Interviu cu Parintele Sofian Boghiu

Interviu cu Parintele Sofian Boghiu

- Ce atitudine ar trebui să avem fată de masonerie?

- Să ne facem datoria crestină până la capăt! Masoneria este o miscare universală care are mijloace de a te obliga să taci. Si întrucât nu se mai pot lua măsuri împotriva ei, nu avem altceva de făcut decât să ne păstrăm credinta si să-L mărturisim pe Dumnezeu până în ultima clipă a vietii noastre.

Căci va veni Antihrist si desigur că el va avea libertatea aceasta de a face fel de fel de minuni, de scamatorii ca să-i însele pe oameni. Multă lume va fi de acord cu el, încât majoritatea celor care vor lua măsuri împotriva acestei miscări vor fi suprimati. Vor rămâne mai departe doar cei care trăiesc pentru viata aceasta. Căci nu toti vor fi împotriva masoneriei, când va intra ea în actiune.

Asa încât eu nu mă pot lupta cu lumea ca să fie de acord cu mine. Eu îmi fac datoria de crestin. Că toată lumea stie cum să facă un bine, dar nu-i convine totdeauna acest lucru pentru că asta obligă la niste sacrificii, iar omul este dispus să rezolve cât mai simplu problemele vietii. Dacă masoneria îti va da un număr cu care vei putea cumpăra orice, vei putea să mănânci, vei putea să te îmbraci, să petreci, să călătoresti unde vrei, foarte multă lume va fi de acord: ”Gata, dragă, multumesc!”.

Atunci lumea va fi împărtită: fiecare îsi va alege ceea ce-l va interesa. Cei care vor alege să sufere orice numai să fie alături de Hristos vor fi o turmă mică, asa cum spune Scriptura. Este un cuvânt în Evanghelie în care Mântuitorul se întreabă dacă va mai fi credintă pe pământ…

- Când va veni Fiul Omului, va mai găsi credintă pe pământ?

- Da, da… Toate aceste probleme vor fi, dar mântuirea, credinta si atasamentul fată de Mântuitorul vor rămâne la alegerea fiecăruia.

- După 1990 au apărut în limba română două cărti scrise de monahi atoniti: ‘‘La apusul libertătii” si ‘‘Apocalipsa 13”. În esentă în ele se sustine că toate aceste procese de creare a Noii Ordini Mondiale sunt de fapt semnele evidente ale instalării treptate a unei dictaturi globale; iar această dictatură va culmina în cele din urmă cu întronarea Antihristului. Cei doi monahi atoniti ne atentionează pe baza unor argumente în general pertinente că lucrurile evoluează spre un control deplin al întregii populatii prin tehnicile moderne si sofisticate retele de supraveghere. Adică ne îndreptăm spre cea mai cumplită si subtilă înrobire a oamenilor care a existat până acum în istorie. Vi se par exagerate asemenea afirmatii?

- Nu! Nu mi se par exagerate!

Omenirea, prin felul cum gândeste si se comportă astăzi, merge către un sfârsit. Dezordinea care există acum în lume Îl supără pe Bunul Dumnezeu. Mă gândesc în primul rând la necredinta, la lepădarea de Dumnezeu în care ne aflăm, ca si la faptele noastre, păcatele noastre înnoite, păcate pe care Biblia le condamnă total si pe care Guvernul le aprobă.

Facem ceea ce nu-I place, sunt sigur că nu-I place lui Dumnezeu. De pildă, să-i spun pe nume unui păcat care acum este foarte întins (si protejat de legi) în mai multe tări: homosexualitatea. Am amintit înainte de cele două cetăti din Vechiul Testament unde acest groaznic păcat era la mare cinste; au fost arse, nu a mai rămas nimic din ele. De aceea, gândindu-mă si la un asemenea fapt istoric, cred că lumea se îndreaptă către acest sfârsit, poate inevitabil.

