Despre ecumenismul satanic

Ecumenismul este inspirat de către franc masoneria anticreştină şi pregăteşte calea lui Antihrist
Ecumenismul întreţine cele mai strânse contacte cu organizaţii internaţionale nebisericeşti, politice, unele din ele secrete, îndreptate împotriva Bisericii lui Hristos, în primul rând cu masoneria. Acest fapt nici nu mai este tăgăduit, ci este declarat cu calm şi impertinenţă drept o calitate aproape pozitivă a mişcării ecumenice.
Despre legătura C.E.B. cu O.N.U., organizaţia politică cea mai mare din lume, mărturisesc elocvent documentele Adunării Generale a C.E.B. din Evanston (august 1954), la care a luat parte personal Dag Hammarcnield, secretarul general al O.N.U. În cuvântarea pe care a ţinut-o la forul ecumenic el “a subliniat apropierea şi similitudinea fundamentală ce marchează activitatea celor două organizaţii: ele îşi propun aceleaşi sarcini, cu o mică deplasare a accentelor”. O.N.U. şi C.E.B. sînt reciproc apropiate prin obiective pur pământeşti, Pentru noi este mai important să scoatem la iveală contactele directe ale ecumenismului cu franc-masoneria şi influenţa nemijlocită a ultimei.
Francmasoneria, protestantismul şi catolicismul
Ce reprezintă francmasoneria? Cuvântul franţuzesc “mason” se traduce ca zidar. Francmasonii îşi zic “zidari liberi”, susţinând că ei făuresc viitorul omenirii, “fericirea” întregii lumi. In acelaşi timp, francmasoneria este duşmanul cel mai mare şi de temut al creştinismului şi mai ales al Ortodoxiei, având ca scop distrugerea Bisericii şi religiei in general. In 1881, francmasonul belgian Flerie scria: “Jos Răstignitul!… Împărăţia lui s-a sfârşit! Nu este nevoie de Dumnezeu!” Alt francmason de vază, de gradul 33, a declarat în 1912: “Până nu vom lichida bisericile, nu vom putea să activăm fructuos şi să construim ceva durabil”. In 1913 francmasonul Sicar de Plauson spunea: “Este un război pe care trebuie să-l continuăm până la victorie sau până la moarte – e războiul împotriva duşmanilor de totdeauna ai francmasoneriei: toate dogmele, toate bisericile”. “Să reţinem, scria alt mason, că creştinismul şi francmasoneria sînt absolut incompatibile, şi de aceea a aparţine uneia din ele înseamnă a o rupe cu cealaltă. Unii masoni ajung chiar până acolo că se declară slujitori ai satanei. “Noi, francmasonii, spunea maestrul superior al lojei, Lessing, descindem din neamul lui Lucifer”. La francmasoni triunghiul înlocuieşte crucea, iar loja – biserica.
Sciziunea ce s-a produs in deceniul al patrulea în sânul Bisericii Ruse din diaspora a fost cauzată de influenţa păgubitoare a francmasoneriei, care s-a infiltrat în instituţiile ecleziastice parohiale ruseşti, destrămând şi corupând viaţa bisericească. În 1923, cunoscutul francmason rus Kuzmin Karavayev a declarat la Conventul Marii Loje a Franţei: “Noi, refugiaţii ruşi, suntem ucenicii voştri. Noi învăţăm cum să devenim buni masoni, pentru a avea posibilitatea să traducem in fapt deviza francmasoneriei: libertate, egalitate şi fraternitate” .
În pofida diferenţelor de ritual, francmasoneria este o organizaţie unitară. Masonul Koison scria în “Analele masonice mondiale” (1930, mai, p. 110): “În lojele noastre nu avem străini. Fraţi din toate popoarele, din toate lojile, se simt ca ta ei acasă”. De aceea fiecare mason, indiferent de asociaţia la care aparţine, este pe deplin răspunzător pentru activitatea anticreştină şi antistatală pe care o desfăşoară organizaţia francmasonică mondială.
După cum afirmă autorul rus I. Makarov, “prin apartenenţa lor religioasă, masonii sînt în mare parte protestanţi, deşi la baza creării acestei asociaţii a fost pusă ideea pan-religiozităţii uniunii zidarilor liberi”. “Curia papală, în tendinţa ei de a înlătura un concurent influent (adică francmasonerie) a început s-o predea anatemei… Majoritatea papilor de la Roma blestemau franc-masoneria… Papa Pius IX, în una din bulele sale, a supranumit-o “sinagogă a satanei”, sinteză a tuturor ereziilor… Cu toate acestea, francmasonerie a continuat să se dezvolte, atrăgând în mrejele sale o mulţime de catolici”. Este de consemnat că în ultimul timp papii de la Roma şi-au schimbat radical atitudinea fală de francmasonerie. Makarov afirmă: “În 1939 a fost lansată ideea apropierii franc-masonilor de Biserica catolică. Astăzi ei declară fără ocol că susţin politica Vaticanului” .
Cum se poate explica începutul apropierii Vaticanului de francmasonerie? Cele două puteri mondiale, în aparenţă contrare, îşi dau mâna cu scopul de a stăpâni şi guverna lumea. Biserica catolică, în virtutea caracterului său pământesc, fiind asemănătoare unui stat pământesc şi ducând o politică flexibilă, poate proceda azi – aşa, mâine – altfel. Pentru a-şi justifica noua poziţie fală de franc-masonerie, ea a inventat un argument ingenios, făcându-1 cunoscut prin articolul “Biserica şi francmasonerie”, publicat în ziarul francez “Le Monde” din 17 aprilie 1975: “Deşi în trecut francmasoneria se pronunţa împotriva bisericii, astăzi pare să aibă o atitudine mai bună faţă de biserică, apără credinţa într-o Fiinţă Supremă (?!) şi manifestă respect faţă de Biblie, deopotrivă cu cărţile sfinte ale altor religii”(!). În articol se exprimă ideea că a venit timpul să se abroge canonul catolic nr. 2335, care interzice catolicilor, sub ameninţarea excomunicării, să adere la lojile masonice.
