Cuvant al Sfantului Ioan de Kronstadt

 “Dacă cu adevărat cineva cere cu tot sufletul ceva, rugându-se lui Dumnezeu, e imposibil ca in toata Milostivirea Sa sa nu raspunda cu ceva bun şi de folos!

 Insa,se cuvine să ne pregătim înainte de a ne ruga, ţinând puternică, neclintită credinţa şi să luam din vreme măsuri împotriva îndoielii şi necredinţei.

 Căci rău ne va fi dacă în timpul rugăciunii inima  ne va slăbi în credinţă, nerămânând statornică în ea. Atunci nici să nu ne treacă prin minte că vom primi de la Dumnezeu ce-am cerut, îndoindu-ne că ni se va da, fiindcă L-am jignit pe Dumnezeu; iar Dumnezeu îi lipseşte de dar pe cei ce îi aduc jignire. „Toate câte veţi cere – zice Domnul – rugându-vă cu credinţă veţi primi” (Matei 21, 22). “

Aceasta înseamnă că ceea ce se cere fără credinţă sau cu îndoială nu se primeşte. Şi se mai spune încă: „dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi” (Matei 21, 21), veţi putea mişca şi munţii din loc. înseamnă că cine se îndoieşte şi nu are credinţă nu va putea face aceasta. „Să ceară (tot omul) cu credinţă, fără să aibă nici o îndoială – spune apostolul Iacov… Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu. Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale” (Iacov 1, 6-8).

Inima care se îndoieşte că Dumnezeu i-ar putea da ceea ce cere îşi primeşte pedeapsa, se simte chinuită şi apăsată de îndoială. Să nu-L mânii pe atotputernicul Dumnezeu nici cu o umbră de îndoială, mai cu seamă atunci când ştii că ai simţit nu o dată asupră-ţi atotputernicia Lui. Îndoiala este hulă împotriva lui Dumnezeu, o minciună fără ruşine a inimii, expresie ea însăşi a duhului minciunii care s-a oploşit în inimă, luând locul Duhului adevărului.

Teme-te şi fereşte-te de ea ca de un şarpe veninos – sau mai bine zis, n-o lua în seamă, nu-i da nici cea mai mică atenţie.

Ţine minte că, atunci când I te rogi, Dumnezeu aşteaptă de la tine un răspuns afirmativ la întrebarea pe care ţi-o pune înlăuntrul tău: „Crezi că pot să fac Eu aceasta?” Iar tu trebuie să răspunzi din adâncul inimii: „Da, Doamne!” (Matei 9, 28). Şi fi-va atunci după credinţa ta.

Te mai pot ajuta să-ţi înfrângi îndoiala sau necredinţa şi următoarele raţionamente: îi cer lui Dumnezeu:

1) ceva ce există, nu ceea ce ar putea ţine doar de domeniul imaginarului, al fantasticului; ceva ce există şi a primit viaţă de la Dumnezeu, „căci fără El nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3). Aceasta înseamnă că nimic nu există fără El, în tot ce există şi totul, fie că a luat fiinţă de la El, fie că fiinţează cu îngăduinţa Lui sau se face prin făpturile cărora El le-a dat însuşiri şi putere de a face, şi că în tot ce există, El, Domnul, este Stăpân atotputernic. Şi nu numai atât. El „cheamă la fiinţă cele ce încă nu sunt” (Romani 4, 17). înseamnă că dacă aş cere şi ceea ce nu este încă, El mi l-ar putea da, făcându-l.

2) Pot să cer ceea ce este cu putinţă, ştiind că pentru Dumnezeu este cu putinţă ceea ce oamenilor le este cu neputinţă. Inseamnă că nici în această privinţă nu mi se pun oprelişti. Fiindcă Dumnezeu ar putea face pentru mine chiar şi ceea ce, după mintea mea, ar fi cu neputinţă. Nenorocirea vine însă de-acolo de unde în credinţa noastră se amestecă o judecată mioapa, care, asemenea unui păianjen, prinde adevărul în plasa raţionamen­telor, concluziilor şi analogiilor sale. Credinţa îmbrăţişează şi percepe dintr-o dată, în timp ce raţionamentul ajunge la adevăr pe căi ocolitoare.

Credin­ţa este un mod de comunicare între un suflet şi altul; raţionamentul este o co­municare la nivelul intelectului sau pur şi simplu la un nivel material. Unul este duh, celălalt, trup.

(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Dumnezeului nostru lauda!