S-ar mai putea amâna sfârsitul dacă ar începe o mare pocăintă si îndreptare, ceea ce însă este mai greu, nu se vede asa ceva.

Eu nu cunosc prea bine toate dedesubturile politice, dar fără îndoială că în lumea de acum, care merge pe calea cea largă a plăcerilor si a patimilor, trebuie să existe cineva, un fel de conducător, care îi antrenează pe oameni la această grabă spre autodistrugere. Există institutii care nu spun pe fată că politica lor este distrugerea umanitătii, fiindcă atunci nu ar mai asculta nimeni de ele. Aceste institutii conduc popoarele către dezastru, dar spun că le conduc spre libertate (o libertate asa cum o înteleg unii oameni, nu asa cum este ea în realitate).

Încă o dată spun: lumea s-ar putea reînviora dacă am face un efort să ne pară rău cu adevărat pentru păcatele noastre; dacă ne-am pocăi cu totii, de la rege până la ultima slugă, asa cum s-a întâmplat cu cetatea Ninive din Vechiul Testament.

- Sunt si alte semne care să arate că vremurile de astăzi ar putea fi cele de pe urmă?
- Nu mai este nevoie de alte semne din moment ce există în zilele noastre acest mars către rău. De aceea cred că au dreptate cei care au scris cărtile despre care ati întrebat.

- Cu alte ocazii, la aceleasi întrebări ati dat niste răspunsuri mai rezervate…

- Între timp s-au schimbat mai multe lucruri.
Eu cred că, cu cât vom înainta spre sfârsitul lumii, cu atât Dumnezeu va interveni mai mult în partea aceasta, unde vor rămâne putini cu El. La început or să fie multi habotnici si multi tineri care se vor apropia de El, dar până la urmă vor rămâne foarte putini de partea Domnului Hristos. Cei care vor rămâne crestini până la capăt vor fi putini, dar vor fi mai hotărâti si mai statornici în credintă. Va fi multă dispută, multă îndoială, multă nesigurantă si lepădare de Dumnezeu. Multi vor da toate pentru una, adică vor renunta la averi, la masini pentru a-si păstra credinta. Ei nu vor mai avea decât atât cât le va trebui ca să supravietuiască, ca să nu moară de foame; iar altii vor trăi în huzur. Crestinii vor fi scormoniti, iscoditi, ca să se stie totul despre ei. O să fie multă intimidare si multă frică, dar în rândurile celor care-L vor mărturisi pe Hristos până la sfârsit va fi si optimism si mult curaj.

DOCUMENTAR INGERUL DIGITAL 2-SUBTITRARE IN LIMBA ROMANA

Ingerul digital 2. Subtitrare in lb romana from Apologeticum on Vimeo.

 

Troparul Sfantului Prooroc si Botezatorului Ioan

  Dumnezeului nostru, Celui in Sfanta Treime inchinat , slava si cinste, acum si pururea si vecii vecilor, Amin!
                                  Noi suntem Minunea

Despre importanta Agheasmei Mari

Agheasma Mare se savarseste la Boboteaza, in amintirea botezarii Domnului de catre Ioan in Iordan. Ea se savarseste atat in ajunul Bobotezei, cand se sfinteste apa cu care preotii boteaza apoi casele, cat si in insasi ziua Bobotezei, cand se sfinteste agheasma pe care credinciosii o iau pe la casele lor, pentru tot anul.

            
Se spune Agheasma mare, pentru ca apa de la Boboteaza are o putere deosebita, fiind sfintita printr-o dubla epicleza, iar sfintirea are loc in insasi ziua in care Domnul nostru Iisus Hristos a sfintit apele, prin botezul Sau in apa Iordanului. De aceea, si slujba Agheasmei mari este mai dezvoltata si mai solemna ca la Agheasma mica, iar cantarile si rugaciunile din cursul ei pomenesc si proslavesc indeosebi Botezul Domnului in apele Iordanului.