Ideea abrogării canonului antimasonic, lansată în 1975, astăzi este deja materializată: canonul respectiv a fost eliminat din noul Cod de drept canonic al Bisericii catolice, apărut în redacţia papei Ioan Paul II. Mai mult decât atât, însuşi papa Ioan Paul II este membru al unei loje masonice, după cum demonstrează revista italiană “Oggi”, publicând în octombrie 1983 o fotografie în care papa, împreună cu alţi “înalţi demnitari”, se ţin de mâini, în “lanţul frăţesc”, la un banchet masonic. Potrivit informaţiei reporterului din Roma al ziarului “Orthodoxos Thypos”, care apare la Atena, Vaticanul a încercat să confişte numărul respectiv al revistei, acesta însă fusese deja difuzat în Italia şi peste hotarele ei. După cum s-a exprimat un episcop catolic onest, “fotografia papei în “lanţul masonic” o să circule şi o să aibă urmări… întrucât ea a apărut într–un moment când lojile masonice din Italia provocaseră nu puţine scandaluri, în care este evident implicată Biserica catolică şi mai ales banca Vaticanului!”
La o lună după aceea, sub influenţa demascării, Vaticanul a publicat o declaraţie privind “incompatibilitatea calităţii de membru ai vreunei organizaţii masonice cu apartenenţa la Biserică”. În această declaraţie, semnată de cardinalul Joseph Ratzingher, şeful Congregaţiei religioase, şi autorizată spre publicare de însuşi papa, se arată: “Referitor la întrebarea dacă s-a schimbat punctul de vedere al Bisericii asupra organizaţiilor masonice în legătură cu faptul că în noul Cod de drept canonic ele nu sînt vizate în mod special, ca în Codul vechi, Congregaţia răspunde: la baza redactării (noului Cod) s-a pus condiţia de a nu se vorbi şi despre alte organizaţii, deoarece acestea sînt tratate în capitolele cu caracter mai general. Punctul de vedere negativ al Bisericii asupra organizaţiilor masonice rămâne neschimbat, căci principiile lor întotdeauna au fost incompatibile cu învăţătura Bisericii, şi aderarea la aceste asociaţii este interzisă de Biserică. Credincioşii care fac parte din organizaţiile masonice săvârşesc un mare păcat şi nu au dreptul la Sfânta Împărtăşanie.”
Oricât de abili ar fi membrii amintitei congregaţii în frunte cu însuşi papa, ei nu au putut evita un scandal la scară mondială, stârnit de apariţia în presă a fotografiei papei în calitate de franc-mason. Trecerea sub tăcere a acestui fapt în documentul oficial citat dă în vileag că marii demnitari ipocriţi de ia Vatican, în primul rând papa, au conştiinţa încărcată. Explicaţia privind eliminarea din noul Cod a canonului antimasonic nr. 2335 nu pare concludentă. Dacă acesta a intrat într-un alt capitol “cu caracter mai general”, de ce nu s-a arătat în care anume? În ce priveşte cuvintele liniştitoare că atitudinea Bisericii catolice fală de loja masonică ar fi rămas “neschimbată” şi că a fi mason este un mare păcat care împiedică împărtăşania, toate acestea sînt de-a dreptul neconvingătoare, de vreme ce capul acestei biserici, surprins în flagrant ca mason, continuă să slujească şi să se împărtăşească!
Totuşi, apropierea provizorie a francmasoneriei de Biserica de la Roma nu schimbă câtuşi de puţin caracterul ei de mişcare antireligioasă şi antistatală, care caută să dirijeze evenimentele din lume şi să-şi urmeze scopurile sale obscure sub acoperirea diferitelor organizaţii umaniste, de culturalizare şi de educaţie pe care le creează. Principalul scop secret e să nimicească credinţa lui Hristos, punând în locul acesteia religia masonică anticreştină, precum şi să lichideze statele şi să-şi instaureze propria putere absolută asupra omenirii “unificate” .
Mulţi factori, în lumea contemporană, contribuie la realizarea obiectivelor finale ale francmasoneriei, în special a unirii tuturor popoarelor în frunte cu un guvern mondial unic. E vorba în primul rând de mijloacele tehnice moderne cu grandioasele lor performanţe. Redactorul revistei americane “Saturday Review” scrie: “Astăzi întreaga lume reprezintă un potenţial indivizibil: pe globul pământesc nu există loc la care nu ar putea ajunge vocea omenească. De aici rezultă că, în definitiv, îmbinarea cuvântului cu electronica va face posibilă trecerea la un guvern mondial” .
Un astfel de guvern presupune un cap mondial unic. Cine va fi acesta dacă nu antihristul, prevestit de cuvântul lui Dumnezeu ca “omul nelegiuirii, fiul pierzării” (II Tes. 2, 3), care îşi va face apariţia la sfârşitul lumii ca unificator şi “binefăcător” al întregii Omeniri?
Respectiv, francmasoneria pregăteşte treptat omenirea pentru a ridica, pe ruinele actualelor religii, care îi divizează pe oameni, o religie nouă, în stare să-i unească pe toţi, despre care se scrie deschis în zilele noastre. Arhimandritul grec Arsenie (Kompugia), în articolul “Legătura papei cu antihristul” din “Orthodoxos Thypos” (1986, nr. 733,12 noiembrie), face cunoscut că în America a apărut o carte a unui evreu Veniamin Crem, în care se spune direct că “mesia-hristos s-a născut deja şi se pregăteşte să se arate curând lumii în calitate de cap al guvernului mondial. Planurile pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cuprind şi nimicirea creştinismului şi instituirea unei noi religii cu ajutorul lojilor masonice: Reunirea creştinismului, incluzînd Ortodoxia, o va face succesorul actualului papă, care, deci, este ultimul, acel ce va pregăti terenul… In martie 1986 papa a adresat evreilor, musulmanilor şi creştinilor apelul de a se uni sub un singur dumnezeu. Ce blasfemie! Iar la 27 noiembrie a aceluiaşi an el a convocat la Assisi (Italia) pe liderii tuturor religiilor (neexcluzând nici pe satanişti) la o slujbă religioasă comună pentru pacea întregii lumi!”
Un grec ortodox din Hanovra, Vasile Kaunas, la 19 ianuarie 1988 a comunicat redacţiei ziarului “Orthodoxos Thypos” că într-un număr de lux al unei reviste masonice, ce se difuzează gratuit, se scrie: “Iisus Hristos (adică antihristul) şi stăpânirea lui sunt de-acum aproape. Iată că i se aud deja paşii, şi foarte curând îl vom primi!”…
În unul din numerele precedente ale aceleiaşi reviste masonice se spuneau următoarele: “Papa dirijează, cu ajutorul nostru (adică al masonilor), pregătirea unei pan-religii, care va fi zidită pe ruinele marilor religii monoteiste” (“Orthodoxos Thypos”, 12.11.1988, nr. 776).