Noi suntem Minunea

Cateva cuvinte despre lumea ingerilor

„Sa ridici ochii la ceruri, cand toti oamenii privesc in pamant, nu este usor. Sa adori ingerii Luminii, cand toti oamenii adora faima si bogatiile, nu este usor. Dar cel mai dificil lucru dintre toate este de a gandi cum gandesc ingerii si de a actiona ca ingerii.” (Evanghelia Eseniana)




Despre ingeri



Caracterul unitar al lumii il arata, in primul rand, originea fapturilor, toate fiind aduse la existenta, din nimic, de catre Dumnezeu.



Lumea, ca un ansamblu unitar si armonios al intregii creatii, consta din doua parti : lumea materiala si lumea spirituala.



Lumea ingerilor, creata de Dumnezeu, este exprimata prin cuvantul cer, din Scriptura : "La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul" (Fac, 1, 1).



Originea ingerilor



Ca si intreaga creatie, ingerii sunt creati de Dumnezeu, din nimic, nu din ceva preexistent si nici din fiinta lui Dumnezeu.



Invatatura Bisericii despre ingeri are la baza datele Sfintei Scrip¬turi. Chiar daca referatul biblic despre creatie nu vorbeste in mod precis, determinat, despre crearea ingerilor, acest adevar este exprimat prin cuvintele : "La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul" (Fac, 1, 1). Cerul inseamna lumea spirituala a puterilor ceresti, a ingerilor, iar pamantul, lumea materiala.



Nu se aminteste, in mod expres, in referatul creatiei, crearea ingerilor, din cauza ca evreii erau inclinati spre idololatrie. Pentru originea ingerilor putem lua in considerare urmatoarele versete: "Numai Tu esti Domn si numai Tu ai facut cerurile, cerurile ce¬rurilor si toata ostirea lor, pamantul si toate cele de pe el..." (Num., 9, 6) ; "Pentru ca in Acesta (Fiul) au fost facute toate, cele din ceruri si cele de pe pamant, cele vazute si cele nevazute, fie Tronuri, fie Domnii, fie Capetenii, fie Stapaniri. Toate s-au facut prin El si pentru El" (Col. 1,16).



Ostirea cereasca sau cele nevazute sunt lumea spirituala, iar Tronuri, Domnii etc. sunt cete ingeresti (I Petru, 3, 22 ; Efes., 1, 20-21).



Adevarul ca ingerii sunt creati de Dumnezeu si formeaza lumea du¬hurilor netrupesti este exprimat de Biserica in Simbolul niceo-constantinopolitan, dupa care Dumnezeu este Creatorul "tuturor celor vazute si nevazute” (art. 1).



Despre timpul crearii ingerilor, Sfanta Scriptura nu ne spune nimic precis. Putem afirma ca in momentul caderii omului, nu numai ca existau duhu¬rile, dar unele dintre ele nu mai erau in starea de la inceput, deci cazusera, ingerii existau si in ziua a patra, caci atunci cand s-au facut stelele, ei laudau pe Dumnezeu (Iov, 38, 7).



Existenta ingerilor



Ca fiinte spirituale netrupesti, ingerii sunt in afara conditiilor si experientelor obisnuite prin care noi cunoastem existenta fiintelor si lucrurilor.



In vechime, existenta ingerilor a fost tagaduita de saduchei (Fapte, 23, 8), iar in decursul timpului de catre socinienii si teologii protestanti rationalisti care socotesc ca ingerii sunt fiinte fictive sau personificari ale insusirilor dumnezeiesti si ca Mantuitorul Iisus Hristos si apostolii, vorbind despre ingeri, s-au acomodat credintelor iudeilor pe care aces¬tia le-ar fi imprumutat de la pagani si in special de la babilonieni, pe cand se aflau in robie.



Existenta ingerilor este afirmata, insa, in mod clar, si in multe lo¬curi din Sfanta Scriptura, de la prima ei carte pana la ultima. Astfel, dupa scoaterea din rai a primilor oameni, ingerii pazeau drumul spre pomul vietii (Fac, 3, 24), un inger a oprit pe Avraam de a jertfi pe fiul sau Isaac (Fac, 22, 11) ; Iacob vede in vis, la Betel, ingeri ai lui Dumnezeu suindu-se si coborand pe o scara intre cer si pamant (Fac, 28, 12-13) ; ingerul Domnului se arata lui Balaam (Num., 22, 22 urm.).