In ziua ajunului Bobotezei, sfintirea apei se face de obicei chiar in biserica (in pronaos), dimineata, dupa Utrenie, cu mai putina solemnitate, fiindca, dupa unii, ea aminteste atunci de botezul cu care boteza Sfantul Ioan Botezatorul in pustiul Iordanului; in ziua Bobotezei, ea se face dupa Liturghie, in biserica sau in fata bisericii, si aminteste de insusi botezul Mantuitorului in apele Iordanului; de aceea se face de obicei in chip mai solemn, prin iesirea afara din biserica.

In cadrul acestei slujbe speciale de sfintire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 si XII, 3-6), dupa care urmeaza Apostolul (din I Cor. X, 1-4) si Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), in care se istoriseste pe scurt evenimentul botezului Domnului. Dupa ectenia mare incepe o mare si frumoasa rugaciune de sfintire a apei, adresata Sfintei Treimi: ("Treime mai presus de fire...") si compusa de Sfantul Sofronie al Ierusalimului. Cuvintele: "Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale..." le rosteste preotul de trei ori la rand, cu glas mai puternic ca de obicei.


La finalul slujbei preotul slujitor afunda de trei ori crucea si busuiocul in apa cantand troparul Praznicului. "In Iordan botezandu-Te Tu Doamne ..."

Efectele Agheasmei mari asupra credinciosilor care sunt de fata sau care se vor stropi si vor gusta din ea le arata insasi randuiala slujbei, indeosebi textul ecteniei si al rugaciunii de sfintire (dupa epicleza), unde preotul se roaga: "Si-i da ei harul izbavirii si binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe dansa izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, indepartare a puterilor celor potrivnice, plina de putere ingereasca. Ca toti cei ce se vor stropi si vor gusta dintr-insa sa o aiba spre curatirea sufletelor si a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfintirea caselor si spre tot folosul de trebuinta...".

De aceea, Agheasma mare se pastreaza nestricata vreme indelungata, ramanand tot asa de proaspata, de curata si de buna la gust, ca si atunci cand a fost scoasa din izvor, fapt pe care il remarca, din vechime, Sfintii Parinti si scriitorii bisericesti.

In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase (sticle) curate, in care se pune de obicei un fir de busuioc. Credinciosii gusta dintr-insa pe nemancate, in zile de post si ajunare sau la sarbatori mari dupa biserica. Se obisnuieste (mai ales in Moldova) sa se guste dintr-insa timp de opt zile in sir, mai ales de la ajunul Bobotezei pana la odovania praznicului, adica pana la 13 ianuarie inclusiv. 

 Dumnezeului nostru Slava!

                          Noi suntem Minunea

Viata Sfantului Vasile cel Mare

În luna ianuarie, în ziua întâia, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei

                     
   Acest mare părinte al nostru Vasile a trăit pe vremea împăratului Valens, când Biserica era tare prigonită de necredinţa lui Arie, ereticul. Iar Sfântul Vasile a apărat cu toată puterea dreapta credinţă şi a îndrăznit să mustre chiar în faţă pe împăratul Valens, căzut şi el în erezia lui Arie.
   Tatăl Sfântului Vasile era din Pont şi se numea tot Vasile, iar maica sa era din Capadocia şi se numea Emilia. Sfântul Vasile a întrecut în ştiinţă pe cei din timpul său şi pe cei din vechime, căci învăţase toată filozofia şi toate ştiinţele din vremea aceea. Deci, covârşind pe toţi nu numai cu filozofia şi cu mintea cea ascuţită, ci şi cu puterea şi viaţa cea îmbunătăţită, a fost sfinţit arhiereu al Arhiepiscopiei din Cezareea Capadociei.
   Ca arhiereu, a dus lupte grele pentru credinţa ortodoxă, punând în uimire chiar pe dregătorul locului, care nu s-a putut împotrivi înţelepciunii şi tăriei în credinţă a sfântului. Prin cuvântările sale a lovit în credinţele greşite ale ereticilor; a dat învăţături şi îndemnuri pentru buna întocmire a obiceiurilor; a luminat tainele cele adânci ale făpturii; a păstorit turma lui Hristos, învăţând pe toţi şi ajutând pe săraci, pe bolnavi şi pe bătrâni, în aşezământul său vestit, numit Vasiliada. A trecut către Domnul în anul 379, când nu împlinise încă 50 de ani.
   Şi era Sfântul Vasile om foarte înalt la stat şi drept ca o făclie; uscăţiv şi slăbit de ajunare şi de veghere; oacheş la faţă, dar obrazul îngălbenit; nasul lunguieţ; sprâncenele cercuite şi plecate, asemenea omului gânditor; fruntea încreţită; umerii obrajilor ieşiţi, tâmplele adâncite; cam pleşuv la păr; cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Pomenirea lui se săvârşeşte în Sfânta Biserică sobornicească