Acum e clar de ce francmasoneria încearcă astăzi o apropiere de papa; acesta trebuie să joace un rol important în procesul adaptării creştinismului la celelalte religii şi supunerii lui antihristului. Adevărata Ortodoxie, însă, continuă să fie pentru franc-masonerie o “piatră de poticnire” (Rom. 9, 32 s3), întrucât este strâns legată de dogmele şi canoanele care o păzesc de orice amestec. Iată de ce francmasoneria caută să submineze şi să distrugă mai întâi Biserica Ortodoxă ca păstrătoare a adevăratei credinţe a iui Hristos şi a Tradiţiei.
Francmasoneria şi ecumenismul
Înşişi francmasonii recunosc că se află în strâns contact cu ecumenismul, lăudându-se în acest sens cu meritele lor, după cum a constatat protoiereul rus Grigorie Razumovski în referatul său Mişcarea ecumenică şi Biserica Ortodoxă Rusă”, prezentat la Conferinţa de Ia Moscova (1948), ca şi în articolul “Amsterdamul şi Ortodoxia”.
Vă prezint un pasaj din revista masonică franceză “Temple” (Nr. 3, 1946), în care înşişi francmasonii recunosc că mişcarea ecumenică se află în sfera influenţei lor: “Uneori suntem întrebaţi, de ce ne implicăm în dispute de ordin religios; în ce măsură problemele unirii Bisericilor, congresele ecumenice etc. pot să prezinte interes pentru francmasonerie? Chestiunea abordată în proiectul unirii Bisericilor ce mărturisesc pe Hristos interesează îndeaproape franc-masoneria, deoarece cuprinde ca atare ideea universalismului. Să ne fie îngăduit să adăugăm că, în cazul în care această unire este pe calea cea dreaptă, să se ştie că e şi datorită Ordinului nostru. Nu se poate nega doar, că la organizarea primelor congrese ecumenice amestecul fraţilor noştri anglo-saxoni şi scandinavi a fost determinat, şi activitatea lor a fost canalizată continuu în sensul organizării unităţii creştine” .
De ce totuşi francmasoneria, fiind un duşman de moarte al creştinismului, vrea să unească pe creştini? Tocmai aici e toată şmecheria! Duşmanul e mai periculos atunci când se dă drept “prieten”. Masonii declară sus şi tare că doresc unirea tuturor oamenilor fără a avea însă în vedere unirea în adevărul întru Hristos revelat nouă de Dumnezeu (In 18, 37), ci unirea în minciună, care este de la tatăl lor – diavolul (In 8, 44). De aceea, tinzând să unească statele ei visează să unească pe creştini cu toate celelalte religii.
Tocmai în acest scop ei au creat organizaţia laică “Uniunea creştină a tineretului” (Y.M.C.A.) pe care încearcă s-o implanteze şi în ţările ortodoxe, pentru a converti tineretul ortodox la credinţa interconfesională, rupându-l de la Ortodoxie. Într-adevăr, asimilând concepţiile inter-confesionale, tineretul devine indiferent fată de dogmele veşnice ale credinţei şi fată de mărturisirea neschimbată a credinţei pe care avem poruncă s-o ţinem cu tărie (Ef. 4, 14), şi îşi pierde interesul pentru sfintele tradiţii ale Ortodoxiei, care sînt tratate zeflemitor drept “fanatism” mărginit. Putem dovedi personal că Y.M.C.A. îşi tine întrunirile anume în zilele şi orele slujbelor religioase ortodoxe, în marile sărbători bisericeşti, pentru a despărţi de biserică pe credincioşii şovăitori (de pildă, în Vinerea Mare, la Prohodul Mântuitorului).
În cercurile emigranţilor ruşi funcţionează o organizaţie masonică similară de tineret – Mişcarea Creştină Rusă (M.C.R.), care a refuzat să se numească “ortodox㔑. Drept răspuns la propunerea Soborului Arhieresc rus de peste hotare din august 1938 de a face acest lucru, în ziarul “Calea nouă” a apărut un articol al preşedintelui M.C.R., A Lodîjenski, intitulat “Binevoitorilor noştri”, în care se spune: “Ar trebui ca “binevoitorii” noştri să nu încerce să ne pună în situaţia celor supravegheaţi. M.C.R. este o organizaţie publică, şi nu bisericească, care îşi propune sarcini laice practice, şi, de aceea, aşa cum întotdeauna a fost independentă, nu va îngădui nici în viitor nici un fel de atacuri asupra independenţei sale, ori de unde ar veni ele!”
La aceasta, arhiepiscopul Serafim, pe care Soborul Arhieresc l-a însărcinat să definească ideologia Mişcării, a obiectat rezonabil: “Dacă denumirea ei n-ar fi însoţită de determinativul “creştină”, s-ar fi putut bănui că e vorba de o Mişcare ortodoxă, deoarece Dostoievski spunea: dacă eşti rus, înseamnă că eşti ortodox, şi noi ne-am obişnuit să credem că rusul este ortodox.” Argumentul că prin determinativul “creştin” se subînţelege “ortodox” ar fi fost exhaustiv, dacă am fi trăit în timpurile apostoliceşti, când inima şi sufletul creştinilor erau una (Fapte 4, 32). Oricine ştie însă că astăzi în această noţiune se încadrează nu numai creştinii ortodocşi, ci şi catolicii, şi luteranii, şi anglicanii, şi sectanţii de tot soiul. Prin urmare, denumind această Mişcare drept “creştină”, admitem în mod conştient posibilitatea de a se enunţa în numele respectivei Mişcări nu numai idei şi păreri ortodoxe, ci şi neortodoxe.
Aşadar, toate aceste organizaţii – Y.M.C.A., M.C.R., Mişcarea mondială a studenţilor, Mişcarea ecumenică etc., nu reprezintă decât nişte instrumente pentru realizarea scopului masonic general. In special C.E.B. şi Y.M.C.A., deşi în aparentă sînt independente una de alta, sînt de fapt strâns legate între ele, fiind dirijate de unele şi aceleaşi puteri masonice secrete. E semnificativ că dr. John Mott a fost în acelaşi timp preşedinte al Y.M.C.A, al Federaţiei mondiale a studenţilor, fondată în 1895, şi al tuturor asociaţiilor mondiale similare de tineret. Şi tot el a fost unui din cei cinci co-preşedinţi ai Consiliului Ecumenic al Bisericilor! Acest fapt confirmă fără echivoc profunda înrudire lăuntrică a C.E.B. şi Y.M.C.A. şi sprijinirea lor pe francmasonerie. Între altele, înşişi conducătorii mişcării ecumenice recunosc că Y.M.C.A., Federaţia mondială a studenţilor creştini şi Consiliul Ecumenic al Bisericilor (C.E.B.) au fost primite în francmasonerie şi urmăresc principiile acesteia sataniste organizaţii. 