Ingerii se inchina lui Dumnezeu (Deut., 32, 43). In toate aceste locuri, ingerii apar ca fiinte personale, deosebite de Dumnezeu si de oameni. Ingerii sunt superiori omului (Ps. 8, 6), dar au si ei anumite lipsuri si sunt marginiti (Iov, 4, 17-18).



In fata acestor dovezi, cuprinse cele mai multe in carti anterioare captivitatii babilonice, afirmatia ca iudeii au imprumutat credinta in in¬geri de la paganii cu care au venit in contact si indeosebi de la babilo¬nieni este cu totul neintemeiata. Dupa conceptiile religioase necrestine, panteista sau dualista, spiritele sau demonii sunt numai emanatii din divinitate, iar dupa invatatura Sfintei Scripturi, ingerii sunt creaturi ale lui Dumnezeu.



Incepand cu Evangheliile, toate cartile Noului Testament relateaza des¬pre multe aparitii de ingeri ca despre fapte istorice. Ingerul Gavriil anunta preotului Zaharia nasterea sfantului Ioan Botezatorul, (Luca, 1, 11-13) ; acelasi inger vesteste Sfintei Fecioare Maria nasterea ca om a Fiului lui Dumnezeu (Luca, 1, 28-32) ; un inger ii descopera lui Iosif intruparea cea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu si despre alte evenimente in lega¬tura cu dumnezeiescul Prunc (Matei, 1, 20 ; 2, 13, 19) ; un inger se arata pastorilor de langa Betleem si corurile canta slava lui Dumnezeu la nas¬terea Mantuitorului (Luca, 2, 9-13).



Ingerii slujesc lui Iisus dupa is¬pita din pustie (Matei, 4, 11) si tot un inger Il intareste in gradina din Ghetsimani (Luca, 22, 43). Ingerii vestesc femeilor mironosite invierea lui Hristos (Matei, 28, 2-8 ; Marcu, 16, 5-8 ; Luca, 24, 4-8 ; Ioan, 20, 12) ; un inger se arata apostolilor la inaltare si le anunta a doua venire intru marire a Mantuitorului (Fapte, 1, 10, 11).



Explicand parabola neghinei, Mantuitorul pune pe ingeri pe acelasi plan al realitatii cu Fiul Omului, cu lumea, cu fiii imparatiei etc. (Matei, 13, 37-39). Adica, ingerii sunt fiinte tot asa de reale ca si celelalte fiinte si lucruri din textul parabolei. Ingerii vad neincetat fata Parin¬telui ceresc si mijlocesc pentru oameni (Matei, 18, 10). Ei nu se con¬funda nici cu Dumnezeu, nici cu oamenii, si nu cunosc toate pe care le cunoaste Dumnezeu (Marcu, 13, 32) ; ei vor insoti pe Mantuitorul la a doua venire (Matei, 25, 31 ; Luca, 9, 26)



Natura ingerilor



Dupa natura lor, ingerii sunt duhuri curate, adica imateriale si ne¬corporale, mult inferioare lui Dumnezeu, superioare omului, dar mar¬ginite si nemuritoare; Sfanta Scriptura ii numeste duhuri: "Nu sunt oare toti (ingerii) duhuri slujitoare...?" (Evr., 1, 14). Fiind duhuri netrupesti, la ingeri nu se poate vorbi de sex ; (Fac, 6, 2), deci ei nu se casato¬resc, nu se inmultesc (Matei, 22, 30) si nici nu pot sa moara (Luca, 20, 35-36).



Ingerii au "o fire rationala, spirituala, libera si schimbatoare in felul de a gandi sau de a voi, caci tot ceea ce este creat este schimbator. Numai ceea ce este necreat este neschimbator. Tot ceea ce este rational este si liber. Asadar, pentru ca ingerul are o fire rationala si spirituala este liber f iar pentru ca este creat si schimbator, are facultatea de a ramine si a progresa in bine sau de a se indrepta spre rau" (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 3 ; trad. rom., p. 80-81). Dar, odata cazuti, nu se mai pot pocai si indrepta. Numai omul are parte de pocainta din pricina slabiciunii trupului.



"Ingerii sunt - cum afirma sfantul Ioan Damaschin - lumini spirituale secundare, care isi au luminarea din lumina primara fara de inceput. Nu au nevoie de limba si de auz, ci isi transmit unii altora propriile lor ganduri si hotarari fara sa rosteasca un cuvant." (Ibidem).