 Sfinte Vasile cel Mare, miluieste-ma si pe mine pacatosul , rob al Dumnezeului Cersec, acum si pururea si-n vecii vecilor , Amin!

Sursa

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie01.htm

                                                             Noi suntem Minunea

Troparul Sfantului Vasile cel Mare

1 IANUARIE: Pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei

                                                   Noi suntem Minunea

PILDA CELOR POFTITI LA CINA

Ev. Luca 14,16-24

16.      Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi;
17.      Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata.
18.      Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă.
19.      Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă.
20.      Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
21.      Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici.
22.      Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc.
23.      Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa,
24.      Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.

                              
Predică la Duminica a XXVIII-a după Rusalii
( Despre chemarea lui Dumnezeu cea în multe feluri )
                                Parintele Cleopa
 

"Chemarea lui Dumnezeu este veşnică mai înainte de facerea lumii"
(Efeseni 1, 4; 3, 11; II Tesaloniceni 2, 13; II Timotei 1, 9)

Iubiţi credincioşi,

Pilda Sfintei Evanghelii, ce s-a citit astăzi, ne vorbeşte în chip tainic despre chemarea lui Dumnezeu la cina cea mare, care este Împărăţia lui Dumnezeu. Chemarea sau vocaţia, "este o strigare tainică din partea lui Dumnezeu, prin care cheamă sufletele să vină la El" (Dicţionar al Noului Testament, op. cit., p. 4).
Să ştim, de asemenea, că chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri şi că vechimea ei este veşnică, mai înainte de întemeierea lumii (Efeseni 3, 11). Că de la începutul lumii simţite şi văzute şi pînă la sfîrşitul ei, Dumnezeu nu va înceta a chema pe aleşii Săi (Matei 24, 31; Marcu 13, 27). Aşa vedem din dumnezeiasca Scriptură că Dumnezeu a ales şi a chemat pe Noe şi i-a poruncit să facă corabie înainte de potop (Facere 6, 8-14); aşa a chemat Dumnezeu pe Avraam (Facere 12, 1-3); aşa a chemat pe Moise (Ieşirea 3, 1-4) şi pe poporul lui Israel (Deuteronom 7, 21, 13, 4); aşa a chemat Dumnezeu pe David de la turmele oilor şi l-a uns împărat peste Israel (I Regi 16, 12-13); şi tot aşa a chemat Dumnezeu pe sfinţii prooroci (Psalmi 88, 3; 104, 26; Ieremia 1, 8).
La plinirea vremii a venit Mîntuitorul nostru Iisus Hristos şi a chemat pe sfinţii Săi apostoli (Marcu 3, 13-19). Încă se vorbeşte în Sfînta Scriptură şi de chemarea Bisericilor (I Petru 5, 13) şi de chemarea credincioşilor (Romani 16, 13; I Petru 1, 2). Au fost însă şi chemări personale şi particulare, precum a fost alegerea şi chemarea lui Solomon la împărăţie (I Paralipomena 22, 3-6) şi chemarea marelui Apostol Pavel de către Mîntuitorul (Fapte 9, 3-18). Se mai arată prea luminat în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură despre chemarea lui Iisus Hristos ca Mesia (Isaia 4, 2; 6, 7; 19, 1-8; Matei 12, 18; I Petru 2, 6).