SURSA:  Cuviosii arhimandriti Serafim Alexiev si Serghie Jazadjiev

NOI suntem MINUNEA!

8 Noiembrie- Soborul tuturor Sfintilor Ingeri

La adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.

Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: "Pune-voi scaunul meu deasupra norilor" şi lăudându-se că "voi fi asemenea cu Cel înalt", a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul ("Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând"). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: "Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor", ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric.

Pentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei. Arătatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. Arătatu-s-a lui Valaam, când mergea să blesteme pe Israel. Şi către Iosua al lui Navi a zis, când l-a întrebat: "Eu, Arhistrategul puterilor Domnului, acum am venit". Acesta a cufundat de tot şi râurile ce se revărsaseră de păgâni asupra aghesmei şi a locaşului de închinare. Se află şi altele multe ce se spun despre el în Sfânta Scriptură. Pentru aceasta şi noi, având pe acesta ajutor şi păzitor vieţii noastre, prăznuim astăzi preacinstitul lui praznic. Împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail, prăznuim astăzi şi pe prea frumosul şi prea veselitorul Arhanghel Gavriil. Pentru că şi acesta multe faceri de bine a făcut neamului omenesc, atât în Legea Veche, cât şi în cea Nouă. Căci în proorocia lui Daniil se pomeneşte însuşi numele lui, când tâlcuieşte Daniil visul ce a văzut pentru împăraţii mezilor şi ai perşilor şi ai elinilor: "Gavriile, zice, fă-l pe acela (adică pe Daniil) să înţeleagă vedenia" (Daniil. 8, 16). Şi iarăşi acelaşi Gavriil a arătat aceluiaşi Daniil că după şaptezeci de săptămâni de ani, adică după patru sute nouăzeci şi şapte de ani, are să vină Hristos. "Şi iată, zice Gavriil, bărbatul pe care l-am fost văzut la începutul vedeniei zburând, s-a atins de mine ca în ceasul jertfei de seară. Şi m-a făcut să înţeleg şi celelalte" (Daniil 9, 21). Acesta este cel care a binevestit femeii lui Manoe că are să nască pe Samson. Acesta este cel care a binevestit lui Ioachim şi Annei că au să nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea.

