRELUARE DUPA 

http://www.crestinortodox.ro/

                                                                  Noi Suntem Minunea

Intrarea Maicii Domnului in Biserica

      Intrarea Maicii Domnului este cinstita in fiecare an, pe 21 noiembrie. Este sarbatoarea in amintirea zilei in care, Sfintii Ioachim si Ana au adus-o pe fiica lor Maria, in varsta de trei ani, la templu. Aici a fost intampinata de marele preot Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care a dus-o in cea mai sfanta incapere din acest loc, in Sfanta Sfintelor, unde va ramane pana la varsta de 15 ani. Desi sunt persoane care sustin ca lucrul acesta era cu neputinta, totusi Biserica, in cantarile ei afirma: "Ceea ce s-a hranit in Sfanta Sfintelor, celei imbracate cu credinta si cu intelepciune si cu neintinata feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri inchinaciune". Informatii despre acest eveniment din viata Maicii Domnului avem in "Evanghelia dupa Iacov" sau "Protoevanghelia", o scriere apocrifa din secolul al II-lea. Precizam ca dintre sarbatorile inchinate Maicii Domnului, numai "Bunavestire" are la baza un eveniment istoric consemnat in Sfanta Scriptura (Luca I, 26-38). Despre celelalte sarbatori, evangheliile canonice nu ne dau marturii, informatiile provenind din Sfanta Traditie si din evangheliile necanonice (apocrife).

Troparul Intrării în Biserică a Maicii Domnului

            

Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare a luat nastere in secolul VI. "La 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, langa ruinele templului, o biserica inchinata Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numita biserica Sfanta Maria "cea noua". Conform obiceiului, a doua zi dupa sfintire, adica la 21 noiembrie, a inceput sa fie serbat hramul (patronul) bisericii, adica insasi Sfanta Fecioara, serbarea fiind consacrata aducerii ei la templu".

In Apus, sarbatoarea a fost adoptata de papa Grigorie XI-lea, care a cinstit-o pentru prima data in anul 1374, la Avignon.

Pentru ca bucuria sarbatorii sa nu fie umbrita de post, Biserica a randuit ca pe 21 noiembrie sa fie dezlegare la peste.

Incepand cu data de 21 noiembrie, in cadrul slujbei Utreniei, se canta Catavasiile: "Hristos Se naste, slaviti-L!..." Este o sarbatoare care ne pregateste si pe noi sa-L facem pe Hristos sa Se nasca tainic in noi.

Nu este de ajuns sa stim ca Fecioara Maria a fost dusa la Templu si a stat pana la varsta de 15 ani. Important este sa patrundem in intelesul profund al evenimentului istoric si sa descoperim ca prezenta ei in Sfanta Sfintelor, e roditoare: face ca Fiul lui Dumnezeu sa Se nasca din ea. Deci, Hristos Se va naste, va muri si va invia tainic cu tot omul care vietuieste in Biserica. 

In aceasta zi, copiii pun crengi de mar in vase cu apa. Acestea, tinute in lumina si caldura, inmuguresc si infloresc, si sunt folosite in noaptea de Anul Nou drept sorcove. Sa nu uitam ca in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar. Daca am fi cu luare aminte la colinde, nu am avea cum sa nu ne intrebam ce mar ar putea face in decembrie flori dalbe? Si de ce mar? Pentru ca stramosii nostri stiau de la batranii lor ca acea joarda a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceea inflorea pana de Nasterea Domnului, inseamna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a daruit crenguta, flori dalbe.

Preluare integrala dupa 

http://www.crestinortodox.ro


                                             Noi Suntem Minunea

Pomenirea Sfîntului Ioan Hrisostom din PROLOAGELE DE LA OHRIDA de Sf Nicolae Velimirovici

Sfîntul Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia în anul 354. Tatăl lui, Secundus, a fost mare comandant de oşti în armata imperială [Stratilat], iar mama lui s-a numit Anthusa. Fiind dotat cu geniu intelectual şi studiind în profunzime filozofia greacă, tînărul Ioan a văzut la sursă cît de nesatisfăcător şi în final, de dezgustător este păgînismul elenist. Prin studiu şi trăire el a văzut că numai Credinţa Creştină răspunde setei neostoite de adevăr a sufletului şi minţii omeneşti, şi a îmbrăţişat-o cu ardoare.

Tînărul aristocrat Ioan a primit Sfîntul Botez din mîinile marelui Meletie, Patriarhul Antiohiei, precum mai tîrziu au primit şi părinţii lui Ioan Sfîntul Botez. După moartea părinţilor lui, Ioan s-a tuns monah şi s-a dăruit pe sine tuturor asprelor nevoinţe călugăreşti.

El apoi a scris celebrul tratat Despre Preoţie, iar după ce l-a încheiat, i s-au arătat lui în vedenie Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel care i-au prorocit o viaţă de mare misiune, de mare har, şi de mare suferinţă. Cînd a fost să fie hirotonit întru preot, îngerul lui Dumnezeu s-a arătat simultan lui Ioan şi Patriarhului Flavian (succesorul Sfîntului Meletie la Scaunul Patriarhal al Antiohiei). Pe cînd Patriarhul oficia slujba hirotoniei, mulţimea a putut vedea un porumbel alb strălucitor zburînd deasupra capului celui care se hirotonea, Ioan. Covîrşitorul său har de înţelepciune, de viaţă ascetică, şi de putere în cuvînt, a făcut ca Sfîntul Ioan să fie chemat a fi Patriarh al Constantinopolului de către împăratul Arcadie.