În Sfînta Scriptură observăm că pricinile chemării lui Dumnezeu sînt felurite: după voinţa şi după prevederea lui Dumnezeu (Romani 8, 28-29); fără de privire la merite (Romani 9, 11; II Timotei 1, 9); după harul lui Dumnezeu (Romani 1, 5-6) pentru slava lui Dumnezeu (Efeseni 1, 5); pentru înfierea prin Iisus Hristos (Efeseni 1, 5); spre dobîndirea mîntuirii (I Tesaloniceni 5, 9; II Tesaloniceni 2, 13); spre slava veşnică (Romani 8, 29); pentru supunerea lui Hristos (I Petru 1, 2); spre a fi asemenea chipului lui Iisus Hristos (Romani 8, 28-29) şi spre a fi sfinţi fără prihană în dragoste (Efeseni 1, 4).
Dar şi mijloacele prin care se fac chemările lui Dumnezeu sînt, de asemenea, diferite. Să ştim că chemarea credincioşilor este lucrul lui Dumnezeu (Efeseni 4, 1; I Tesaloniceni 1, 4-6); chemarea lui Dumnezeu se face prin Duhul Sfînt (Zaharia 7, 12; Fapte 13, 2), şi prin Iisus Hristos (Isaia 55, 5; Matei 11, 28; Ioan 7, 37; 12, 32; Romani 1, 7). Chemarea lui Dumnezeu se face prin Evanghelie (II Tesaloniceni 2, 14); prin mijlocirea creaturilor Lui (Psalmi 18, 1-4; Romani 1, 20) şi prin aleşii Săi (IV Regi 22, 13; Ieremia 7, 24; 25, 27) Să mai ştim că chemarea lui Dumnezeu este după alegere (Romani 9, 30), neschimbată şi nemincinoasă din partea Lui (Romani 11, 29; I Tesaloniceni 5, 24).
Iată pe scurt pricinile şi mijloacele prin care se face chemarea lui Dumnezeu. Care este scopul pentru care ne cheamă Dumnezeu? Iată cu ce scop ne cheamă: Chemarea Lui ne îndeamnă la pocăinţă (Matei 9, 13; Marcu 2, 17); ne povăţuieşte la împăcarea cu El (Isaia 27, 5; II Corinteni 5, 20); ne îndeamnă la sfinţenie (Romani 1, 7; I Corinteni 1, 2); ne cheamă de la întuneric la lumină (Fapte 2, 6-18; I Petru 2, 9); din moarte la viaţă (Ioan 5, 24-25); ne cheamă la libertate şi la pace (Galateni 5, 13; II Corinteni 7, 13; Romani 14, 19). Chemarea lui Dumnezeu ne uneşte cu Iisus Hristos la una şi aceeaşi nădejde (I Corinteni 1, 9; Efeseni 1, 18), la moştenirea slavei (Evrei 9, 15; Efeseni 1, 18), şi la împărăţia slavei lui Dumnezeu (I Tesaloniceni 2, 12).
Oare omul poate să primească şi să refuze chemarea lui Dumnezeu? Da, poate. Pentru că Dumnezeu l-a făcut pe om liber şi l-a lăsat în mîna sfatului său (Înţelepciunea lui Solomon 2, 23; Inţelepciunea lui Isus Sirah 15, 14), şi cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi (Psalm 5, 12). Acest lucru ni-l arată şi cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos care zice în Sfînta Evanghelie: "Cine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie" (Matei 16, 24).
Dacă aţi ascultat cu atenţie Sfînta Evanghelie ce s-a citit astăzi, aţi auzit cum toţi cei chemaţi la cina cea mare, s-au lepădat de cină, punînd diferite motive. Unul că şi-a cumpărat ţarina şi se duce să o vadă, altul că şi-a cumpărat cinci perechi de boi şi merge să-i încerce, iar altul că şi-a luat femeie şi nu poate merge (Luca 14, 18-20).
Iată şi pedeapsa lui Dumnezeu asupra celor ce refuză să primească în mintea şi inima lor chemarea lui Dumnezeu. Aceştia mai întîi se îndepărtează de harul lui Dumnezeu şi în ziua Judecăţii de apoi vor lua mai mare pedeapsă decît Sodoma şi Gomora (Matei 10, 14-15; Marcu 6, 11).
Cei ce refuză chemarea lui Dumnezeu, ajung la orbire spirituală (Fapte 28, 24-27; Romani 1, 21; 11, 7-10); ajung la rătăcire spirituală (Fapte 28, 24-27; Romani 11, 8-10) şi la împietrirea inimii lor (Marcu 16, 14). Aceştia vor lua pedepse vremelnice (Isaia 65, 12-15) şi de nu se vor pocăi vor ajunge la osînda veşnică (Ioan 12, 48; Evrei 2, 1-3; 12, 25).