Iar în Legea Nouă, acesta a binevestit lui Zaharia, stând de-a dreapta altarului tămâierii, că va naşte pe marele Ioan înaintemergătorul. Acesta a hrănit şi pe pururea Fecioara Maria doisprezece ani înăuntru în Sfintele Sfintelor cu hrană cerească. Acesta însuşi, şi cine se îndoieşte? a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta s-a arătat lui Iosif în vis, precum zic mulţi, şi i-a zis să nu se teamă, ci să ia pe Mariam, femeia sa, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Acesta s-a arătat şi pastorilor şi le-a binevestit, că S-a născut Hristos Mântuitorul lumii. Acesta şi în vis a zis lui Iosif să ia pruncul şi pe Mama lui şi să fugă în Egipt. Şi iarăşi acesta însuşi i-a zis să se întoarcă în pământul lui Israel. Mulţi însă din sfinţiţii învăţători şi din scriitorii de cântări socotesc că dumnezeiescul Gavriil a fost şi îngerul cel îmbrăcat în veşmânt alb, care, pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Iisus, Dătătorului de viaţă, şi a şezut deasupra ei. Şi el a fost cel care a binevestit mironosiţelor învierea Domnului. Şi ca să spunem mai cuprinzător, dumnezeiescul Gavriil a slujit la iconomia tainei întrupării Cuvântului lui Dumnezeu din început până în sfârşit.

Pentru aceasta şi Biserica lui Hristos îl prăznuieşte pe el, împreună cu Arhanghelul Mihail, şi cheamă harul şi ajutorul lui, rugându-i ca prin ajutorul şi rugăciunile lor, şi în veacul de acum să aflăm scăpare de rele, şi în cel ce va să fie să ne învrednicim de bucuria cerească şi de împărăţie. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin

 Noi suntem Minunea

  Preluare integrala dupa site-ul ortodox http://www.calendar-ortodox.ro/

Înălţărea Cinstitei si Sfintei Cruci

                                                
 Inaltarea Sfintei Cruci este praznuita pe 14 septembrie. Este cea mai veche sarbatoare inchinata cinstirii lemnului sfant. 

In aceasta zi sarbatorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci: 

- Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335;

- Aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.

Sfanta Cruce a fost aflata din porunca Sfintei imparatese Elena, mama Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Datorita acesteia s-au gasit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul si care sunt crucile talharilor rastigniti odata cu El, patriarhul Macarie le-a spus sa atinga pe rand crucile de o femeie moarta. Femeia a inviat in momentul in care a fost atinsa de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost rastignit Hristos.

Dupa aceasta minune, Patriarhul a poruncit inaltarea Sfintei Cruci la un loc inalt, de unde sa o poata vedea tot poporul.
Cand imparatul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a luat cu el Crucea Domnului in Persia. Sfanta Cruce a ramas aici timp de paisprezece ani, pana cand Hosroe a fost invins de imparatul Heraclie, care a dus sfanta cruce in Ierusalim.
Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de patimile si moartea Mantuitorului.

 Dumnezeului nostru Slava si Lauda in vecii nesfarsiti, Amin!



                                                      Noi Suntem Minunea

Nasterea Maicii Domnului

Nasterea Maicii Domnului, praznuita de Biserica pe 8 septembrie, este prima mare sarbatoare din anul bisericesc. A fost fixata in a opta zi din anul bisericesc, pentru ca cifra opt simbolizeaza ziua vesniciei, viata fara de sfarsit. Datorita ei, Fiul cel Vesnic al lui Dumnezeu S-a intrupat, a biruit moartea si a daruit oamenilor viata vesnica in Imparatia Cerurilor.

Sfanta Scriptura nu ne ofera informatii despre Nasterea Maicii Domnului. Acest eveniment este relatat in scrierile apocrife. Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din secolul al II-lea, ofera mai multe amanunte despre originea si copilaria Maicii Domnului. Potrivit cercetatorilor, fragmentul care face referire la Fecioara Maria, a fost scris in jurul anului 140. Desi nu este considerata o scriere canonica, informatiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare.

Firea lui Ioachim si a Anei este biruita de har

Tatal Fecioarei Maria se numea Ioachim si era din semintia lui Iuda. Sotia lui Ioachim era Ana, fiica preotului Matthan. Erau in varsta si fiind lipsiti de copii erau priviti de ceilalti ca blestemati. Astazi, atat de mult si-a schimbat lumea "fizionomia", incat considera ca esti blestemat daca ai prea multi copii. Lumea e intoarsa si asta pentru ca nu mai vede dincolo de ea. Ioachim si Ana nu sunt resemnati, nu-si spun "nu mai avem ce face", ci indraznesc sa-i ceara lui Dumnezeu, ceea ce noi definim a fi imposibil: sa fie parinti la o varsta inaintata. Acestia depasesc rigorile stiintei - "nu ai voie sa nasti decat pana la varsta X". Nu se tem ca vor naste un copil cu handicap si asta pentru ca Il aseaza pe Dumnezeu in aceasta lucrare. Sfantul Ioan Damaschin spune ca firea celor doi s-a biruit prin har si a ramas supusa. Nu a luat-o inaintea harului. A asteptat neroditoare, pana cand harul a inflorit rodul.