Fiind fiinte spirituale netrupesti, ingerii sunt nevazuti (Col. 1, 16). Totusi, dupa voia lui Dumnezeu si pentru indeplinirea slujbei lor, in¬gerii pot sa ia forma omeneasca, de barbat sau tanar (II Regi, 6, 17 ; Fac, 32, 25), pot sa vorbeasca omeneste si sa manance, apar imbracati si uneori purtind aripi (Fac, 32, 25 ; Luca, 24, 4 ; Matei, 28, 3 ? Apoc, 14, 6 ; Isaia, 6, 2).



Desi sunt fiinte spirituale netrupesti, ingerii sunt circumscrisi, caci atunci cand sunt in cer nu sunt pe pamant si cand sunt trimisi de Dumnezeu pe pamant nu raman si in cer (Ibidem).



Starea morala actuala a ingerilor buni este una de sfintenie si de ne-pacatuire, dar nu prin insasi natura lor, ci prin harul divin. Conlucrand cu harul divin, ingerii s-au desavarsit in bine, asa incat nu pot sa pacatuiasca. Deci nepacatuirea ingerilor este re¬zultatul rezistentei lor fata de ispite, al persistentei in bine si al intari¬rii prin harul dumnezeiesc.

   

Sursa:
http:// http://www.crestinortodox.ro/

         Dumnezeului nostru Lauda!

                                                                                        Noi suntem Minunea!

Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip, sărbătoare de suflet în Dobrogea străbună

Descoperirile arheologice, zecile de bazilici şi sfintele moaşte descoperite pe pământul Dobrogei dovedesc faptul că încă din primele secole credinţa propovăduită de Sfântul Apostol Andrei, încreştinătorul României, a fost acceptată şi mărturisită de credincioşii din aceste ţinuturi.

Unele dintre cele mai preţioase odoare ale Bisericii Ortodoxe în general şi ale Bisericii Ortodoxe Române în special sunt moaştele Sfinţilor Zotic, Atal, Camasie şi Filip, descoperite la Niculiţel.

Despre aceşti patru sfinţi mucenici şi despre manifestările prilejuite cu ocazia prăznuirii lor, la 4 iunie, ne-a vorbit chiar episcopul locului, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.

-Preasfinţia Voastră, din ce clase sociale proveneau martirii care au pătimit pentru credinţa în Hristos şi ce rol au avut?

-Precum se ştie din descoperirile istorice, Dobrogea sau Scytia Minor - această provincie istorică - a dat, în cele dintâi veacuri creştine, mulţi martiri care au pătimit pentru Hristos şi pentru învăţătura Sa evanghelică. Între aceştia se numără slujitori ai altarului, episcopi, preoţi, diaconi şi citeţi, alţii - soldaţi din armata romană, precum şi credincioşi, bărbaţi şi femei de diferite vârste şi îndeletniciri. Cu râvnă sfântă ei duceau mai departe lucrarea de propovăduire a Evangheliei, în mijlocul strămoşilor noştri, începută pe aceste locuri de Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, şi ucenicii săi.

-Preasfinţia Voastră, Sfinţii Mucenici de la Niculiţel sunt printre cei mai vechi mucenici cunoscuţi în ţara noastră. Unde şi când au pătimit ei pentru Hristos?

-Cinstirea Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip se face din vechime în ziua de 4 iunie. Ei fac parte din grupul de 36 de mucenici care au pătimit pentru Hristos pe pământul ţării noastre, în vechiul Noviodunum, Isaccea de astăzi, între sfârşitul veacului al III-lea şi începutul veacului al IV-lea.

După moartea lor martirică, trupurile acestor mucenici au fost strânse cu multă evlavie de creştinii de atunci şi depuse într-o criptă-martiricon din Niculiţel, care în vremea aceea era o aşezare romană, supusă cetăţii Noviodunum. Deasupra criptei s-a zidit ulterior o bazilică din piatră, foarte încăpătoare, în care preoţii săvârşeau slujbele dumnezeieşti şi învăţau poporul legea iubirii şi a credinţei. Această bazilică a devenit, cu timpul, un însemnat centru de viaţă duhovnicească. Din cauza războaielor, înrobirii şi pustiirii din partea unor neamuri năvălitoare, care au dus la căderea cetăţii Noviodunum, în timp această bazilică a căzut pradă ruinei, zidurile s-au prăbuşit şi au acoperit sub moloz şi cripta, aflată sub pardoseala altarului şi în care se găseau trupurile mucenicilor lui Hristos.

-Se ştie că sfintele moaşte ale Sfinţilor Mucenici s-au descoperit printr-o minune. Ce ne puteţi spune, Preasfinţia Voastră, în legătură cu acest fapt?