Iubiţi credincioşi,

În cele ce urmează vom vorbi şi despre cele mai de pe urmă chemări, care le va face Domnul la sfîrşitul lumii şi în ziua Judecăţii de apoi. Mai întîi să arătăm cum va chema Dumnezeu cerul şi pămîntul, după mărturia Sfîntul Duh care zice: "Chema-va cerul de sus şi pămîntul ca să judece pe poporul Său" (Psalm 49, 5).
Această chemare a cerului şi pămîntului se va face în ziua cea mare a Judecăţii de apoi. Milioane de trîmbiţe purtate de ceata Începătoriilor vor suna cu mare glas şi înfricoşat la porunca Domnului, chemînd la judecată cerul de sus, adică nenumărata mulţime a îngerilor, şi pămîntul de jos, adică toate popoarele pămîntului, pe toţi păcătoşii din iad şi pe înşişi demonii care i-au înşelat pentru a-i da morţii.
În faţa divanului de judecată al lui Hristos vor sta toţi drepţii şi păcătoşii ca să dea seama de cele ce au lucrat prin trup, bune sau rele, precum a zis Sfîntul Apostol Pavel şi Evanghelia lui Hristos (Matei 16, 27; Romani 14, 18; II Corinteni 5, 10).
De aceea zice dumnezeiasca Scriptură că "va chema cerul de sus", adică toate puterile din ceruri şi toţi îngerii împreună cu sufletele tuturor drepţilor, care, la glasul trîmbiţelor, se vor coborî din cer să stea înaintea Domnului slavei, Iisus Hristos, Mîntuitorul nostru, ca să vadă şi să audă cum va răsplăti Dumnezeu fiecăruia, după lucrurile lui (Matei 16, 27).
Atunci glasul trîmbiţelor, va suna în sus şi în jos. În sus, ca să cheme din cer toate puterile cerului, pe toţi îngerii şi pe toţi drepţii; iar în jos, glasul lor va ajunge pe pămînt şi pînă în iad. Pe pămînt, ca să deschidă toate mormintele şi să învie toţi oamenii care au murit cu trupul de la începutul lumii; iar la iad, ca să cheme pe toţi diavolii şi pe toţi păcătoşii la judecata cea preasfîntă şi preadreaptă a lui Dumnezeu. Iată ce zice despre aceste trîmbiţe ale cerului Sfîntul Ierarh Grigorie Teologul: "Înfricoşat este glasul trîmbiţelor acelora la care se vor supune stihiile, care vor despica pietrele, vor deschide mormintele, vor descoperi cele mai dedesubt, vor zdrobi porţi de aramă, vor dezlega şi vor risipi legăturile morţilor" (Uşa pocăinţei, cartea a II-a, Pentru judecata viitoare, 1812).
La chemarea acestor trîmiţe va chema Dumnezeu cerul de sus şi pămîntul de jos, ca să aleagă pe cei drepţi de cei păcătoşi, precum alege păstorul oile de capre (Matei 25, 32), spre a merge unii la viaţa veşnică, iar alţii la munca veşnică (Matei 25, 46).
Dar să auzim, fraţii mei, şi cea mai de pe urmă chemare ce o va face Mîntuitorul nostru Iisus Hristos către aleşii Săi, în ziua Judecăţii de apoi. Această prea fericită chemare, ne-o arată dumnezeiasca Evanghelie, zicînd: Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Sa: Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea făgăduită vouă de la întemeierea lumii, căci flămînd am fost şi Mi-aţi dat să mănînc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine (Matei 25, 34-36).