Arhanghelul Gavriil aduce vestea cea buna

Evanghelia apocrifa a vietii Maicii Domnului ne spune ca Ioachim a zis catre sotia sa, Ana: "Pe mine nu ma indeamna inima sa mai intru in casa mea. Ma duc la munte si acolo voi posti si ma voi ruga lui Dumnezeu, sa ne daruiasca un copil". Ceea ce este minunat e faptul ca Ioachim nu spune cat va sta. Nu se duce sa-i ceara lui Dumnezeu cu jumatati de masura.

Iar Ana devenind una cu sotul ei, nu ramane indiferenta fata de gestul lui Ioachim, ci incepe si ea sa se roage lui Dumnezeu cu durere si cu multe lacrimi, zicand: "Doamne, Atottiitorule, Cela ce numai cu cuvantul ai facut cerul si pamantul si toate cate se vad; Cela ce ai zis fapturilor Tale sa traiasca si sa se inmulteasca; Cela ce ai binecuvantat pe Sarra, femeia lui Avraam si a nascut pe Isaac la batranete si ai daruit Anei fiu, de a nascut pe Samuel prorocul, da-mi si mie roada pantecelui meu si nu lasa sa fiu de ocara intre oameni, ca de voi naste fiu, sau fiica, il voi inchina Tie cu toata inima si-l voi da sa slujeasca in biserica slavei Tale" (I Regi 1, 11).

Ingerul Gavriil se va arata fiecaruia, spunandu-le ca rugaciunea lor nu a fost trecuta cu vederea si ca Dumnezeu le va trimite binecuvantarea Sa. Tot el le-a vestit ca acest prunc se va umple de Duh Sfant din pantecele mamei sale si ca va fi un vas ales lui Dumnezeu. (Luca 1, 4-23).

 

Talcuirea numelui Maria

Provenind din ebraicul "Aia", Maria se talcuieste "Doamna", dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi si de straveche origine egipteana, tragandu-se din verbul mri, "a iubi", cu sufixul afectiv ebraic - am, deci "cea draga", "cea iubita".

Maica Domnului are in calendarul ortodox 9 zile de pomenire

Maica Domnului are in calendarul ortodox 9 zile de pomenire: 8 septembrie - Nasterea Maicii Domnului, 1 octombrie - Acoperamantul Maicii Domnului, 21 noiembrie - Intrarea in biserica a Maicii Domnului, 9 decembrie - Zamislirea Sfintei Fecioare de catre Sfanta Ana, 26 decembrie - Soborul Maicii Domnului, 25 martie - Buna Vestire, 2 iulie - Asezarea vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu in Vlaherne, 15 august - Adormirea Maicii Domnului si 31 august - Punerea in racla a braului Maicii Domnului.

La multi ani celor ce poarta numele Sfintei Fecioare Maria.

Preluare integrala  de pe portalul crestin-ortodox  http://www.crestinortodox.ro/

 Dumnezeului nostru Slava!

                                                        Noi Suntem Minunea

Haarp Cord - Un Singur Gand

                                      
DRAGONU':

Vreau o Romanie plina cu flori,
Cu icoane in scoli si monarhi lucratori,
Cu manastiri ca niste trandafiri,
Din fir creste safir, miroase a mir.
Sangele varsat de martiri, de mucenici
Nu se uita in timp,
Dimpotriva, ei simt,
Mai aproape fiind de poporul roman.
Valeriu Gafencu, model si exemplu,
Gheorghe Calciu, Dumitru sau
Fiul lui Andrei si cu nevasta,
Arsenie Papacioc, Renastere,
Boboteaza, Craciun, Pastele
Sfanta Paraschiva, moastele,
Lume multa, recunoastere,
A doua nastere prin cunoastere,
Trec prin tara prin toate orasele.
E o Romanie cu credinta puternica, mare,
Devastata, controlata prin televizoare,
Manipulata, oprimata, calcata-n picioare
De masonerie, clasa conducatoare.

REFREN(x2):

Da' pana cand,
(Pana cand? )
Cantand,
(Cantand)
Vor iesi strigand:
"Romania, plang! "
Intr-un singur gand
Sunt generatii la rand!
Tre' sa ma crezi pe cuvant,
Aici pamantul e sfant!
PRRRRA!

CEDRY2K:

Privim cerul asteptand artificiile,
Dar cerul ne priveste asteptand sacrificiile.
Sa-nvingem fricile, viciile,
Unii-s ca furnicile,
Cand inamicii le sapa edificiile.
Mie-mi trebuie Scriptura,
Nicidecum reguli noi,
C-aproape reusisem sa ma tampesc cu Freud.
Si cu toate ca mi-ati facut sufletu' sloi,
Caut puterea sa ma rog la Domnu' pentru voi!
Ca tot ce ma guverneaza: viciul, minciuna,
Nu-mi mai pot satisface capriciul niciuna
Si-am vazut numa' o raza, da' nu-s chitros,
Tre' sa fim cu totii castigati intr-un Hristos.
Si lumea vrea sa vada minunea ca sa creada
Da' pana vezi Lumina iti tre' credinta oarba
Sau esti orbit de har, ba?
Ca ura-ti face sangele sa fiarba,
Lasa ingerii s-o soarba!