-Taina celor patru martiri s-a descoperit abia în zilele noastre, printr-o fericită întâmplare. În vara anului 1971, în urma unor ploi năvalnice, pe o uliţă lăturalnică din satul Niculiţel, apele au săpat pământul şi au scos la iveală o cupolă de piatră. Făcându-se cercetări, a fost descoperită cripta martirilor, păstrată neatinsă. Înăuntrul criptei s-a găsit un sicriu din lemn în care se aflau osemintele întregi a patru bărbaţi, aşezate după obiceiul creştinesc, cu capul spre apus şi picioarele către răsărit. Pe pereţi, deasupra sicriului, erau două inscripţii greceşti săpate în tencuială şi vopsite cu roşu. În prima era scris: „Martirii lui Hristos“, iar în a doua „Martirii Zoticos, Atalos, Camasis, Filipos“. Fiecare inscripţie era străjuită de Cruce cu monograma Mântui-torului Iisus Hristos (XP).

În afară de numele şi locul unde au pătimit şi au fost înmormântaţi, se ştie doar că ei au fost cinstiţi ca sfinţi din primele veacuri creştine. Iar numele lor sunt trecute în martirologiile siriac şi ieronimian, care aşază pomenirea lor, împreună cu a celorlalţi mucenici ai lui Hristos martirizaţi la Noviodunum, în ziua de 4 iunie, zi în care Biserica Ortodoxă îi cinsteşte până astăzi.

Faptul că au fost aduşi de acolo la Niculiţel, localitate mai ferită din calea barbarilor, că au fost înmormântaţi în aceeaşi criptă cu alţi martiri mai vechi şi că deasupra lor s-a ridicat o bazilică măreaţă, dovedeşte evlavia şi cinstirea ce li s-a arătat de strămoşii noştri, care vedeau în jertfa lor prelungirea jertfei mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos.

-Ce s-a întâmplat cu sfintele moaşte?

-Sfintele moaşte au rămas multă vreme acolo, în cripta unde au fost descoperite, în bătaia ploii, a vânturilor şi a zăpezii, chipurile - să fie cercetate de către specialişti din Bucureşti.

Din dispoziţia fericitului întru adormire Antim Nica - arhiepiscopul Dunării de Jos -, într-o noapte (17 ianuarie 1973) ele au fost ridicate de către arhiereul-vicar de atunci, Gherasim Constănţeanul (actualmente episcop al Râmnicului), împreună cu preotul consilier Dumitru Capaciurea din Măcin şi duse - cu toate interdicţiile autorităţilor vremii de atunci - la Mănăstirea Cocoş, unde au fost aşezate spre venerarea credincioşilor. Sfintele moaşte se păstrează într-un baldachin sculptat în lemn de cireş şi care are zugrăvită pe el icoana sfinţilor, iar candelele de la cele patru racle ale sfinţilor, spun vieţuitorii mănăstirii, nu s-au stins de atunci niciodată.

Acest fapt este imortalizat într-o frescă din pronaosul bisericii vechi cu hramul „Sf. Atanasie cel Mare din Niculiţel“ (sec. al XIII-lea), frescă realizată în anul 1990 de către pictorul Grigore Popescu.

De atunci, sfintele moaşte ale martirilor de la Niculiţel sunt izvor de tămăduire şi de îmbărbătare pentru cei care aleargă la acest sfânt lăcaş şi le cer ajutorul lor.

Aceste Sfinte moaşte sunt dovada incontestabilă a vechimii creştinismului pe pământul ţării noastre, care împreună cu latinitatea moştenită de la strămoşii noştri romani sunt cele două coordonate fundamentale ale formării poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic şi al spiritualităţii sale ortodoxe. Menţionăm, totodată, că în anul 2001, în bazilica din străvechea cetate Halmyris de pe malul Dunării au fost descoperite moaştele a încă doi sfinţi, Epictet şi Astion, martirizaţi în secolul al III-lea al erei creştine, moaşte care acum se păstrează la Mănăstirea Halmyris.

-Preasfinţia Voastră, ce ne puteţi spune despre importanta descoperire a criptei martirice?