Deci, vedeţi, că chemările lui Dumnezeu sînt veşnice şi mai înainte de facerea lumii şi de la începutul lumii acesteia văzute şi simţite, pînă la sfîrşitul ei şi pînă în ziua Judecăţii celei de apoi!
Auzind de chemările lui Dumnezeu cele în multe feluri despre care am vorbit pînă aici, să fim cu mare atenţie, cu luare aminte şi cu mare frică de Dumnezeu, cînd glasul conştiinţei noastre ne cheamă la pocăinţă şi la părăsirea răutăţilor noastre. Căci conştiinţa noastră este cea mai vie trîmbiţă care neîncetat ne cheamă din lăuntrul nostru la pocăinţă, la îndreptarea şi la calea cea sfîntă a mîntuirii.
O, de ar da Dumnezeu să auzim în toată vremea glasul acestei trîmbiţe, adică glasul conştiinţei noastre, care mereu ne cheamă la pocăinţă spre mîntuirea sufletelor noastre. O, de ne-ar lumina Dumnezeu să auzim glasul conştiinţei care strigă din lăuntrul nostru, zicînd: Omule, părăseşte păcatele tale! Omule, vine moartea şi te găseşte în păcate şi vei fi osîndit în focul cel veşnic! Omule, trezeşte-te la pocăinţă şi vezi în ce stare eşti, că nu ştii ziua şi ceasul în care te va chema Domnul din această trecătoare viaţă! Auzi, omule, ce zice dumnezeiasca Scriptură: Astăzi de veţi auzi glasul Lui, să nu vă învîrtoşaţi inimile voastre (Psalm 94, 8). Ascultaţi ce zice această trîmbiţă, care pururea strigă din lăuntrul nostru: Ce faci, omule, unde mergi? De ce te încurci cu grijile lumii? De ce îţi împlineşti poftele trupului tău? De ce stai nespovedit, fără pocăinţă, ca şi cum ai fi nemuritor?
Auzi glasul Sfintei Evanghelii care zice: Privegheaţi şi vă rugaţi, fiţi gata că nu ştiţi în care ceas vine sfîrşitul! Şi iarăşi: "Pocăieşte-te, omule, ca să întîmpini pe Mirele sufletelor noastre, cu candela milosteniei şi a toată fapta bună aprinsă, ca să nu te găsească asemenea fecioarelor celor fără de minte, care au rămas afară de cămara Mirelui Ceresc" (Matei 25, 11-12).
O, fraţii mei, dacă ne-am trezi pînă mai avem vreme să auzim glasul acestei trîmbiţe, adică al mustrării conştiinţei noastre şi dacă acest glas al lui Dumnezeu care ne cheamă la pocăinţă şi la părăsirea păcatelor, nu l-am trece cu vederea, ce mare fericire am avea şi în veacul de acum şi în cel viitor!
Acest glas al lui Dumnezeu este conştiinţa noastră, este trîmbiţa cea tainică şi sfîntă care călătoreşte cu noi în viaţa de aici, şi pururea ne cheamă din lăuntru spre a ne trezi şi pocăi. Conştiinţa este pîrîşul care mereu ne pîrăşte pe calea acestei vieţi, şi ne mustră cînd greşim. Despre acest pîrîş zice, într-un anumit fel, Sfînta Evanghelie: Împacă-te cu pîrîşul tău pe cale, ca nu cumva pîrîşul să te dea judecătorului (Matei 5, 25; II Corinteni 3, 5; Galateni 6, 4).