REFREN(x2):

Da' pana cand,
(Pana cand? )
Cantand,
(Cantand)
Vor iesi strigand:
"Romania, plang! "
Intr-un singur gand
Sunt generatii la rand!
Tre' sa ma crezi pe cuvant,
Aici pamantul e sfant!

CARBON:

E-o tara binecuvantata,
Suntem buni de gazde,
Sub evantai de raze
Taranii trudesc pe brazde,
Legati de pamant prin legamant
Rugaciunea in gand,
Multumind celui de sus
De la rasarit la apus.
Fericirea sta in simplitate,
Nu in buna-stare,
Ii vezi cu fetele zambitoare,
Te primesc cu paine si sare.
Uniti sub tricolor prin credinta
Indiferent de conditii
Sa duca mai departe valori spirituale, traditii
E tot ce conteaza, inima poetilor inca vibreaza,
Cand altii ne-altereaza identitatea,
Sfintii vegheaza
Sa tinem treaza constiinta
Acestui neam de crestini,
Sa pretuim ce-i al nostru,
Sa stim sa ne ferim de declin,
Ca demonii stapanirii
Destrama familii, hora unirii
Si-ti promit batjocoritor
Catedrala Mantuirii.
Totusi, in ciuda umilirii si patimirii,
Inca vad sclipiri in ochii romanilor
Ce scriu jurnalu' fericirii!

REFREN(x2):

Da' pana cand,
(Pana cand? )
Cantand,
(Cantand)
Vor iesi strigand:
"Romania, plang! "
Intr-un singur gand
Sunt generatii la rand!
Tre' sa ma crezi pe cuvant,
Aicï pamantul e sfant!
PRRRRAAA!

Versuri de la: http://www.versuri.ro/

 Dumnezeului nostru, in Sfanta Treime laudat, cinste si inchinaciune in vecii vecilor, Amin!

                       Noi Suntem Minunea

Cuvinte de invatatura in Sambata lui Lazar

In Lazar, cel mort de patru zile, ne regasim insesi sufletele noastre omorate de patimi, de energiile ucigase ale duhurilor necurate carora le dam drepturi asupra-ne prin pacat, peste care am asezat apoi, pecetluindu-ne moartea, piatra de mormant a indreptatirii, a suficientei, a superficialitatii, a indaratniciei, intr-un cuvant: a ne-pocaintei. Asa ca, atunci cand Hristos striga cu glas mare, inainte de a merge spre Patima Sa, “Lazare, vino afara!“, pe noi ne striga! Pe noi ne cheama afara din duhul pustiitor si ucigas al lumii acesteia “moderne”, din inchistarea egoismului, a mandriei, a “desteptaciunii” si a incapatanarii noastre, noua ne cere sa iesim din impietrire, din nesimtirea sufleteasca, sa ne scuturam de toate legaturile rautatii, ale desertaciunilor, ale duhului lumesc si de toate complicitatile cu idolii de astazi, sa inviem din lancezeala calduta a comoditatilor si prejudecatilor  mintii noastre autonome.

Noi, de multe ori, stam intr-o asteptare nedefinita ca ceva miraculos sa ni se intample, din afara, ca Dumnezeu sa faca ceva extraordinar si sa ne schimbe fara nici o osteneala din partea noastra. Si totusi… putem face si ceva mai mult decat sa asteptam! Ce mai asteptam, de fapt, cand Mantuitorul e aici de atata timp si ne striga cu durere: Vino afara!

Dar nu cumva am inceput sa ne iubim mormantul, pestera, fâşiile care ne leaga strans de pamant? Nu cumva noi ne si tinem strasnic de piatra pe care El vrea s-o ridice de pe noi? Nu cumva a inceput sa ne placa insusi mirosul putreziciunii noastre? Poate ca si pocainta noastra ajunge sa fie “estetizata” si “intelectualizata” si sa ajungem ca “estetismul” si “cerebralismul” sa ne imbratiseze pervers si propria moarte?

Multi dintre noi, “produse” ale unei civilizatii a desfraului si a rasfatului narcisist, emancipata de sub randuielile simplitatii, “produse” ale unei culturi foarte “destepte” si prea putin intelepte, ratacim zi de zi printre cuvinte, teorii si imagini… si cu ele ne amagim ca traim, cu ele ne facem suportabila moartea sufletului, cu toate miasmele ei.

Riscul pentru noi, “oamenii de teorie“ (cum ne numea p. Arsenie Boca) este sa fim un fel de bolnavi de cancer, care nu (mai) cauta vindecarea, ci care sunt pasionati doar de a-si investiga, radiografia si analiza cat mai minutios tumoarea. Cu doctorul Providential langa noi, preferam aceasta voluptate morbida a complacerii…

„Lazare, suflete, vino afara din tine! Vreau sa-ti dau Viata cea adevarata, nu mai dormi si nu te mai narcotiza cu surogate! Vino la Mine, Cel singur Viu!”