Ca Patriarh al Marii Cetăţi el a păstorit Biserica lui Dumnezeu timp de şase ani, cu o ardoare a sfinţeniei şi o înţelepciune poate fără egal în Istoria Bisericii. El a trimis misionari la celţii păgîni şi la sciţi şi a desfiinţat simonia [compararea preoţiei cu bani] în Biserică, scoţînd mulţi episcopi din scaune, care fuseseră hirotoniţi astfel.

El a extins larg lucrările caritabile în Biserică şi a alcătuit rînduiala Dumnezeieştii Liturghii care îi poartă numele. El i-a ruşinat cu putere pe eretici, a dat pe faţă nelegiuirile împărătesei Eudoxia care otrăveau viaţa publică şi moralitatea poporului, şi a dăruit Bisericii tezaur nepreţuit şi nesecat de scrieri, omilii, predici, şi tîlcuiri la Sfintele Scripturi, izvorîte din mintea şi gura lui de aur. Poporul creştinesc l-a adorat, invidioşii l-au urît de moarte, iar nelegiuita Eudoxia l-a alungat de două ori în exil.

Sfîntul Ioan Gură de Aur a petrecut în exil un total de trei ani, şi în exil a şi murit, în satul Comana din Georgia, în ziua Praznicului înălţării Sfintei şi de Viaţă-Făcătoarei Cruci, la 14 septembrie, anul 407.

Mai înainte de săvîrşirea lui, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel i s-au arătat iarăşi, precum i s-a arătat şi Sfîntul Sfinţit Mucenic Vasilisc (Episcopul Comanilor, pomenit în ziua de 22 mai), în a cărui biserică a şi primit pentru ultima oară Sfînta împărtăşanie.

Ultimele lui cuvinte rostite pe pămînt au fost acestea: Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Rostindu-le, sufletul sfînt al acestui Mare Sfînt al Bisericii a ieşit din trup şi s-a înălţat către Domnul.

Sf Nicolae Velimirovici-sursa preluata integral de aici!


      Noi suntem Minunea

Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril

"Mai-marilor Voievozi ai ostilor ceresti, rugamu-va pe voi, noi, nevrednicii, ca prin rugaciunile voastre sa ne acoperiti pe noi, cu acoperamantul aripilor maririi voastre celei netrupesti, pazindu-ne pe noi cei ce cadem cu deadinsul si strigam: izbaviti-ne din nevoi, ca niste mai-mari peste puterile celor de sus."

Sfînta Scriptura ne învata limpede si da marturie de necontestat ca dumnezeiestile puteri ceresti comunica neîncetat cu lumea oamenilor. Sfînta Scriptura si Sfînta Traditie a Bisericii Ortodoxe ne descopera care sînt numele celor sapte sfinti arhangheli, capeteniile puterilor ceresti. Ele sînt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Legudiil, si Varahiil, carora, uneori, li se adauga si numele lui Ieremiil.

“Mihail” în limba ebraica însemneaza “Cine este ca Dumnezeu?” sau “Cine este egalul lui Dumnezeu?” Sfîntul Arhanghel Mihail este reprezentat iconografic, înca din primele veacuri crestine, ca un voievod care în mîna dreapta poarta lancia cu care îl strapunge pe Satan, iar în stînga o stîlpare verde de finic. În vîrful lanciei este reprezentata o panglica in semnul Sfintei Cruci, în rosu. Sfîntul Arhanghel Mihail este mai cu seama cinstit ca Pazitor al Ortodoxiei Credintei si ca luptator împotriva ereziilor.

“Gavriil” însemneaza “Omul lui Dumnezeu,” sau “Puterea lui Dumnezeu.” El este vestitorul si descoperitorul tainelor dumnezeiesti, mai cu seama al tainei întruparii lui Dumnezeu si a celorlalte sfinte taine care stau în legatura cu ea. El este reprezentat iconografic astfel: în mîna dreapta el tine o candela în interiorul careia se afla o lumînare aprinsa, iar în mîna stînga, o oglinda din piatra de jasp verde. Oglinda semnifica taina ascunsa a întelepciunii lui Dumnezeu.

“Rafail” însemneaza “Vindecarea lui Dumnezeu,” sau “Domnul Vindecatorul” (Vezi Cartea lui Tobit: 3: 17, 12: 15). Rafail este reprezentat iconografic ca ducîndu-l cu dreapta de mîna pe Tobit – Tobit este aratat tinînd pestele cel pescuit în Rîul Tigru – iar cu stînga tinînd un vas medical din alabastru.

“Uriil” însemneaza “Focul lui Dumnezeu,” sau “Lumina lui Dumnezeu” (III Esdra 3:1,5:20). Iconografic el este reprezentat tinînd o sabie întinsa contra persanilor cu mîna dreapta, si o limba de foc în mîna stînga.

“Salatiil” însemneaza “Mijlocitorul catre Dumnezeu” (III Esdra 5: 16). Iconografic el este reprezentat cu fata si privirea aplecata, cu mîinile la piept, în chip de rugaciune.

“Legudiil” însemneaza “Cel care îl preaslaveste pe Dumnezeu.” El este reprezentat iconografic cu o cununa de aur în mîna dreapta, si cu un bici cu trei cozi în mîna stînga.

“Varahiil” însemneaza „Binecuvîntarea lui Dumnezeu”. El este reprezentat tinînd la piept un trandafir alb.

“Ieremiil” însemneaza “Înaltarea lui Dumnezeu.” El este cinstit ca cel care stîrneste si inspira gîndurile si cugetarile dumnezeiesti care îl înalta si îl apropie pe om de Domnul Dumnezeu (III Ezra 4: 36).


   Noi Suntem Minunea


                               Preluare partiala de pe http://calauzaortodoxa.ro