Iubiţi credincioşi,

În Sfînta Evanghelie de astăzi, Iisus Hristos Mîntuitorul lumii ne cheamă pe toţi la Cina Sa cea mare. Ne cheamă la ospăţul credinţei adevărate. Să nu ne împotrivim nici unul, nici să părăsească cineva Biserica Ortodoxă, mama noastră care ne hrăneşte din învăţătura dreptei credinţe, şi să meargă la cina sectelor care se înmulţesc mereu şi înşală pe mulţi.
Ne cheamă Hristos la ospăţul pocăinţei, la masa mîntuirii. Să nu amînăm pocăinţa, spovedania, rugăciunea, milostenia, Sfînta Împărtăşanie, grija pentru suflet, că în ceasul în care nu gîndim, Fiul Omului va veni!
Ne cheamă Iisus Hristos la ospăţul Sfintei Liturghii. În fiecare sărbătoare auzim toaca, clopotele bisericilor şi preoţii satelor care ne cheamă la cina cea mare a Sfintei Liturghii. Oare de ce nu venim măcar Duminica şi la marile Sărbători cu toţii la biserică?
De ce punem motive că "ne-am cumpărat ţarine", adică griji pămînteşti, că "ne-am cumpărat cinci perechi de boi", adică ne-am robit de patimi cele cinci simţiri, şi că "ne-am luat femeie", adică ne-am dedat la beţii şi desfrînări, mai ales Duminica şi de aceea nu putem veni la ospăţul Sfintei Liturghii în sărbători, să ospătăm împreună cu Mîntuitorul Hristos, cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii din cer? Căci vedem la Sfînta Liturghie, Duminica, mai mult bătrîni şi văduve, dar tinerii şi copiii dumnevoastră unde sînt? De ce nu vin cît mai mulţi la slujbele bisericii, la Sfînta Liturghie? Hristos din cer se jertfeşte pe Sfînta Masă, sfinţii şi îngerii din cer cîntă cu noi în biserică, Mîntuitorul ospătează cu noi şi ne hrăneşte cu scumpul Său Trup şi Sînge, iar cei mai mulţi dintre fiii Bisericii noastre stau acasă, se duc la beţii, merg la petreceri imorale, la tot felul de păcate şi ospătează cu necredincioşii, cu beţivii, cu sectanţii şi cu slugile întunericului?
Vai celor ce lipsesc Duminica fără motiv binecuvîntat de la biserică, de la cina cea mare a Sfintei Liturghii, că cină mai mare ca jertfa liturgică şi Sfînta Împărtăşanie şi ca citirea sfintelor cărţi nu este alta pe pămînt!
Ajunge o săptămînă de lucru, de osteneală pentru trup. Să participăm o zi pe săptămînă, Duminica, în Biserica Domnului la Sfînta Liturghie. Destul ne ostenim pentru trup, să ne ostenim acum şi pentru suflet, că în curînd vom pleca la marea judecată să dăm socoteală de toate. Oare nu tocmai Duminica se fac cele mai multe păcate, petreceri, nunţi, beţii, certuri şi desfrînări?
Să lăsăm dar tot păcatul şi să ne pocăim de păcatele noastre. Creşteţi-vă copiii în frica Domnului, rugaţi-vă mai mult şi veniţi la biserică, la cina cea mare a Mîntuitorului Hristos. De vom face aşa, şi pe pămînt vom fi fericiţi şi mulţumiţi, şi în cer cu îngerii, cu sfinţii şi cu Însuşi Hristos vom cina în vecii vecilor. Amin.