• Invatatorul este aici si te cheama! – P.S. Sofian Brasoveanul:
  

” (…) Precum odinioara in Betania, Domnul Hristos vine tot mereu si la noi. Vine prin cuvantul Sfintei Evanghelii, vine prin Sfintele Taine, vine prin slujbele Bisericii. De fiecare data cand se citeste Evanghelia despre invierea lui Lazar se spune mai ales pentru noi: “Invatatorul e aici si te cheama”. Faptul ca bat clopotele, ca in biserica se face o sfanta slujba, ca se citeste Sfanta Evanghelie, inseamna ca Invatatorul este acolo, a venit in intampinarea noastra si ne cheama. Cand un frate al nostru are nevoie de noi, la fel, El ne cheama. Cand a fost chemata Maria, sora lui Lazar, ea “s-a sculat degraba” si a mers in intampinarea lui Iisus (cf. In.11,29). Acum, cand e randul nostru sa-L intampinam, raspundem noi oare chemarii Lui? Mergem noi acolo unde se gaseste Mantuitorul, unde ne asteapta, unde ne cheama?

Odinioara Domnul Hristos intra in Ierusalim, fiind intampinat de multime si mai ales de copiii cei nevinovati, cu mare bucurie, iar de cei intunecati de rautate cu ura. Astazi El vrea sa intre in Ierusalimul sufletului nostru, sa fie imparatul inimii noastre. Il primim noi oare cu bucurie, Ii acordam aceasta imparatie care I se cuvine sau, uzurpatori fiind, Il alungam si suntem gata sa-L ucidem?

Inainte de a-l invia pe Lazar, stiind ca o sa faca aceasta, Mantuitorul Hristos a fost cuprins de tulburare, S-a intristat si chiar a plans. A plans pentru durerea prietenilor Sai, a plans compatimind pe cei pe care-i iubea. Oare noi ne straduim sa fim prieteni ai Lui, incercam sa-L iubim si sa ne facem dragi Lui? Oare, cand cei din jurul nostru sufera, ne doare si pe noi necazul lor, patimim si noi impreuna cu ei? (…)”

Preluare partiala dupa site-ul crestin-ortodox 

http://www.razbointrucuvant.ro/ 

                     Dumnezeului nostru slava!

                                                                     Noi suntem Minunea

Invierea lui Lazar-Evanghelia după Ioan Capitolul 11

Sfânta Evanghelie după Ioan
 Capitolul 11

1.	Şi era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei.
2.	Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate Lazăr era bolnav.
3.	Deci au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav.
4.	Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească.
5.	Şi iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.
6.	Când a auzit, deci, că este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era.
7.	Apoi, după aceea, a zis ucenicilor: Să mergem iarăşi în Iudeea.
8.	Ucenicii I-au zis: Învăţătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi iarăşi Te duci acolo?
9.	A răspuns Iisus: Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi;
10.	Iar dacă umblă cineva noaptea se împiedică, pentru că lumina nu este în el.
11.	A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc.
12.	Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine.
13.	Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă.
14.	Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: Lazăr a murit.
15.	Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mergem la el.
16.	Deci a zis Toma, care se numeşte Geamănul, celorlalţi ucenici: Să mergem şi noi şi să murim cu El.
17.	Deci, venind, Iisus l-a găsit pus de patru zile în mormânt.
18.	Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii.
19.	Şi mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi Maria ca să le mângâie pentru fratele lor.
20.	Deci Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieşit în întâmpinarea Lui, iar Maria şedea în casă.
21.	Şi a zis către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.
22.	Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da.
23.	Iisus i-a zis: Fratele tău va învia.
24.	Marta i-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi.
25.	Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.
26.	Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?
27.	Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.
28.	Şi zicând aceasta, s-a dus şi a chemat pe Maria, sora ei, zicându-i în taină: Învăţătorul este aici şi te cheamă.
29.	Când a auzit aceea, s-a sculat degrabă şi a venit la El.
30.	Şi Iisus nu venise încă în sat, ci era în locul unde Îl întâmpinase Marta.
31.	Iar iudeii care erau cu ea în casă şi o mângâiau, văzând pe Maria că s-a sculat degrabă şi a ieşit afară, au mers după ea socotind că a plecat la mormânt, ca să plângă acolo.
32.	Deci Maria, când a venit unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.
33.	Deci Iisus, când a văzut-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu duhul şi S-a tulburat întru Sine.
34.	Şi a zis: Unde l-aţi pus? Zis-au Lui: Doamne, vino şi vezi.
35.	Şi a lăcrimat Iisus.
36.	Deci ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea.
37.	Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului să facă aşa ca şi acesta să nu moară?
38.	Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea.
39.	Iisus a zis: Ridicaţi piatra. Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi.
40.	Iisus i-a zis: Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?
41.	Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat.
42.	Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis.
43.	Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară!
44.	Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.
45.	Deci mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El.
46.	Iar unii dintre ei s-au dus la farisei şi le-au spus cele ce făcuse Iisus.
47.	Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni?
48.	Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul.
49.	Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu le-a zis: Voi nu ştiţi nimic;
50.	Nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul.
51.	Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam,
52.	Şi nu numai pentru neam, ci şi ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi.
53.	Deci, din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L ucidă.
54.	De aceea Iisus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ţinut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, şi acolo a rămas cu ucenicii Săi.
55.	Şi era aproape Paştile iudeilor şi mulţi din ţară s-au suit la Ierusalim, mai înainte de Paşti, ca să se curăţească.
56.	Deci căutau pe Iisus şi, pe când stăteau în templu, ziceau între ei: Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbătoare?
57.	Iar arhiereii şi fariseii dăduseră porunci, că dacă va şti cineva unde este, să dea de veste, ca să-L prindă.