-Cercetările arheologice mai noi au descoperit sub nivelul criptei martirice de la Niculiţel resturi care atestă existenţa aici a unui mormânt martiric mai vechi, destinat adăpostirii relicvelor a doi martiri necunoscuţi, cu o construcţie anexă peste care s-au construit martiriconul şi bazilica descoperite în anul 1971. În pământul de sub cripta respectivă s-au găsit şi două vase de ofrandă, precum şi o placă de gresie cu inscripţia în limba greacă: „aici şi acolo sângele martirilor“. Specialiştii consideră că este vorba de un mormânt mai vechi ce cuprindea moaştele a încă doi martiri necunoscuţi. Deci, la Niculiţel avem de a face cu şase martiri descoperiţi, dintre care doi mai vechi, ale căror nume nu se cunosc, iar patru ale căror oseminte s-au păstrat întregi în interiorul criptei şi ale căror nume ne sunt cunoscute din inscripţia de pe pereţii criptei. Din cunoştinţele pe care le avem, se pare că celelalte două trupuri de sfinţi se păstrează la Institutul de Antropologie din Bucureşti.

Păstrarea acestor sfinte moaşte în tainiţa pământului mai bine de o mie de ani, ca şi descoperirea lor în anul 1971 reprezintă, cu adevărat, un lucru dumnezeiesc şi un dar nepreţuit pe care Cerul l-a făcut neamului nostru creştin din naştere şi cinstitor al lui Dumnezeu „Cel minunat întru Sfinţii Săi“.

Deasupra martiriconului s-a construit în anii '80, cu sprijinul financiar al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, un edificiu care adăposteşte şi protejează atât martiriconul, cât şi ruinele bazilicii paleo-creştine, precum şi unele exponate din vestigiile găsite aici din timpul săpăturilor arheologice.

-Preasfinţia Voastră, ca ierarh al locului, vorbiţi-ne, vă rugăm, despre manifestările prilejuite de prăznuirea Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel.

-În fiecare an, urmând o frumoasă tradiţie instituită de către Înalt Preasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în preziua prăznuirii lor se oficiază în biserica mare a Mănăstirii Cocoş Sfânta Liturghie arhierească, la care participă şi preoţii din Protoieria Niculiţel, ca şi o mare mulţime de pelerini. După Sfânta Liturghie, sfintele moaşte sunt scoase şi duse în procesiune la Isaccea - vechiul Noviodunum -, unde au pătimit ei, spre a fi venerate şi de credincioşii din oraş.

Acolo se săvârşeşte Acatistul Sfinţilor şi se rosteşte un cuvânt de învăţătură. Apoi, sfintele moaşte sunt aduse la Niculiţel, la martiriconul unde au fost descoperiţi, şi acolo, seara, se oficiază în sobor slujba Vecerniei şi a Litiei, după care se continuă cu Privegherea de toată noaptea. La sfârşitul acesteia, sfintele moaşte sunt introduse în martiricon şi depuse exact în cripta în care au fost descoperite, unde rămân până în zorii zilei, când sunt scoase din nou la închinat.

Dimineaţa, în ziua pomenirii lor, se săvârşeşte sfinţirea apei, Taina Sfântului Maslu de obşte şi apoi Sfânta Liturghie arhierească, la care slujesc mai mulţi ierarhi, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. La Sfânta Liturghie asistă o mare mulţime de credincioşi venită din Dobrogea, Moldova, Ţara Românească şi chiar din Ardeal.

După terminarea slujbei şi închinarea credincioşilor, sfintele moaşte sunt duse, tot în procesiune, la Mănăstirea Cocoş, unde sunt aşezate în biserica mare, spre mângâierea credincioşilor şi a vizitatorilor acestui străvechi lăcaş de închinare din nordul Dobrogei, întemeiat aici de călugărul ardelean Visarion, în anul 1833.

Fie ca ziua de prăznuire a Sfinţilor Martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip să ne fie tuturor un imbold întru slujirea Sfintei noastre Biserici străbune şi întru apărarea cu sfinţenie a adevărurilor de credinţă pe care le-am moştenit dintru început, direct de la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Să înălţăm şi noi întru această zi glas de laudă şi să rostim împreună cu imnele bisericeşti cântare de slavoslovie sfinţilor martiri zicând: „Veniţi toţi credincioşii să lăudăm pe Zotic, pe Atal, pe Camasie şi pe Filip, Mucenicii lui Hristos, care au propovăduit adevărata credinţă şi au primit cununa cerească.

Iar voi, fericiţilor, cei ce aveţi îndrăzneală către Dumnezeu, din toate nevoile sloboziţi-ne pe noi, care strigăm:

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mucenici, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre!“

    Sursa: ziarullumina.ro

 

                                                                                                         Noi suntem Minunea